Autostrada tinerilor frumoși și liberi – Dumitru MONACU, scriitor

În urmă cu mulți ani, mai exact pe la sfârșitul mileniului trecut, pe vremea când ocupam funcția de director la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, am fost o dată pus în situația de a rezolva o reclamație cumva inedită. Un băiețel de vreo zece ani mi-a bătut sfios la ușă și, după ce s-a așezat oarecum stânjenit pe scaunul din fața mea, mi-a spus, cu ochii umeziți de lacrimi, că vrea să facă o reclamație. Despre ce era vorba? Cu vreo două zile înainte își cumpărase de la un magazin din apropiere o minge de plastic roșie care, spunea el, din senin s-a spart și acum nu mai avea cu ce se juca. Profund impresionat de „marele” necaz care dăduse peste băiețel (mingea costa cam cât o apă plată azi!), dar mai ales de istețimea lui care l-a condus către OPC, i-am spus să revină peste câteva ore, că o să găsesc o rezolvare. În acest răstimp, m-am dus la magazinul cu pricina, am achitat prețul unei mingi (repet, era vorba de câțiva gologani!) și am rugat-o pe vânzătoare să-i schimbe mingea băiețelului. Astfel, în acea după amiază, reclamația a fost rezolvată total în favoarea micului consumator care, întotdeauna în anii care au urmat, îmi ieșea în față (locuia la blocul turn de pe Marchian, numele din păcate nu i-l mai rețin) când mergeam la serviciu, să mă salute, probabil acesta fiind în mintea lui modul cel mai curat și deschis de a-mi mulțumi. În ultimii ani nu l-am mai văzut prin zonă, e posibil să fie plecat afară, așa cum ne pleacă mulți tineri. De ce v-am povestit istorioara asta? Din dorința de a demonstra (a câta oară?) că tinerii de azi nu sunt altceva decât efectul educației de care au beneficiat din partea familiei, a școlii și a societății. Când aud oameni în vârstă spunând că tineretul de azi nu are nicio noimă, nicio direcție și niciun pic de respect față de generațiile trecute, pur și simplu îmi crește glicemia! Cine i-a format așa, tovarăși? Cine i-a învățat – prin puterea exemplului propriu – toate relele comunismului și capitalismului la un loc? Cine i-a învățat să mintă, să fure, să fie egoiști, invidioși, să înșele, să nu respecte valorile, ierarhiile, să nu se încreadă în instituțiile statului, să vadă oriunde numai interes, meschinărie și degradare umană? Direct sau indirect, noi, adică părinții și bunicii lor. Chiar dacă generațiile de seniori și-au tot bătut gura cu sfaturi, pilde și învățături, tinerilor le-a intrat pe o ureche și le-a ieșit pe cealaltă, realitățile întâlnite fiind total opuse „prețioaselor indicații” provenite de la babaci. Revenind la istorisirea din debutul acestor rânduri, vreau să vă asigur că bucuria acelui băiețel după schimbarea mingii nu s-a datorat numai faptului că avea cu ce se juca, ci și unui sentiment de încredere și siguranță, a unei stări de confort asigurate de către cei din jur, adică de societate. Făcând un arc peste timp, mai exact peste aproape trei decenii, constatăm că astăzi societatea românească nu este capabilă să ofere absolut nimic tineretului frumos și liber. Nu, nu e vorba de demonetizatul și demonizatul termen „tefelist”, care în mintea pigmeilor bătrâni, comunisto-capitaliști în același timp, a prins cam același contur desenat în iunie 90 de către tinerii din Piața Universității. Drept urmare, a urmat un atac acerb asupra acelora care reprezentau un potențial pericol pentru pozițiile și averile obținute nu prin muncă și inteligență, ci prin minciuni, înșelătorii și furtișaguri, atac soldat cu compromiterea și mânjirea termenului amintit. În concluzie, societatea, școala și instituțiile statului nu le livrează tinerilor încredere nici de doi lei tulei. Singurul sprijin poate fi identificat în familie, dar nici aici nu e vorba de regulă, ci de excepție. Și atunci, ce așteptări avem de la tineri? Cum am vrea să se comporte un tânăr atunci când își vede fostul coleg de clasă prost ca noaptea că ocupă „prin concurs” un post gras ochit de babacul, sau atunci când el cu diploma obținută pe bune nu reușește să găsească nicio breșă în zidul de fier al funcțiilor la stat? E limpede că răspunderea pentru modul în care arată azi tineretul patriei este a noastră și numai a noastră, adică a generației 50 plus. O generație căreia îi este aproape imposibil să-și asume acest eșec răsunător. O generație de comuniști, securiști și capitaliști rapace, care nu s-a gândit nici măcar o clipă la ce lasă în urmă, în schimb se lamentează mereu că tineretul a luat-o pe drumuri greșite. Sunt drumurile construite de noi, netoților! Bine că nu le-am construit o autostradă!