Secrete vechi
De MonitorulBT
0
Eva stătea pe malul apei şi se plictisea. La un moment, aude vocea Domnului din cer:
– Eva, văd că te plictiseşti. Am să-ţi fac un companion.
– Eşti prea bun, Doamne!
– Se va numi Adam şi va fi bărbat. Va fi încrezut, înfumurat şi va avea impresia că el realizează totul în viaţă. Va dori să conducă totul în viaţă, dar, în realitate, va asculta de tine şi va face totul pentru a-ţi fi pe plac. Se va crede mai deştept, dar nu va fi aşa. Îl vei lăsa să aleagă cele mai bune posturi, căci va munci numai pentru tine şi copiii tăi. Dar, mai presus de toate, trebuie să-l lăsăm să creadă că el a fost primul în Rai.
– Îmi convine, Doamne! Şi va fi aşa cum doreşti, va crede că el a fost primul în Rai.
– Dar asta rămâne aşa, între noi, femeile, completă Dumnezeu.
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Bancul Zilei
Vise
Redacţia -
Părinte, te-am visat azi noapte.
- Ei, se poate fata tatii, se poate...
- Păi, se făcea ca ai venit la noi și Ion nu era...
Bancul Zilei
Consultație
Redacţia -
Soțul este destul de grav bolnav și medicul este chemat de urgență.
Acesta il consultă, după care începe să scrie o rețetă.
- Doctore, îl roagă...
Bancul Zilei
La metrou
Redacţia -
În metrou, oră de vârf și foarte aglomerat...
Lângă ușă stă un tip cu o cutie de iPhone 14 în mână. În momentul când se...
Bancul Zilei
Poze
Redacţia -
Bulă face poze pe malul lacului, când nevastă-sa il strigă disperată:
– Bulă! Repedeee, se îneacă mama!
– Nu mai am spațiu pe card...
Bancul Zilei
La cumpărături
Redacţia -
Un ardelean se duce să-i cumpere soției un sutien, dar nu știe mărimea.
Vânzătoarea îl întreabă:
- Cum are sânii, așa ca niște pepeni?
- Nu, nu...
Bancul Zilei
Plimbare
Redacţia -
- Ce faci?
- Mi-a spus psihologul că, atunci când am nervi, să mă plimb.
- Unde ești acum?
- Aproape de Istanbul.
Bancul Zilei
Prăbușire
Redacţia -
O familie de români se prăbușește cu un mic avion pe o insulă pustie în ocean.
Nevasta îi face reproșuri soțului pilot:
- De ce nu...
Bancul Zilei
Educație
Redacţia -
Mama, supărată că fiul ei a venit bătut de vecină, pleacă nervoasă spre apartamentul acesteia.
Bate la ușă și când iese vecina îi spune:
- Doamnă,...
Bancul Zilei
Dragoste
Redacţia -
Un cuplu, dupa mai multi ani de casnicie, nu se mai simteau asa de bine cand faceau dragoste.
Apeleaza la un doctor specialist care ii...
Bancul Zilei
Logică
Redacţia -
Bulișor către tatăl său:
- Tată, ce e aia „logică"?
Tatăl:
- Iți explic imediat. Ai un acvariu?
Bulișor:
- Da.
Tatăl:
- Deci iti plac peștii.
Bulișor:
- Da.
Tatăl:
- Dacă îți plac...
Bancul Zilei
Progres
Redacţia -
Acum mii de ani in urmă într-o peșteră locuită de o comunitate mai mare.
La un moment dat una din bătrânele tribului zice:
- Auzi, nepoate,...
Bancul Zilei
Programare
Redacţia -
- Bună ziua, am o programare pentru luni și aș vrea s-o anulez.
- Ne pare rău, o programare se poate anula doar cu maxim...
Bancul Zilei
La consultație
Redacţia -
O tânără care urma să nască pentru prima dată îl întreabă pe medic:
- Domnule doctor, în ce poziție voi naște copilul?
- În poziția în...
Bancul Zilei
Fantome
Redacţia -
Tată, tu crezi în fantome?
- Nu, fiule! Nu există așa ceva.
- Dar servitoarea mi-a spus că ele există!
- Atunci împachetează cât de repede poți...
Bancul Zilei
Teme
Redacţia -
Mama lui Bulă ii verifica adesea temele lui Bulă.
Dar intr-o zi la matematică găsește o pagină goală.
– Dar, n-ai scris nimic pe aceasta pagină!
–...
Bancul Zilei
Dorințe
Redacţia -
Un băiat o intreaba pe mama-sa:
- Mamă, imi iei o pălărie? Te roooog! Da, te roooog!
- Dacă nu taci îți rup capu!
- Da ,...
Botoșani
cer acoperit de nori
7.2
°
C
7.7
°
7.2
°
71 %
1.6kmh
94 %
mar
14
°
mie
11
°
J
13
°
vin
15
°
S
14
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Au explodat ironiile pe rețelele sociale după ce Poliția Română s-a lăudat cu o ispravă chiar și mai jenantă decât găina din povestea lui...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...