Bazarul cu funcții – Dumitru MONACU, scriitor 

Recenta dezvăluire din „Monitorul de Botoșani” cu privire la modul în care actualul subprefect Aneta Gireadă a ars niște etape în desăvârșirea ei profesională nu este nici o noutate și nici un exemplu singular în peisajul colorat al concursurilor organizate de către  potentații zilei pentru ocuparea posturilor bugetate de către stat. Cum nu cunosc îndeaproape veleitățile administrative ale doamnei subprefect, nu voi face referire în rândurile de față la oportunitatea sau inoportunitatea înscăunării dumneaei pe jilțurile comunale sau județene. Ceea ce vreau să reliefez eu aici este modul dubios și deficitar de organizare a oricărui concurs pentru ocuparea unor posturi bine plătite la stat, posturi care sunt scoase la mezat nu dintr-o necesitate a comunității ci pentru a recompensa niște politruci care, sub o formă sau alta, au participat la mărirea zestrei de voturi a partidului la ultimul scrutin electoral. Această meteahnă balcanică de a răsplăti membrii partidului prin demnități susținute cu bani grei de către popor nu este înrădăcinată pe plaiurile noastre nici de azi, nici de ieri și nici de la începutul anilor 90. Încă din evul mediu, tronul dar și dregătoriile din țările române nu se obțineau prin fapte deosebite de luptă, cu sabia sau cu buzduganul. Nici un domnitor nu ajungea pe tronul țărilor românești dacă nu îl cumpăra. De la turci, de la poloni, de la unguri, de la ruși sau de la alți vânoși și vânjoși care țineau la momentul acela cizma pe grumazul poporului. Faptul că unii voievozi, după ce ajungeau pe tron încercau să se debaraseze de cizma amintită, e altă poveste, frumoasă și captivantă, că așa sunt poveștile iar nouă românilor ne plac tare mult. Adevărul crud este că nu meritele deosebite au instalat pe tron conducătorii în spațiul carpato-dunărean ci banii și influența, bazarul cel mai căutat de către pretendenți fiind, normal, la Stambul, capitala Imperiului Otoman, polul de putere al jumătății de est a Europei. În timp, toate aceste manevre de culise au evoluat și s-au sofisticat urmărindu-se un singur scop: o aparență de legalitate care să fie împrăștiată ca praf în ochi pentru plebe. Și uite-așa, demnitățile s-au comercializat secole de-a rândul, această practică ajungând să fie percepută ca ceva firesc, normal și necesar. De schimbat s-au schimbat doar bazarurile: Viena, Berlin, Paris, Londra, Moscova, Washington sau mai nou, Bruxelles. Și cum zicala cu „peștele de la cap se-mpute” este universal valabilă, normal că acest mod de ocupare a dregătoriilor sau mai nou a demnităților s-a propagat de sus în jos până la cel din urmă nivel, agrearea de către „nacealnic” fiind singura condiție  de îndeplinit pentru ocuparea funcției aducătoare de bani mulți în punga împricinatului. Faptul că în zilele noastre s-a încercat mimarea meritocrației prin elaborarea de legi care stipulau că ocuparea funcțiilor la stat se va face numai în baza unor concursuri profesionale ne scoate încă o dată în prim plan perversitatea de care dau dovadă cei ajunși la butoane pentru că, în proporție de peste 90 la sută, aceste concursuri sunt trucate. Și atunci ne întrebăm pe bună dreptate: ce rost are această amăgeală pe față? Cui folosește? Așa cum a fost eradicată anomalia aceea legislativă care prevedea pasămite independența politică a prefecților, tot așa ar trebui scoasă din lege și gogorița asta cu concursurile. Măcar să știm una și bună: politrucii vor ocupa posturile bine plătite nu prin concurs ci prin numire! Avantajele unei asemenea schimbări ar fi destule. În primul rând, adevărul nu ar mai fi schimonosit, apoi n-am mai trăi cu iluzia că pregătirea profesională a „inculpatului” este la un nivel maxim și l-am înțelege ori de câte ori dă prin gropi iar în al treilea și cel mai important rând ar crește uluitor influența și puterea liderului de partid. Nu că acum ar fi mică dar, odată cu aflarea de către muritorii de rând că șeful cel mare face și desface la liber și legal orice în materie de posturi bugetate, e clar că altă făină s-ar măcina la cabinetele 1 din județe. Plus că n-ar mai pluti pe deasupra sediilor de partid fantomele negre ale urechilor celor de la DNA.  Dacă ar fi fost astfel legiferat modul de ocupare a funcțiilor, e limpede că subprefectul Aneta Gireadă nu ar mai fi fost subiect de discuție nici în presă și nici în comunitatea din care provine. Concluzia? Organizați dragi politicieni pe alte baze bazarul cu funcții pentru că am trecut de mult de evul mediu!