Plimbatul ursului – Dumitru MONACU, scriitor

Să nu credeți cumva că recenta vizită a lui George Simion în Botoșani a avut ca scop strângerea de semnături pentru suspendarea/demiterea președintelui Iohannis, așa cum cu mult patos s-a tot anunțat în mijloacele de informare. Chestia asta cu atacul la președinte deși absolut justificată, nu este altceva decât o încercare de a mai adăuga câteva procente la scorul mișcării politice fără cap și fără coadă, AUR. În primul rând, în România nu se poate schimba nimic din ce nu vor politicienii aflați la putere, chiar dacă s-ar depune la Palatul Parlamentului camioane întregi cu semnăturile celor aproape douăzeci de milioane de cetățeni care doresc un anumit lucru. Apoi, pe calea „democrației instituționale” adică prin dezbaterea și aprobarea în forul suprem a unei asemenea chestiuni, AUR-ul cu ai ei parlamentari nu are nicio șansă în fața celor peste trei sute de aleși care slujesc alianța contra firii dintre PSD și PNL. În paranteză fie spus, aproape sigur, Iohannis a mers pe această mezalianță de principii tocmai din motive de … suspendare! Probabil era singura variantă de a-și securiza mandatul. Drept urmare, a aruncat cu ciolanul în Ciolacu și gata! Nimeni din majoritatea parlamentară nu mai vorbește de o eventuală suspendare a președintelui. Așadar, cele două căi posibile de eliminare de pe scena politică a liderului statului eșuat s-au înfundat în bălării. Bălării pe unde umblă acum, fără noimă, copia defectă a unei corcituri ciudate rezultată din încrucișarea caricaturilor lui Dan Diaconescu și Corneliu Zelea Codreanu. Faptul că au fost acolo, în piață, câțiva botoșăneni care se credeau ucenicii lui Hristos mi-a produs o lehamite amară. L-am urmărit pe Simion de câteva ori în intervențiile pe care le-a avut pe niște posturi de televiziune și nu am putut să remarc decât fragilitatea intelectuală învelită într-un robust populism. Teme tratate la modul general, soluții așișderea, că până și badea Gheorghe când face politică la bodega din sat este mai coerent și mai concret în chibițatul lui politic de după halbele pline cu bere. Faptul că doi botoșăneni au simțit pe pielea lor ce înseamnă să fii contra lui Gică, ar trebui să ne dea de gândit. Să nu uităm trecutul, să nu uităm pe câte cadavre de adversari politici s-au cocoțat la putere mișcările așa-zise naționaliste din Europa interbelică. Pe de altă parte, nu trebuie abandonată nici ideea că acest partid are un cu totul alt staff care, în niște laboratoare întunecate încearcă să prepare elixirul puterii cu orice preț. Numai așa îmi explic noncalitățile de lider deja arhicunoscute ale lui Simion: nici charismă, nici discurs, nici factor determinant, nici știință politică, nici nimic! În altă ordine de idei, cele vreo 15 procente ale „auriștilor” nu sunt de speriat în condițiile în care orice sondaj realizat astăzi nu adună mai mult de treizeci la sută din populația cu drept de vot a României. Deci pentru a avea tabloul corect al peisajului politic românesc trebuie să înmulțim cele 15 procente sau câte or fi ele, cu 0,3 ceea ce înseamnă aproape 5, adică sub opt sute de mii de adepți. O fi mult, o fi puțin? Personal cred că nu e prea mult din moment ce România aia educată, școlită și înțeleaptă a dat cu oiștea în gard sau altfel spus, a … eșuat! Adică numărul de români deștepți e în oarece scădere, asta ca să mă exprim elegant. Așa stând lucrurile, plimbatul acesta prin piețe și locuri aglomerate precum ursul pe ulițele satului în noaptea de Sfântu Vasile nu mi se pare sub nicio formă o dovadă de inteligență politică, din contră. Păcat de resursele materiale irosite dar și de visele și iluziile frumoase servite unor cetățeni care, în afară de bunul Dumnezeu nu mai au nicio speranță în viața de zi cu zi. A le da speranțe lor, celor care resimt cel mai acut loviturile dure ale boxerilor politici din ultimii treizeci de ani este sinonim cu cinismul. Un cinism pe care nu-l văd îndepărtat decât cu un îndemn neaoș, românesc: plimbă ursul că ruginește lanțul care, sigur nu e de AUR!