Mintea este un lucru înșelător. Ne poate face să credem că putem cânta cu încredere „Bohemian Rhapsody” la karaoke, deși nu am mai auzit melodia de ani de zile, sau că o singură recenzie proastă este un motiv suficient pentru a evita un restaurant cotat cu 4 stele, scriu jurnaliștii de la NPR.
Aceste erori de gândire sunt ceea ce comunitatea psihologică numește „biasuri cognitive”, în fapt prejudecăți pe care le avem cu toții.
Iar acesta este subiectul unei noi cărți apărute luna aceasta — Thinking 101: How to Reason Better to Live Better („Gândire 101: Cum să raționezi mai bine pentru a trăi mai bine”) — scrisă de profesoara de psihologie de la Yale, Woo-kyoung Ahn. În carte, Ahn evidențiază unele dintre cele mai nocive derapaje cognitive pe care le facem — și modul în care aceste biasuri ne pot întuneca judecata și influența oamenii din jurul nostru.
Cercetătorii bănuiesc că multe dintre aceste biasuri au o origine evolutivă, spune Ahn. În perioadele de lipsuri, strămoșii noștri trebuiau să ia decizii rapide pentru a supraviețui printre prădători sau pentru a se descurca într-un mediu ostil. Însă, într-o epocă a abundenței, adaugă ea, aceste judecăți rapide nu ne sunt întotdeauna de folos.
Totuși, putem face tot posibilul pentru a corecta aceste capcane ale gândirii, spune Ahn — lucru pe care ea îl predă studenților săi în cursul său universitar popular de la Yale. În general, spune ea, cheia este să facem o pauză înainte de a trage concluzii — și să fim conștienți de tendințele noastre către diferite tipuri de biasuri.
Ahn a vorbit despre trei biasuri cognitive frecvente și despre cum pot fi contracarate.
Ne supraestimăm abilitățile
În domeniul psihologiei, acest fenomen este cunoscut drept „iluzia fluenței” — tendința noastră de a fi prea încrezători în propriile abilități, fără dovezi suficiente. Aceasta ne poate face, de exemplu, să dăm greș în prezentări decisive pentru carieră din cauza unei pregătiri insuficiente sau să subestimăm grav timpul necesar pentru finalizarea unui proiect.
În cursul ei de la Yale, Ahn folosește un experiment pentru a ilustra acest fenomen împreună cu studenții săi. Le arată un clip de dans din melodia Boy with Luv a trupei K-pop BTS. După ce urmăresc în repetate rânduri șase secunde din cele mai simple mișcări de coregrafie, îi invită pe studenții care cred că au învățat dansul să-l execute singuri. Pe rând, toți se împiedică.
„Oamenii pot fi excesiv de încrezători în ceea ce cred că pot realiza doar pentru că îi văd pe alții făcând acel lucru cu ușurință”, spune Ahn. Când profesioniștii dansează într-un mod care pare fără efort, spectatorii cred că și ei pot face același lucru la fel de ușor.
Cum să contracarezi: Poți corecta acest bias, spune Ahn, făcând exact ceea ce au făcut studenții de la Yale: încearcă singur. În felul acesta, orice sentiment de încredere exagerată va dispărea rapid.
De asemenea, poți combate această tendință printr-o pregătire temeinică și prin anticiparea posibilelor obstacole, adaugă Ahn.
De exemplu, dacă lucrezi pentru prima dată la un proiect de renovare a casei și nu ai idee cât va dura, nu încerca să ghicești. Discută cu prieteni care au trecut recent printr-o renovare sau consultă câțiva meșteri pentru a înțelege cât ar putea dura proiectul și ce probleme pot apărea. Cu cât ai mai multe informații, cu atât vei evalua situația mai corect și mai realist.
Avem tendința de a ne fixa asupra aspectelor negative
Conceptul de „bias al negativității” ilustrează predispoziția noastră de a acorda o importanță mult mai mare evenimentelor negative decât celor pozitive, chiar dacă sunt de aceeași intensitate. Acest lucru explică, de exemplu, de ce o recenzie lipsită de entuziasm a unui film nominalizat la Oscar te poate face să alegi altceva de văzut. Sau de ce ești mai puțin dispus să angajezi o persoană după ce ai auzit un singur lucru negativ despre ea, în ciuda referințelor pozitive.
