Locul 2 – etajul 13 al politicii românești – Dumitru MONACU, scriitor

În orice instituție a statului există un număr doi în ierarhie care, de multe ori, de acolo din scaunul din penumbră, trage sforile mai abitir ca șeful cel mare pașaportat politic. Cazul cel mai concludent și mai mediatizat l-a constituit fără doar și poate Florian Coldea care, din poziția de adjunct al SRI a fost un sforar desăvârșit în timp ce șeful lui nu era altceva decât un spectator apatic care, deși primise bilet în primul rând, a moțăit pe toată durata spectacolului. În politică, aceste cutume nu funcționează absolut deloc, regulile știute și încetățenite în alte domenii fiind aproape întotdeauna încălcate. Mulți dintre concetățenii noștri asemuiesc politica cu jungla ceea ce este o mare eroare. În junglă, dacă respecți niște reguli clare și precise, riscurile și pericolele aproape că dispar. În politică, e totul pe dos pentru că regulile sunt înlocuite cu „nonprincipii”, cum ar fi: trădări, vânzări, delațiuni, preacurvii (la propriu și la figurat!), lovituri pe la spate, execuții mișelești, minciuni, hoții ș.a.m.d. Din aceste motive, politica autohtonă nu poate fi sub nicio formă apanajul oamenilor cu principii. Ea este scara de serviciu pe care, de cele mai multe ori se aburcă indivizi fără mari realizări în domeniile în care (poate!) au activat. „Băieții deștepți” care au înțeles rostul și rolul politicii cunosc foarte bine că pentru cocoțarea în fruntea unor instituții nu e nevoie decât de niște CV-uri „botoxate” care să poarte viza șefului formațiunii politice. De altfel, cele mai mari două griji ale unui președinte de partid sunt promovările „catindaților” agreați din diverse motive (prietenie, rudenie sau interes financiar) și execuțiile adversarilor politici. Prima grijă expusă are ca scop asigurarea unui baraj de susținători care să-i păzească fundul. Aceștia trebuie să fie niște „yesmeni” perfecți care știu și pot să mimeze la perfecție democrația internă în partid. Din aceste motive, orice șef de partid nu va privi cu ochi buni apariția unui număr doi în structurile interne. Așa au apărut o puzderie de vicepreședinți care, recrutați după criteriile stabilite de președinte nu reprezintă altceva decât barajul de protecție de care aminteam mai sus. Și ca să vă convingeți de veridicitatea celor afirmate, vom lua la rând partidele parlamentare din Botoșani, cu excepția AUR-ului care nu numai că nu are un număr doi pe plan local dar nici numărul unu nu se știe exact cine e și ce hram poartă. La PSD, Doina Federovici a reușit să-l pensioneze politic pe potențialul loc doi, Costică Macaleți, defilând en fanfare cu junimea cea ascultătoare. Care dintre ei e numărul doi în partid? Budăi, Huțu, Andrei, Buhăianu,  Șlincu, Trufin, Birta? Categoric niciunul! La PNL, prima dată îmi vine în minte acel contraexemplu din urmă cu aproape cincisprezece ani când, liderul de atunci Liviu Câmpanu a încercat un experiment activând numărul doi în persoana lui Florin Țurcanu. Efectul? Într-un an de zile președintele a pierdut totul pe plan politic! Revenind în actualitate, nici Șoptică nu este secondat de cineva anume. Iliuță, Achiței, Grigoraș, Gireadă și alții alcătuiesc un pluton compact și nu un loc doi. La fel stau treburile și la USR. Cine vine după Drancă? Curelaru, Gheorghiță, Hobjilă? Nu, niciunul nu se bucură de un asemenea confort politic. La PLUS e și mai dramatic pentru că după Magda Oleniuc nu urmează chiar nimic. Nu întâmplător am tratat partidul USR-PLUS ca pe două entități separate pentru că proaspăta lor contopire s-a realizat, cel puțin la Botoșani, la fel precum amestecarea uleiului cu apa! Adică fiecare cu oamenii lor, cu sediul lor, cu programul lor,  în comun având doar ciolanul ciopârțit la care foarte puțini au acces și foarte mulți ar vrea să acceadă. Nici la partidele care n-au intrat în parlament nu există un număr doi. La PMP de exemplu, după președintele Corneliu Popescu, în ierarhia de partid ar urma Cezar Vizitiu dar în nici un caz pe locul doi ci pe patru sau cinci, încolo iar la ProRomânia situația e ciudată rău de tot, Liviu Constantin Toma nefiind numărul doi ci … a treia mână a Mihaelei Huncă! Cine urmează după ei sau, mă rog, după el? Cred că nici vajnicii cercetători britanici nu au un răspuns la această întrebare. Așa stând lucrurile, normal ar fi ca partidele să-și modifice statutele și să le adapteze la realități prin eliminarea locului doi în ierarhie. Și așa cum americanii au sărit dintotdeauna peste etajul treisprezece la „zgârie-norii” lor, tot așa să procedeze și ai noștri politicieni, „zgârie-brânză” în ceea ce privește împărțitul puterii!