Cum de nu pot fi pedepsiți legal cei care manipulează pe rețele sociale și de ce legea a rămas în urmă analizează jurnaliștii de la The Guardian.
Imaginează-ți că te trezești cu știrea că o nouă tulpină letală de gripă a apărut în orașul tău. Autoritățile sanitare o minimalizează, dar rețelele sociale sunt inundate de afirmații contradictorii venite din partea unor „experți medicali” care dezbat originea și gravitatea acesteia.
Spitalele sunt pline de pacienți cu simptome asemănătoare gripei, ceea ce împiedică accesul altor bolnavi la îngrijire medicală și, în cele din urmă, duce la decese. Treptat, iese la iveală faptul că un adversar străin a orchestrat această panică prin răspândirea de informații false – cum ar fi ideea că tulpina are o rată de mortalitate foarte ridicată. Totuși, în ciuda victimelor, nu există nicio regulă care să definească acest act ca fiind un act de război.
Aceasta este forma de război cognitiv – sau, pe scurt, război cog – în care domeniul cognitiv este folosit pe câmpul de luptă sau în atacuri ostile aflate sub pragul unui conflict armat.
Un exemplu clasic de război cognitiv este conceptul numit „control reflexiv” – o artă perfecționată de Rusia de-a lungul mai multor decenii. Aceasta presupune modelarea percepțiilor unui adversar în favoarea proprie, fără ca acesta să înțeleagă că a fost manipulat.
În contextul conflictului din Ucraina, acest lucru a inclus narațiuni despre revendicări istorice asupra teritoriilor ucrainene și prezentarea Occidentului ca fiind corupt din punct de vedere moral.
Războiul cognitiv urmărește obținerea unui avantaj asupra adversarului prin influențarea atitudinilor și comportamentului la nivel individual, de grup sau al populației. Este conceput pentru a modifica percepțiile asupra realității, transformând „modelarea cogniției umane” într-un domeniu esențial al războiului. Prin urmare, este o armă într-o bătălie geopolitică ce se desfășoară prin interacțiuni între mințile oamenilor, nu prin confruntări fizice.
Deoarece războiul cognitiv poate fi dus fără a provoca daune fizice – care sunt reglementate de legile actuale ale războiului, el se desfășoară într-un vid legal. Dar asta nu înseamnă că nu poate duce, în cele din urmă, la violență bazată pe informații false sau că nu poate provoca răni și decese prin efecte secundare.
Bătălia minților, vătămarea trupului
Ideea că războiul este, în esență, o confruntare mentală, în care manipularea cognitivă joacă un rol central, datează încă din vremea strategului Sun Tzu (secolul V î.Hr.), autorul lucrării „Arta războiului”. Astăzi, mediul online este principala arenă a unor astfel de operațiuni.
Revoluția digitală a permis crearea de conținuturi din ce în ce mai personalizate, adaptate pe baza prejudecăților identificate prin amprenta noastră digitală – o practică numită „microtargetare”. Inteligența artificială poate chiar să ne livreze conținut țintit fără să fotografieze sau să înregistreze nimic. Tot ce este necesar este un prompt AI bine conceput, care susține narațiunea și obiectivele unor actori rău-intenționați, inducând publicul în eroare într-un mod discret.
Astfel de campanii de dezinformare pătrund tot mai mult în domeniul fizic al corpului uman. În războiul din Ucraina, vedem în continuare narațiuni specifice războiului cognitiv. Acestea includ acuzații conform cărora autoritățile ucrainene ar fi ascuns sau chiar provocat în mod intenționat focare de holeră. De asemenea, acuzațiile privind laboratoare de arme biologice sprijinite de SUA au fost folosite ca justificări false pentru invazia la scară largă a Rusiei.
