De zeci de ani ni se spune că pierderea în greutate ține de voință: mănâncă mai puțin, mișcă-te mai mult. Dar știința modernă a demonstrat că, de fapt, nu este chiar așa, spun jurnaliștii de la The Conversation.
Să ne întoarcem cu câteva sute de mii de ani în urmă, ca să ne privim primii strămoși umani. Pentru că o mare parte din dificultatea pe care o avem astăzi în a slăbi poate fi pusă pe seama lor – poate exemplul suprem de „dă vina pe părinți”.
Pentru strămoșii noștri timpurii, grăsimea corporală era o linie de salvare: prea puțină putea însemna înfometare, prea multă te putea încetini. În timp, corpul uman a devenit extraordinar de eficient în a-și proteja rezervele de energie prin mecanisme biologice complexe, conectate direct la creier.
Dar într-o lume în care mâncarea este peste tot, iar mișcarea este opțională, aceleași sisteme care odinioară ne ajutau să supraviețuim incertitudinii fac acum dificilă pierderea în greutate.
Când cineva slăbește, corpul reacționează ca și cum asta ar reprezenta o amenințare la adresa supraviețuirii. Hormonii foamei cresc, poftele alimentare se intensifică, iar consumul de energie scade. Aceste adaptări au evoluat pentru a optimiza depozitarea și utilizarea energiei în medii cu disponibilitate fluctuantă a hranei. Dar astăzi, cu accesul facil la junk-food ieftin și bogat în calorii și cu un stil de viață sedentar, aceleași adaptări care odinioară ne ajutau să supraviețuim ne pot crea probleme.
Așa cum am descoperit în cercetările noastre recente, creierul are, de asemenea, mecanisme puternice de apărare a greutății corporale – și poate, într-un fel, „să-și amintească” care era acea greutate. Pentru strămoșii noștri, asta însemna că, dacă pierdeau greutate în perioade dificile, corpul putea „reveni” la nivelul obișnuit în vremuri mai bune.
Pentru noi, oamenii moderni, asta înseamnă că creierul și corpul își reamintesc orice surplus de greutate ca și cum supraviețuirea noastră ar depinde de el. Astfel, practic, odată ce corpul a fost mai greu, creierul ajunge să trateze acea greutate crescută ca pe noua normalitate – un nivel pe care se simte obligat să-l apere.
Faptul că organismul nostru are această capacitate de a „memora” greutatea noastră anterioară, mai mare, ajută la explicarea motivului pentru care atât de multe persoane redobândesc kilogramele pierdute după o dietă. Dar, așa cum arată știința, această recâștigarea a greutății nu se datorează lipsei de disciplină; mai degrabă, biologia noastră face exact ceea ce a evoluat să facă: să se apere împotriva pierderii în greutate.
Păcălirea biologiei
Aici intervin medicamentele pentru slăbit, precum Wegovy și Mounjaro, care au adus o nouă speranță. Ele acționează imitând hormonii intestinali care transmit creierului semnalul de reducere a apetitului.
Dar nu toată lumea răspunde bine la aceste medicamente. Pentru unii, efectele secundare le fac dificil de urmat, iar pentru alții, medicamentele nici măcar nu par să ducă la pierdere în greutate. De asemenea, se întâmplă adesea ca, odată ce tratamentul este oprit, biologia să își reia controlul – iar kilogramele pierdute să revină.
Progresele în cercetarea obezității și a metabolismului ar putea însemna că, în viitor, terapiile vor putea reduce semnalele care împing corpul să revină la greutatea inițială, chiar și după încheierea tratamentului.
Cercetările arată, de asemenea, că o stare bună de sănătate nu este același lucru cu „o greutate bună”. Cu alte cuvinte, exercițiile fizice, somnul de calitate, nutriția echilibrată și bunăstarea mentală pot îmbunătăți sănătatea cardiacă și metabolică chiar dacă cifra de pe cântar abia se schimbă.
O abordare la nivel de societate
Desigur, obezitatea nu este doar o problemă individuală – este nevoie de o abordare la nivelul întregii societăți pentru a combate cu adevărat cauzele de bază. Cercetările sugerează că o serie de măsuri preventive ar putea face diferența – cum ar fi investițiile în mese școlare mai sănătoase, reducerea marketingului de junk-food către copii, proiectarea cartierelor în care mersul pe jos și bicicleta sunt prioritizate în fața mașinilor și porții standardizate în restaurante.
Oamenii de știință acordă, de asemenea, o atenție deosebită etapelor cheie din viața timpurie – de la sarcină până în jurul vârstei de șapte ani – când sistemul de reglare a greutății al copilului este deosebit de maleabil.
Într-adevăr, cercetările au descoperit că factori precum ceea ce mănâncă părinții, modul în care sunt hrăniți sugarii și obiceiurile de viață timpurii pot modela modul în care creierul controlează apetitul și depozitarea grăsimilor pentru mulți ani de acum înainte.
Dacă vrei să slăbești, există în continuare lucruri pe care le poți face – în principal concentrându-te mai puțin pe diete drastice și mai mult pe obiceiuri sustenabile care sprijină bunăstarea generală. Prioritizarea somnului ajută, de exemplu, la reglarea apetitului, iar activitatea fizică regulată – chiar și mersul pe jos – poate îmbunătăți nivelul glicemiei și sănătatea inimii.
Concluzia este însă că obezitatea nu reprezintă un eșec personal, ci o condiție biologică modelată de creierul nostru, de genele noastre și de mediul în care trăim. Vestea bună este că progresele în neuroștiință și farmacologie oferă noi oportunități în ceea ce privește tratamentele, în timp ce strategiile de prevenție pot schimba datele problemei pentru generațiile viitoare.
Așadar, dacă te-ai străduit să slăbești și să menții rezultatele, să știi că nu ești singur – și nu este vina ta. Creierul este un adversar redutabil. Dar cu ajutorul științei, al medicinei și al unor politici mai inteligente, începem să schimbăm regulile jocului.
Articolul original poate fi citit AICI.
