Românii au talent, școala nu prea! – Dumitru MONACU, scriitor

Târâș-grăpiș iată că anul școlar este pe punctul de a-și da duhul. Grădinițele, școlile găzduind cicluri primare și gimnaziale dar și liceele sau colegiile încep să devină amintiri pentru absolvenți. Peste tot au loc banchete. Dacă în urmă cu mulți ani aceste distracții se organizau la terminarea liceului iată că astăzi s-au extins la ciclul gimnazial, la cel primar și, ce-i foarte curios, și la absolvirea grădiniței. Păi în acest ritm, în curând ne vom trezi că și la maternități, odată cu externarea bebelușilor se vor face banchete și se vor arunca comănace și suzete în aer în fața fotografilor angajați să imortalizeze momentul! Până la urmă, dacă punga părinților suportă o asemenea cheltuială, n-au decât s-o facă, nu te poți pune cu moda, cu trendul și cu gusturile oamenilor. Oricum ar fi, banchetele sau lipsa lor nu afectează cu absolut nimic calitatea învățământului românesc. Altele sunt cauzele degradării și diluării continue a acestui extrem de important domeniu. A le enumera aici ar însemna să dedicăm acestui subiect toată ediția de azi a „Monitorului” așa că vom aborda în rândurile ce urmează o fațetă prea puțin băgată în seamă de diriguitorii din educație și anume acordarea premiilor și a mențiunilor la sfârșit de an. Din capul locului vreau să menționez că aruncarea cu diplome alandala în toți elevii sau selectarea a cinci-șase elevi care să primească premii și mențiuni nu sunt benefice pentru evoluția ulterioară a tinerilor vlăstare. Dacă ar fi după mine, aș acorda două-trei premii pentru învățătură, ceilalți elevi urmând să primească diplome pentru alte aptitudini și performanțe. Acest mod de abordare a ierarhizării și aprecierii elevilor ar avea la bază un concept extrem de mobilizator și anume faptul că orice copil are înclinație către ceva. Unii la sport (aici sunt o sumedenie de ramuri și subramuri), alții la muzică, alții la desen, alții la diferite jocuri și așa mai departe. Ca să fiu bine înțeles o să folosesc un exemplu un pic atipic: dascălul ar trebui să fie asemenea unui jurat de la „Românii au talent” și să aprecieze așa cum trebuie  calitățile deosebite ale elevilor prin acordarea de diplome care să specifice domeniile în care ei performează. Această atitudine a examinatorului va încuraja elevul și îi va dezvolta dorința de performanță. Este aproape imposibil ca un elev să nu fie bun sau foarte bun la ceva. Or asta ar trebui să fie misiunea școlii: căutarea diamantelor în noroi și luarea tuturor măsurilor ca acestea să nu se piardă și să ajungă în vitrinele luxoase și mult râvnite ale performanței. Din păcate, în multe cazuri premiile se acordă funcție de suma vărsată de părinți la fondul … casei, de valoarea cadourilor de 8 martie sau cu prilejul zilelor de naștere. Dacă diplomele și premiile s-ar acorda pentru calitățile reale ale copilului, cu siguranță că acest aspect s-ar înșuruba și în mintea părintelui dar și în mintea învățăcelului, pentru ambele părți deschizându-se un orizont, o țintă de atins. Instruirea elevilor trebuie, evident să țină cont de ce cererea de pe piața muncii dar mult mai mult ar trebui să conteze domeniul, nișa sau segmentul de activitate în care respectivul elev cochetează cu performanța. De mediocri suntem sătui! În politică, în administrație și chiar și în sport, dacă e să tragem cu coada ochiului la rezultatele umilitoare din ultimele meciuri ale echipei naționale de fotbal. România a ajuns în această fundătură a istoriei tocmai datorită faptului că valorile ori nu au fost depistate la timp și apoi șlefuite ori au fost date la o parte pentru a face loc impostorilor cu n-șpe diplome care nu știu nici tabla înmulțirii. Aflăm în aceste zile că hoția din mediul academic tocmai a fost aproape legiferată de către Curtea Constituțională, plagiatul nefiind catalogat drept furt intelectual ci cu totul altceva. Or dacă ne batem joc de școală, ne batem joc de viitorul țării, ceea ce e mai mult decât grav. Din păcate, românii au mare talent la așa ceva!