Botoșani, te iubesc! – Jurnaliști la stăpân – Dumitru MONACU, scriitor

În urmă cu mulți, mulți ani, pe când coordonam activitatea OPC-ului, organizam săptămânal conferințe de presă în cadrul cărora scoteam în evidență neregulile constatate în controale. De fiecare dată, reprezentanta unui anume ziar îmi solicita numele agenților economici în culpă. După o consultare cu forul superior, am primit acceptul de a-i nominaliza pe cei cu abateri, dar numai în cazul în care probele vinovăției erau evidente, certificate prin buletine de analiză al unor laboratoare sau, în cel mai rău caz, atunci când erau imagini care să dovedească incriminarea. În baza unui astfel de buletin de analiză, am nominalizat în conferința de presă următoare un agent economic din alt județ care comercializa produse alimentare neconforme pe raza județului nostru. A doua zi, publicația cu pricina scria pe prima pagină cu litere de-o șchioapă: ”Firma X otrăvește efectiv, botoșănenii”. După câteva zile, același ziar, vizitat între timp de patronul firmei, titrează iar cu litere uriașe: ”OPC-ul, prin controale nejustificate, împiedică dezvoltarea întreprinzătorilor privați”. De data asta, direcția articolului era schimbată la 180 de grade, instituția statului fiind scoasă țap ispășitor. M-a mirat și m-a întristat o așa schimbare de direcție, dar m-a făcut să înțeleg scopul pentru care publicația respectivă dorea numele agenților economici cu belele: extorcarea sau mai pe înțelesul tuturor, „mulgerea” păcătoșilor. Făcând un arc peste timp, constat în aceste zile că meteahna unora de a scoate bani din ce scriu duce până acolo încât sunt în stare să-l pupe și în fund pe jupânul cu parale. Articole elogioase gen „laudă-l gură că primești friptură” sunt la ordinea zilei în mass media botoșăneană, indiferent că e presă online, TV, sau blogulețe de nișă citite de cel care scrie, de cel lăudat și poate de câțiva veri, cumetri sau „prieteni politici”. Păcat! Mare păcat că această nobilă misiune – jurnalismul – este terfelită într-un asemenea mod. Înțeleg că sunt situații când jurnalistul trebuie să scoată în evidență și lucruri bune, pozitive. Mi s-a întâmplat și mie acest lucru, am lăudat de vreo câteva ori niște oameni care chiar au cu se mândri. E vorba de Gh. Ciubotaru, Valeriu Iftime, Cornel Șfaițer, Relu Tîrzioru și încă vreo câțiva, dar nu am sunat pe niciunul nici înainte și nici după, ba e posibil ca unii dintre ei nici să nu fi citit rândurile în care scoteam în evidență plusurile din activitatea lor. Din păcate, nu așa procedează jurnaliștii la stăpân care, în preziua apariției textului lingușitor, sună subiectul ca să-și verifice cardul, iar a doua zi ca să și-l descarce în pălăria lor mototolită întinsă pe caldarâmul obedienței și necinstei. Înțeleg de asemenea și faptul că piața jurnalistică este o junglă atroce în care leii fac legea. Dar dacă tot o fac, lăsați-i s-o facă respectând măcar de doi bani principii, pentru că altfel nu avem de-a face decât cu un fenomen des întâlnit în societatea românească, și anume prostituția. Nu o să dau nume de prostituate publicistice dintr-un singur motiv: mi-e rușine mie de rușinea lor! Celebra definiție a presei, „câine de pază a democrației” chiar nu-și mai are rostul pentru unii care uită voit sau nu un adevăr de necontestat: un câine bun este, de fapt, un câine rău care nu se gudură pe lângă hoț, ci își înfige adânc colții în pulpa lui. Dacă se merge în ritmul acesta, și dacă potentații zilei bagă bani cu preponderență în presa ce-i proslăvește, vom ajunge încet-încet ca înainte de 1989, când orice subiect abordat dădea pe dinafară cu elogii și laude dedicate stăpânilor. De asemenea, cunosc și faptul că nu se câștigă deloc bine din presă, dar asta nu înseamnă că musai trebuie să te ții ca scaiul de acest domeniu. Reprofilați-vă, fraților! La câte sunt de făcut în țara asta, e imposibil să nu găsiți ceva. Ceva onorabil și decent, nu slugă la stăpân. Pentru că asta sunteți pentru cei pe care îi proslăviți în textele voastre! Slugi!