Pentru un număr tot mai mare de bărbați de vârstă mijlocie, îmbătrânirea nu mai înseamnă resemnare în fața pielii lăsate, a articulațiilor dureroase sau a metabolismului încetinit. În schimb, devine un experiment științific, scriu jurnaliștii de la The Conversation.
Noua frontieră? Peptide injectabile – compuși experimentali care promit recuperare rapidă, pierdere de grăsime și creștere musculară, totul cu ușurința unei injecții administrate de două ori pe zi sau săptămânal.
Odată limitate la laboratoare de elită și forumuri obscure de culturism, aceste lanțuri de aminoacizi inundă acum centrele de wellness, fluxurile de social media și piețele online. Deși sunt promovate ca „biohack-uri de nouă generație” și „substanțe chimice pentru cercetare”, multe peptide nu sunt aprobate pentru utilizare umană și nu dispun de testări clinice de bază.
Totuși, popularitatea lor crește – alimentată de mărturii, de promovarea făcută de influenceri și de promisiunea seducătoare a întoarcerii în timp.
Însă, dincolo de suprafața marketingului strălucitor și a fanteziilor despre fitness, se ascunde o realitate mult mai gravă: multe dintre aceste substanțe funcționează într-o zonă gri medicală, cu riscuri necunoscute pe termen lung, standarde de fabricație discutabile și, în unele cazuri, efecte secundare care pot pune viața în pericol.
Peptidele nu sunt cu totul noi în medicină. Primul medicament pe bază de peptide – insulina – a fost izolat în 1921 și a devenit disponibil comercial în 1923. Astăzi, peste 100 de medicamente pe bază de peptide sunt aprobate, inclusiv semaglutida – cunoscută mai ales sub numele de Ozempic și Wegovy.
Însă compușii care circulă acum în comunitățile de fitness reprezintă o categorie cu totul diferită. Sunt substanțe experimentale care au arătat rezultate promițătoare în studiile pe animale, dar care nu au trecut niciodată prin teste clinice corespunzătoare pe oameni.
„Pachetul Wolverine”
Un astfel de compus, descoperit pentru prima dată în sucul gastric uman și care atrage multă atenție, este BPC-157. Studii timpurii pe animale sugerează că ar putea ajuta la repararea țesuturilor deteriorate din întregul organism.
Cercetătorii l-au testat pe șoareci, șobolani, iepuri și câini fără a identifica efecte secundare grave. Compusul pare să sprijine vindecarea tendoanelor, dinților și organelor digestive, inclusiv stomac, intestine, ficat și pancreas.
Oamenii de știință nu înțeleg încă pe deplin modul în care funcționează BPC-157, dar studiile pe animale sugerează că acesta declanșează mai multe procese biologice esențiale pentru vindecare. Compusul pare să ajute celulele să se deplaseze către zonele afectate și să stimuleze formarea de noi vase de sânge, aducând nutrienți și oxigen către țesuturile care au nevoie de reparație.
Un alt compus care atrage atenția este TB500. Acesta este o versiune sintetică a timosinei beta-4, un fragment proteic care apare în mod natural și care joacă un rol important în repararea și regenerarea celulelor și țesuturilor afectate.
De asemenea, ajută la protejarea celulelor împotriva unor noi leziuni prin reducerea inflamației și apărarea împotriva microbilor. Combinația dintre BPC-157 și TB500 a primit porecla „pachetul Wolverine”, după supereroul Marvel cunoscut pentru capacitatea sa de vindecare rapidă.
Apoi există IGF-1 LR3, o versiune modificată a unei proteine naturale (IGF-1) asociată cu creșterea masei musculare. Acest compus sintetic a demonstrat, în studiile pe animale, că poate crește masa musculară de 2,5 ori, deși nu a fost niciodată studiat pe oameni.
