Capul de duș și țevile care îl alimentează sunt un adevărat refugiu pentru bacterii și ciuperci. Însă câteva trucuri simple le pot trimite direct pe canalizare sunt descrise de jurnaliștii de la BBC.
Cei mai mulți dintre noi intrăm la duș cu așteptarea de a ne curăța. Pare logic – până la urmă. Ultimul lucru la care te-ai aștepta este un nor de bacterii care îți explodează pe față. Și totuși, exact asta se întâmplă când deschizi robinetul.
În ultimul metru al instalației tale sanitare se ascunde un mic ecosistem. Asta înseamnă că primul jet de apă de dimineață nu conține doar apă și abur. Peste noapte, în interiorul furtunului și capului de duș se formează o peliculă vie de bacterii. O parte dintre acești microbi „călătoresc” apoi pe picăturile de apă pe care le generează dușul. Cei mai mulți sunt obișnuiți și inofensivi. Totuși, compoziția exactă a acestor microorganisme depinde de materialul furtunului și de frecvența cu care faci duș.
Capetele de duș și furtunurile sunt un adevărat „teren imobiliar de lux” pentru bacterii. După ce ai făcut duș, furtunul rămâne cald, umed și neatins ore întregi. Forma lui lungă și îngustă oferă o suprafață rugoasă amplă pentru colonizarea microbilor. Odată instalați, aceștia se hrănesc cu nutrienții dizolvați din apă, dar și cu cantități infime de carbon care se desprind din materialul plastic al furtunului. Dacă sistemul este lăsat să stagneze peste noapte, comunitățile microbiene se stabilesc rapid. Bacteriile formează biofilme – „orașe” microbiene lipicioase și microscopice, care se agață de aproape orice suprafață umedă, de la coca navelor până la placa dentară. Fragmentele acestor biofilme se desprind ușor și ajung în jetul de apă atunci când pornești robinetul.
În teste efectuate atât în laboratoare, cât și în locuințe reale, numărul bacteriilor de pe furtunurile de duș poate ajunge frecvent la milioane sau chiar sute de milioane de celule pe centimetru pătrat. Majoritatea sunt inofensive, însă printre ele se pot afla și micobacterii – un grup divers de microbi care se găsesc în multe locuri, inclusiv în sol, dar care include și tulpini patogene, precum cele responsabile de tuberculoză și lepră. În plus, cercetătorii care au analizat furtunuri de duș din locuințe din Marea Britanie au detectat și ADN fungic aparținând genurilor Exophiala, Fusarium și Malassezia – organisme întâlnite pe pielea noastră și în sol, dar care, în anumite cazuri, pot provoca infecții.
Însă această distribuție de personaje microbiene nu este statică – ea se schimbă în timp. Într-un studiu realizat pe 48 de instalații de duș funcționale, construite într-un laborator, cercetătorii din China au descoperit că biofilmul care se formează în interiorul țevii de duș atinge un vârf de dezvoltare după aproximativ patru săptămâni de utilizare regulată. Ulterior, acesta scade, în mare parte pentru că biofilmul este atașat doar superficial de pereții conductei, dar revine în forță după 22 de săptămâni. Ceea ce este oarecum îngrijorător este faptul că cercetătorii au detectat Legionella pneumophila — bacteria care provoacă boala legionarilor — în capetele și furtunurile de duș după doar patru săptămâni și din nou, atunci când biofilmul a reapărut după o perioadă îndelungată de stagnare.
Pentru majoritatea oamenilor, riscul de a lua o infecție de la capul de duș este redus, mai ales dacă acesta este folosit frecvent.
„Doar dușurile contaminate cu Legionella și alți patogeni oportuniști prezintă un risc”, spune Frederik Hammes, microbiolog specializat în apa potabilă la Institutul Federal Elvețian de Științe și Tehnologii Acvatice din Dübendorf, Elveția. „Dacă un duș este contaminat în mod specific cu L. pneumophila, riscul de infecție este relativ ridicat, din cauza apropierii utilizatorului de punctul de formare a aerosolilor.” Totuși, adaugă el, datele sugerează că riscul cel mai mare este pentru persoanele clinic vulnerabile.
De aceea, spitalele adoptă proceduri mai stricte de dezinfectare și înlocuire a capetelor de duș.