Biasul negativității poate fi periculos, deoarece ne poate conduce către alegeri greșite. Ne poate împiedica să luăm o decizie — de exemplu, să cumpărăm o casă sau să alegem un candidat politic — din teamă că un eveniment negativ asociat cândva cu o opțiune bună o face să pară riscantă.
Cum să-l contracarezi: Atunci când iei o decizie, pune accentul pe aspectele pozitive ale opțiunilor, spune Ahn. Specialiștii în marketing folosesc mereu această tactică. De exemplu, în loc să spună că o carne tocată conține 11% grăsime, o etichetează ca având 89% carne slabă. Ambele afirmații sunt adevărate și corecte, dar modul în care este formulată informația poate face produsul să pară o alegere mai atractivă pentru cumpărătorii preocupați de conținutul de grăsime.
Selectăm datele care se potrivesc cu propria noastră viziune asupra lumii
Ahn consideră că „biasul de confirmare” — tendința de a căuta sau interpreta informațiile astfel încât să susțină ceea ce credem deja — este cel mai grav dintre toate. Asta deoarece are potențialul de a ne face să ignorăm o gamă întreagă de posibilități, atât pentru noi înșine, cât și pentru ceilalți.
Ahn și Matthew Lebowitz, profesor de psihologie la Universitatea Columbia, au realizat în 2017 un experiment pentru a ilustra capcanele acestui bias. Au adunat un grup de participanți și le-au spus unora dintre ei că au o predispoziție genetică spre depresie — deși, în realitate, nu o aveau. Rezultatele autoevaluărilor acelui grup au arătat niveluri de depresie mult mai ridicate decât la grupul de control, căruia i s-a spus că nu are această predispoziție.
Din cauza biasului de confirmare, participanții convinși că au un risc genetic de depresie au căutat „doar dovezile care se potriveau cu acea ipoteză”, explică Ahn. Procedând astfel, au ajuns să se convingă singuri că sunt, într-adevăr, deprimați.
Studiul arată că, dacă credem că ceva este un fapt, chiar și atunci când nu este, mintea noastră va găsi informații care să susțină acea convingere.
Acum imaginează-ți acest bias la nivel social. Ahn spune că el poate duce la subreprezentare sau suprasaturare — de exemplu, în pozițiile de conducere din politică, afaceri sau alte domenii — alimentând astfel inegalități de gen sau de rasă.
Ea oferă un exemplu: să presupunem că ești un om de știință și cauți să angajezi alți cercetători pentru compania ta. Pentru că observi că cei mai proeminenți oameni de știință din domeniu sunt bărbați, ajungi să crezi că și următoarea generație de mari cercetători va fi tot masculină. Această convingere îți influențează deciziile de angajare — și, drept urmare, alegi tot bărbați.
Acea alegere va continua să producă efecte în lanț, spune Ahn. Pentru ceilalți care observă noile angajări, se consolidează ideea că „doar bărbații pot fi mari oameni de știință” — și exact așa se formează prejudecățile și stereotipurile în societate.
Cum să-l contracarezi: Permite-ți să examinezi toate explicațiile posibile înainte de a judeca. De pildă, dacă o actriță a obținut un rol, iar părinții ei activează și ei în industria divertismentului, mulți dintre noi am putea pune angajarea ei pe seama nepotismului. Cum am văzut numeroase exemple de părinți care își ajută copiii în afaceri sau politică, încă un caz în care un copil beneficiază de succesul părinților pare să confirme teoria.
Dar nu ar putea fi adevărat și că a avut cea mai bună audiție? Privind problema din mai multe perspective — nu doar din a ta — îți pui la încercare biasul de confirmare. Și s-ar putea să realizezi că există, de fapt, și o altă față a poveștii.
Articolul original poate fi citit AICI.