Cercetările limitate pe oameni disponibile pentru aceste substanțe oferă rezultate neconcludente. De exemplu, un studiu a arătat că peste 90% dintre pacienți au raportat reducerea durerilor de genunchi după injecții cu BPC-157. Totuși, studiul nu a avut grup de control și a prezentat mai multe probleme metodologice, așa că rezultatele trebuie privite cu prudență.
Pericole ascunse
Chiar dacă rezultatele timpurii par promițătoare, aceste substanțe experimentale pot fi periculoase. Obținerea lor implică utilizarea unor substanțe chimice speciale, numite agenți de cuplare, care pot declanșa reacții alergice grave, inclusiv anafilaxia – o afecțiune ce pune viața în pericol.
Consecințele asupra sănătății merg mult dincolo de reacțiile alergice. Injecțiile repetate cu substanțe pentru îmbunătățirea performanței pot provoca insuficiență cardiacă, care poate apărea brusc și fără avertismente, așa cum au arătat recent studii de caz medicale asupra unor culturiști tineri.
Leziunile asociate injecțiilor reprezintă o altă amenințare majoră. „Sindromul de compartiment” se poate dezvolta la locul injecției în mușchii picioarelor, cauzând amorțeală, cheaguri de sânge și spasme musculare ce duc la pierderea permanentă a funcționalității.
În cazuri severe, pielea și țesuturile subiacente pot suferi necroză (moarte tisulară), necesitând antibiotice sau intervenție chirurgicală. Mai alarmante sunt rapoartele despre utilizatori care au contractat HIV, hepatită B și C, dar și infecții grave la nivelul ochilor din cauza injecțiilor contaminate.
Aceste substanțe nu vizează doar mușchii – ele afectează întregul organism în moduri pe care oamenii de știință abia încep să le înțeleagă. Unele interferează cu producția naturală de insulină, în timp ce altele activează căi biologice pe care celulele sănătoase le folosesc pentru creștere și reparare.
Problema este că aceleași căi sunt exploatate de celulele canceroase. Calea VEGF, care stimulează formarea vaselor de sânge, este activă în aproximativ jumătate din toate cazurile de cancer uman, inclusiv melanom și cancer ovarian. Studii de laborator sugerează că timosina beta-4 ar putea juca un rol în răspândirea cancerelor colorectale și pancreatice.
Deși nu există dovezi directe care să lege compuși precum BPC-157 sau TB500 de cancer, cercetătorii subliniază că efectele pe termen lung rămân necunoscute, pentru că aceste substanțe nu au trecut niciodată prin studii clinice corespunzătoare pe oameni. Agenția Mondială Antidoping le-a interzis, notând că nu sunt aprobate de nicio autoritate de reglementare în sănătate și sunt destinate exclusiv cercetării.
O problemă în creștere
Cu toate acestea, utilizarea lor pare să se răspândească rapid. Un studiu din 2014 a constatat că 8,2% dintre membrii sălilor de sport foloseau substanțe pentru îmbunătățirea performanței. Până în 2024, o analiză amplă a sugerat că procentul ar putea fi chiar de 29%. Poate cel mai îngrijorător este faptul că doar 38% dintre utilizatori erau conștienți de riscurile pentru sănătate.
Aceste substanțe experimentale reprezintă un pariu periculos cu sănătatea pe termen lung. Spre deosebire de medicamentele aprobate, ele nu au trecut prin testările riguroase necesare pentru a înțelege profilul de siguranță la oameni. Deși promit performanțe și vindecare accelerate, costul real ar putea fi unul pe care utilizatorii nu îl vor înțelege decât atunci când va fi prea târziu.
Atracția este de înțeles – cine nu și-ar dori o vindecare mai rapidă și un tonus muscular mai bun? Dar realitatea este că aceste substanțe rămân experimentale, și pe bună dreptate. Până când nu vor fi efectuate studii clinice corespunzătoare pe oameni, utilizatorii se transformă, de fapt, în subiecți voluntari ai unui experiment necontrolat cu propriul lor corp.
Articolul integral poate fi citit AICI.
