joi, octombrie 2, 2025
AcasăAdvertorialCOMUNICAT DE PRESĂ: Senatorul Cătălin Silegeanu a inaugurat cabinetul parlamentar din Dorohoi...

COMUNICAT DE PRESĂ: Senatorul Cătălin Silegeanu a inaugurat cabinetul parlamentar din Dorohoi și a anunțat candidatul partidului la Primărie

Senatorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Cătălin Silegeanu și-a inaugurat, duminică, cabinetul parlamentar din municipiul Dorohoi, eveniment în cadrul căruia a fost anunțat și candidatul formațiunii pentru funcția de primar al orașului.

Cabinetul, situat pe strada Ștefan Airinei nr. 2, va fi împărțit cu organizația locală a partidului, a precizat parlamentarul într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Inaugurarea a fost marcată de o slujbă religioasă de sfințire, la care au luat parte zeci de membri și simpatizanți AUR.

Îmi doresc ca acest birou să devină un punct de sprijin pentru cei care au nevoie de răspunsuri, de direcții, de un interlocutor prezent”, a declarat Silegeanu, care a subliniat că intenționează să fie prezent constant în comunitatea dorohoiană.

Totodată, senatorul a anunțat că formațiunea îl susține pe Ciprian Lucian Oborocianu drept candidat pentru funcția de primar al municipiului Dorohoi.

„Asta ne-am propus să fim atât eu, ca senator, cât și colegul meu, Ciprian Lucian Oborocianu, ca om cu rădăcini locale și viitor primar al orașului”, a adăugat acesta.

Silegeanu a mulțumit celor prezenți la inaugurare, menționând că momentul a fost unul „de asumare, nu de festivism”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.6 ° C
6.7 °
4.4 °
92 %
0.5kmh
100 %
J
11 °
vin
9 °
S
9 °
D
15 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă ai ghinion și vecinul e acasă, ieși un pic pe trotuar, printre pietoni.

EDITORIAL

„Am luat decizia de a onora toate plățile la aceste jocuri, ținând cont de istoria și statutul pe care Superbet îl are în industria...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...