Compoziția bacteriilor din dușul tău poate depinde și de sursa inițială a apei. Locuințele alimentate cu apă clorinată tind să adăpostească mai multe micobacterii decât cele care folosesc apă din puțuri sau sisteme neclorinate. Cel mai probabil, acest lucru se datorează faptului că dezinfectanții reziduali favorizează microbii rezistenți la clor.
Din fericire, există și câțiva pași destul de simpli pe care îi poți urma pentru a reduce riscul reprezentat de microbii care se dezvoltă în dușul tău.
Materialul contează
În primul rând, merită menționat că materialul din care sunt fabricate capul de duș și furtunul are un impact major asupra numărului și tipului de bacterii care se pot adăposti acolo. Într-un studiu, cercetătorii au construit două „simulatoare de duș”, pe care le-au testat zilnic timp de opt luni. Unul avea un furtun din PVC-P, o formă flexibilă și adaptabilă de PVC, iar celălalt un furtun din PE-Xc, un alt tip de plastic. După opt luni, ambele furtunuri prezentau un biofilm lipicios, însă cel din PVC-P conținea de o sută de ori mai multe bacterii.
Aceasta se întâmplă deoarece unele furtunuri favorizează mai mult formarea biofilmelor decât altele. PVC-P tinde să elibereze mai mult carbon în apă decât PE-Xc, în special când este nou. Acest carbon suplimentar oferă hrană pentru bacterii, dar și o suprafață mai moale și mai rugoasă, care le permite biofilmelor să se formeze mai rapid.
Un cap de duș metalic simplu, din oțel inoxidabil sau alamă placată cu crom, împreună cu un furtun scurt căptușit cu PE-X sau PTFE, pot ajuta la reducerea formării biofilmelor. În schimb, capetele de duș cu mai multe camere interne sau modele ultra-flexibile pot reține apă stagnantă și pot acumula metale provenite din instalația sanitară, creând condiții ideale pentru dezvoltarea comunităților microbiene.
Alegerile ecologice, precum capetele de duș cu debit redus sau cele de tip „ploaie tropicală”, pot de asemenea modifica nivelul de expunere al unei persoane, schimbând dimensiunea și numărul aerosolilor inhalați.
Modelul de pulverizare contează, deoarece modurile de ceață („mist”) produc aproape de cinci ori mai mulți aerosoli fini decât cele de tip „ploaie”.
În același timp, deși se pot cumpăra „capete de duș antimicrobiene” care conțin filtre sau metale precum argintul și promit eliminarea microorganismelor din apa de duș, cercetările arată că majoritatea produselor de pe piață reduc foarte puțin nivelul de agenți patogeni din apă.
Odată ce se formează un biofilm sau un strat mineral, efectul acestor dispozitive se diminuează rapid, spune Hammes. „Singura soluție tehnologică care funcționează în mod fiabil este reprezentată de filtrele de duș montate în linie, dar acestea sunt costisitoare de întreținut și necesită o presiune a apei considerabilă.”
În teste la scară reală, Sarah-Jane Haig, profesor asociat de inginerie de mediu și microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania (SUA), împreună cu un coleg, a demonstrat că capetele de duș „antimicrobiene” nu reduc încărcătura microbiană totală comparativ cu modelele convenționale. În schimb, ele modifică în principal tipurile de microbi prezenți, probabil pentru că dușurile reale oferă un timp de contact prea scurt și uneori o cantitate insuficientă de agent activ pentru a dezinfecta eficient apa.
Ea mai recomandă evitarea capetelor de duș promovate cu afirmații „benefice pentru sănătate”, care infuzează apa cu nutrienți sau elimină clorul, deoarece acestea „pot modifica microbiomul în moduri nedorite”.
Obiceiurile simple care funcționează
Temperatura apei contează și ea. Apa fierbinte produce cel mai mare val inițial de aerosoli fini, inhalabili, în primele 1–2 minute după pornirea dușului, potrivit unor teste comparative efectuate la diferite temperaturi și tipuri de capete de duș.
Asta înseamnă că șansa cea mai mare de expunere la eventuali agenți patogeni ascunși în duș apare în primele momente după ce deschizi robinetul de apă fierbinte. Dar nu este nevoie să începi să faci dușuri reci.
