marți, iulie 1, 2025
AcasăAnunțuri Consiliul Județean BotoșaniConcursul de proiecte pentru tineret - anul 2025

Concursul de proiecte pentru tineret – anul 2025

Consiliul Județean Botoșani organizează, pentru anul 2025, „Concursul de proiecte pentru tineret”, vizând susținerea unor activități educative, cultural-artistice, sportive, tabere de creație, acțiuni de ecologizare etc.

Pot participa la acest concurs asociațiile de tineret din județul Botoșani definite de art.11 al Legii nr. 350/ 2006 a tinerilor, care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

  1. scopul prevăzut în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;
  2. cel puțin două treimi din numărul total al membrilor sunt tineri, cu vârste cuprinse între 14-35 ani.

Regulamentul, cererea de finanțare și celelalte documente ce trebuie completate pot fi accesate pe site-ul instituției: www.cjbotosani.ro, secțiunea „Proiecte pentru societatea civilă – Finanțări nerambursabile acordate în baza Legii 350/2006”

 

Calendarul concursului de proiecte pentru tineret 2025:

 

19 – 28 mai  2025 depunere proiecte;
29 – 30 mai   2025 evaluare;
  2 iunie     2025 afișare rezultate;
  3 iunie     2025 depunere contestații;
4 – 5 iunie  2025 soluționare contestații și afișare rezultate finale.

 

Documentația de solicitare a finanțării redactată în limba română, se va depune în două exemplare (original și copie), precum și în format electronic CD, la Registratura Consiliului Județean Botoșani situată în Botoșani, Calea Națională, nr. 28 A, parter, de luni până joi între orele 8:00- 16:30 și vineri între orele 8:00- 14:00 și va fi însoțită de adresă de înaintare.

Cele două exemplare (original și copie) se vor depune în plic pe care se va menționa:

  1. Numele /denumirea și adresa completă a solicitantului;
  2. Titlul proiectului;
  3. „Concursul de proiecte pentru tineret”.

Observație: în baza HCJ Botoșani Nr. 51 din 24.02.2023, suma maximă alocată fiecărui proiect  este de 10.000 lei.

                                                                                                                                                                                                             

 

 

 

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
3.7kmh
6 %
mar
22 °
mie
26 °
J
29 °
vin
32 °
S
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Patriotismul ajunge şi la tarabă. Că nu orice roşie vine de pe ogoarele patriei.

EDITORIAL

Ani întregi botoșănenii s-au tot plâns de bicicliștii de pe Pietonalul Unirii și, de parcă bicicliștii nu erau de ajuns, în peisaj au apărut...

EPIGRAMA ZILEI

„E lung pământul, ba e lat”- A scris Coșbuc despre toloacă Și uite-așa i-a conturat Pe Klaus și Șoșoacă... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...