Se aude „cioc, cioc” la poarta Raiului. Sfântul Petru deschide. În faţa uşii, nimeni. Peste 5 minute, iar „cioc-cioc”. Sfântul Petru iar deschide, se uită în jur, nu e nimeni. Iar „cioc-cioc”. De data asta, sfântul Petru era pregătit după uşă, smulge uşa cu putere şi apucă să-l vadă pe unul care dispărea rapid.
– Care eşti, măi, de te ţii de prostii, baţi la uşă şi te joci cu nervii mei! Nesimţitule!
La care omul, cu tristeţe în glas, depărtându-se în viteză:
– Ce să fac, dacă mă tot resuscitează ăştia…