Mai degrabă, gândește-te dacă vrei să stai direct sub capul de duș în momentul în care îl pornești. Lăsând dușul să curgă timp de 60–90 de secunde, pentru a se încălzi înainte de a intra sub jet, îi permiți în același timp să facă un lucru util: să elimine o mare parte dintre microbi. Acest obicei este recomandat mai ales după o vacanță sau o perioadă mai lungă în care dușul nu a fost folosit.
Bacteria Legionella se înmulțesc la temperaturi cuprinse între aproximativ 20 și 45 °C, dar încep să se distrugă peste 50 °C, în special la 60 °C. Pentru sistemele de apă caldă care stochează apa în rezervoare sau boilere, se recomandă menținerea temperaturii apei la 60 °C. Ulterior, poți folosi o valvă de amestec termostatică pentru a regla temperatura apei la duș la un nivel mai confortabil.
Numărul aerosolilor care pot transporta microbi în aer – și, prin urmare, pot fi inhalați – atinge un vârf după aproximativ două minute de la pornirea dușului cu apă fierbinte. Aceștia pot persista în aer cel puțin cinci minute după ce dușul este oprit, potrivit lui Hammes.
Un studiu demonstrativ a sugerat, de asemenea, că dezumidificarea și ventilarea băii după duș pot fi metode eficiente pentru reducerea nivelului de aerosoli care conțin bacterii din aer. Haig a obținut rezultate similare în propriile sale cercetări.
„În laboratorul nostru, am descoperit că particulele mai mici de 5 µm pot rămâne în aer cel puțin o oră după ce dușul a fost oprit”, spune Haig. „Când ventilatorul de extracție este pornit, numărul particulelor aflate în aer scade semnificativ.
Cât de des folosești dușul poate influența, de asemenea, numărul de bacterii care se dezvoltă. Cu cât dușul este folosit mai frecvent, cu atât există mai puține șanse ca apa să stagneze în țevi, furtun și capul de duș. Microbii par să se înmulțească mai ales în furtunurile de duș care conțin apă stagnantă, potrivit cercetărilor realizate de Hammes și colegii săi.
Surprinzător însă, un furtun de duș nou nu este întotdeauna soluția ideală, deoarece biofilmele devin mai stabile odată cu trecerea timpului. Bacteriile care se dezvoltă într-un furtun nou tind să fie slab atașate și, prin urmare, sunt ușor spălate de primul jet de apă din fiecare zi. Cercetări realizate de oameni de știință din China și Țările de Jos au arătat că 62% dintre microbii eliberați la pornirea unui duș provin dintr-un furtun vechi de patru săptămâni. Ulterior, acest procent începe să scadă, iar în jurul săptămânii 40, proporția microbilor proveniți din furtun scade la doar 1,5%, deoarece biofilmul devine mai stabil. După acest moment, biofilmul din furtun continuă să crească, dar este mult mai bine fixat, astfel că o cantitate mai mică este spălată la fiecare utilizare.
Întreținerea regulată rămâne cea mai bună abordare
Curățarea periodică prin trecerea apei foarte fierbinți prin duș, împreună cu îndepărtarea depunerilor de calcar de pe capul de duș sau înmuierea acestuia în suc de lămâie, poate ajuta la perturbarea microbilor care trăiesc acolo și la controlul dimensiunii biofilmelor. Dacă cineva din locuință este vulnerabil din punct de vedere medical, este recomandat să înlocuiești furtunul și capul de duș o dată pe an, în loc să te bazezi pe opțiuni „antimicrobiene” costisitoare.
Dezinfectarea secundară a surselor de apă poate fi, de asemenea, esențială.
Dacă însă simpla idee a acestor „chiriasi” microbieni din dușul tău te deranjează, poate ar fi mai bine să privești lucrurile altfel: dușul tău nu este murdar, ci ecologic. Gândește-te la el ca la o mică comunitate de microbi activi care te întâmpină de fiecare dată când deschizi robinetul. Nu vei scăpa niciodată complet de ei — cel puțin, nu pentru mult timp. Așa că este mai bine să înveți cum să trăiești în echilibru cu ei.
Articolul original poate fi citit AICI.
