Poșta Română sau încremenirea în timp – Dumitru MONACU, scriitor

Dintre toate unitățile de stat menite a deservi populația, cele mai importante și mai … întrebate dintre ele, adică Poșta Română și CFR, au rămas blocate în timp și spațiu din toate punctele de vedere. Amândouă au „beneficiat” de sprijin total din partea guvernelor postdecembriste, doar-doar or da ortul popii și în felul acesta, felii din patrimoniul lor deloc neglijabil ca valoare și repartizare pe întreg cuprinsul țării se vor aciua în pungile hapsâne ale politrucilor aflați la butoane. Dintre cele două unități amintite, Compania Națională de Poștă a reprezentat un adevărat cap de pod în hărțuielile electorale începute în anii 90 și nesfârșite nici astăzi, pe considerentul că poștașul poate și trebuie neapărat transformat în agent electoral, întrucât el este singurul care poate ajunge în orice casă atunci când situația o impune. Lupta pentru controlul acestei companii – și la nivel central și la nivel local – a fost mereu aprigă și fără menajamente. „Trebuie să atragem poștașii de partea noastră și am rezolvat problema!” – acesta era unul din mesajele omniprezente prin sediile județene sau comunale de partid. Nu am idee câți poștași au reușit să înregimenteze partidele de-a lungul anilor, cert este că în afara dezideratului pomenit mai sus, Poșta a reprezentat și o văcuță bună de muls pentru „nacealnicii” momentului. O văcuță căreia nu i s-au pus în iesle decât apă, paie și … bătaie. Investițiile guvernamentale în această zonă au lipsit aproape cu desăvârșire, în timp ce companiile private de curierat nou apărute au crescut într-o zi cât poșta cea veche în zece, calitatea serviciilor fiind net superioară în privat și nu la stat. Și nici nu putea fi altfel, din moment ce aștepți minute în șir până când imprimanta cea cu ace demnă de muzeul IT trăncănește din toate încheieturile ca să tipărească o banală chitanță. Degeaba persoana din spatele monitorului mare cât televizorul Snagov manevrează cu mare viteză pixul pe borderourile ce trebuie musai completate! Viteza „computatorului” și a imprimantei amintite face ca așteptarea la ghișeu să treacă de jumătate de oră dacă ai ghinionul să fie trei-patru persoane la rând, în fața ta. Asta în cazul în care funcționarul de la ghișeu dispune de un calculator, pentru că din cele 7.100 de oficii poștale din întreaga țară, doar 1.200 sunt informatizate la această oră. Și dacă la această lipsă cronică de tehnologie mai adăugăm și faptul că transportul corespondenței în mare parte e asigurat de CFR, vom înțelege de ce o mare parte dintre români a renunțat la serviciile Poștei Române și lucrează cu firmele de curierat, mult mai rapide și eficiente. Încremenirea în timp a acestei instituții înființate în urmă cu 151 ani de către Alexandru Ioan Cuza este cauzată numai și numai de politicile proaste ale guvernanților români postdecembriști. Nu, nu sunt vinovați cei 35.000 de salariați, ci ministrul sau mai bine zis miniștrii de resort (Telecomunicații) care nu s-au sinchisit absolut deloc să reformeze unitatea. Ba din contră, au mers adesea cu frâna de mână trasă și cu ochiul în oglinda retrovizoare, bucurându-și buzunarele atunci când erau depășiți de firmele private concurente. Cu siguranță, la un moment dat se va rupe hamul și compania va da faliment, pentru că direcția ei în momentul actual tinde implacabil către acest punct. Faptul că miile de salariați vor deveni șomeri nu interesează pe nimeni. Ceea ce interesează e patrimoniul rotofei al instituției care, răsfirat pe întreg teritoriul patriei, înseamnă extrem de mult. Gândiți-vă numai la nivelul județului nostru cam cât ar costa terenul și construcțiile de peste drum de biserica Sfântu-Gheorghe din municipiu. Plus spațiile din Dorohoi, Săveni, Bucecea, Ștefănești, Darabani sau din celelalte aproape 70 de unități administrative. Una peste alta, Compania Română de Poștă este un uriaș cu picioare de lut care nu numai că nu este puternic, dar este extrem de fragil și neputincios în fața unei concurențe ce a beneficiat de un culoar extrem de favorabil. Fiind inițial ajutate de sabotajul interesat al unor politicieni ce răspundeau de destinele Poștei, firmele de curierat care operează azi pe piața din România au luat altitudine și de acolo de sus scuipă semințe în cap colosului aruncat într-un colț al pieței prin politici de stat murdare și păguboase. Și dacă am amintit în debutul acestor rânduri de CFR, este limpede că și traseul acestei companii a fost trasat și tranșat în aceleași mod de către guvernanți. Păcat, mare păcat de două unități care iată, mor în picioare, cu istoria căzută pe caldarâmul unei economii de piață pavată doar cu tendințele hrăpărețe ale unor oameni de doi bani numiți de către noi, nu diriginți sau conductori, ci diriguitori. Sau politruci. Sau, mai expresiv, hoți!