În timpul pandemiei de COVID, informațiile false au dus la decese, întrucât unele persoane au refuzat măsurile de protecție sau au apelat la remedii periculoase. Unele dintre aceste narațiuni au fost alimentate ca parte a unei confruntări geopolitice. În timp ce SUA a desfășurat operațiuni de informare sub acoperire, actori afiliați statelor rus și chinez au coordonat campanii care au folosit personaje generate cu ajutorul AI pe rețelele sociale și microtargetare pentru a influența opiniile la nivelul comunităților și indivizilor.
Capacitatea de microtargetare ar putea evolua rapid pe măsură ce metodele de interconectare creier-mașină devin mai performante în colectarea datelor despre tiparele cognitive. Modalitățile de a oferi o interfață mai bună între mașini și creierul uman variază de la electrozi avansați, care pot fi aplicați pe scalp, până la ochelari de realitate virtuală cu stimulare senzorială, pentru o experiență mai imersivă.
Conectarea directă a creierului la lumea digitală în acest mod va eroda granița dintre domeniul informațional și corpul uman într-un fel care nu s-a mai întâmplat până acum.
Vid legal
Legile tradiționale ale războiului presupun că forța fizică – precum bombele și gloanțele – este preocuparea principală, lăsând războiul cognitiv într-o zonă gri din punct de vedere legal. Este manipularea psihologică un „atac armat” care justifică autoapărarea conform Cartei ONU? În prezent, nu există un răspuns clar. Un actor statal ar putea folosi dezinformarea în domeniul sănătății pentru a provoca victime în masă într-o altă țară fără a declara oficial război.
Există lacune similare și în situațiile în care războiul, în sensul tradițional, este deja în desfășurare. Aici, războiul cognitiv poate estompa linia dintre înșelătoria militară permisă (stratageme de război) și perfidia interzisă.
Imaginează-ți un program umanitar de vaccinare care colectează în secret ADN, fiind folosit acoperit de forțe militare pentru a cartografia rețele de insurgenți bazate pe clanuri. Această exploatare a încrederii medicale ar constitui un act de perfidie conform dreptului umanitar – dar numai dacă vom începe să recunoaștem astfel de tactici manipulative ca parte a războiului.
Elaborarea de reglementări
Ce se poate face pentru a ne proteja în această nouă realitate? În primul rând, trebuie să regândim ce înseamnă „amenințările” în conflictul modern. Carta ONU interzice deja „amenințările cu utilizarea forței” împotriva altor națiuni, dar această abordare ne blochează într-o mentalitate centrată pe amenințări fizice.
Când o putere străină îți inundă mass-media cu alerte false despre sănătate, menite să creeze panică, nu este aceasta o amenințare la fel de eficientă ca o blocadă militară?
Această problemă a fost recunoscută încă din 2017 de grupurile de experți care au redactat Manualul Tallinn privind războiul cibernetic (Regula 70), dar cadrele noastre juridice nu au ținut pasul.
În al doilea rând, trebuie să acceptăm că prejudiciul psihologic este un prejudiciu real. Când ne gândim la răni de război, ne imaginăm leziuni fizice. Dar tulburarea de stres post-traumatic a fost recunoscută de mult timp ca o vătămare legitimă de război – atunci de ce nu și efectele asupra sănătății mentale provocate de operațiuni cognitive țintite?
În cele din urmă, legile tradiționale ale războiului s-ar putea să nu fie suficiente – ar trebui să ne uităm la cadrele privind drepturile omului pentru soluții. Acestea includ deja protecții pentru libertatea de gândire, libertatea de opinie și interdicții privind propaganda de război, care ar putea proteja civilii de atacurile cognitive. Statele au obligația de a respecta aceste drepturi atât pe teritoriul lor, cât și în afara acestuia.
Utilizarea tacticilor și tehnologiilor tot mai sofisticate pentru a manipula cogniția și emoțiile reprezintă una dintre cele mai insidioase amenințări la adresa autonomiei umane din timpul nostru. Doar adaptând cadrele legale la această provocare putem cultiva reziliența societății și echipa generațiile viitoare pentru a înfrunta crizele și conflictele de mâine.
Articolul original poate fi citit AICI.
