UE, România și orânduirile de cumetrie – Dumitru MONACU, scriitor

Cu siguranță, teoria pe care o voi dezvolta azi nu va fi pe placul a trei categorii de români: euroscepticii, filorușii și comuniștii (cu ale lor alte trei subcategorii: neocomuniștii, criptocomuniștii și nostalgicii). Din păcate, numărul acestora nu este chiar de neglijat și tocmai de aceea voi încerca să fiu logic, exact, adevărat și coerent în tot ce voi afirma în rândurile următoare. Toate cele trei categorii de români menționate în rândurile de mai sus susțin că intrarea în UE ne-a costat renunțarea la resurse și la ramuri industriale profitabile, fără a aduce absolut deloc în discuție faptul că nivelul de trai al majorității românilor s-a ridicat substanțial după aderare. Această ultimă afirmație are la bază absolut toate statisticile și toate studiile referitoare la nivelul de trai, oricât și oricum le-am suci și le-am învârti! Cum în matematică metoda reducerii la absurd se utilizează frecvent pentru a rezolva logic o problemă, voi încerca să o aplic și în acest caz extrem de controversat al costurilor aderării României la UE. Presupun deci prin absurd că am fi refuzat intrarea în UE și toate resursele și firmele profitabile ar fi rămas cu capital românesc sută la sută. Ce ar fi însemnat asta? Ori o privatizare în urma căreia afaceriștii români și-ar fi pus la gât perlele coroanei, ori ar fi rămas proprietăți ale statului. O etatizare a acestora (resurse, firme profitabile) ar fi condus la binecunoscuta și tradiționala căpușare pe scară largă a acestora de către mafia politică prin fel de fel de interpuși slugarnici numiți pompos „manageri”, care nu ar fi avut decât un singur scop: sifonarea banului public în folosul lor personal și al șefilor lor politici. Cu un așa gen de management politizat și interesat doar de a extrage orice bănuț din respectivele activități, falimentele ar fi curs gârlă în cel mult câțiva ani. Ce ar fi urmat? Intrări în insolvență, studii de fezabilitate, restructurări, licitații, urmate de vinderea respectivelor firme pe doi bani unor întreprinzători care, ca primă măsură de redresare, ar fi renunțat la mulți salariați, aruncându-i în șomaj. Ce ar fi câștigat statul? Nimic, ba din contră, convulsiile sociale l-ar fi zgâlțâit din țâțâni. Dacă totuși aceste firme „luate” de străini în schimbul intrării în UE ar fi fost cumpărate de către afaceriști români, cu siguranță în cel mai scurt timp ar fi ajuns tot pe mâna străinilor, dintr-un motiv extrem de simplu: investitorii români acceptați ca și cumpărători și le-ar fi însușit pe niște sume modice și la prima ofertă de cumpărare pe bani adevărați ar fi vândut și firme și resurse și pe mama resurselor! Credeți cumva că odată deveniți milionari sau miliardari aceștia ar fi pus umărul la ridicarea nivelului de trai al românului de rând? Nici vorbă! Oricât de patrioți s-ar fi autodeclarat, oricât de mult s-ar fi gândit precum Cațavencu la „țărișoara lor”, principala țintă ar fi fost acumularea de mormane de bani care să asigure bunăstarea absolută a tuturor urmașilor lor până la a „n”-a spiță. QED, ca în matematică! Adică oricum ar fi fost, soarta avuțiilor patriei era aceeași. Așadar, mai bine în UE, mai bine  cu investitori străini din moment ce noi nu suntem în stare nici să ne dăm papucii cu cremă! Nu cred că voi reuși să schimb convingerile deviante ale unora cu această teorie, dar sper ca măcar să-și pună niște întrebări logice și, prin aplicarea metodei reducerii la absurd, să găsească niște răspunsuri cât de cât corecte și coerente. În concluzie, dacă nu intram în UE eram și cu banii luați și regulați ca la carte. La ce clasă politică, la ce justiție și la ce instituții de forță avem, era (și este, din păcate!) absolut imposibil ca România să-și fi putut schimba traiectoria defectuoasă pe care orbecăie. O traiectorie care, de altfel, a fost urmată cu un masochism greu de înțeles de sute și sute de ani, fiind marcată de trădări, hoții, imposturi, delațiuni. Extrapolând spusele iliescului, la noi la români toate orânduirile au fost și sunt „de cumetrie”, indiferent că e vorba de feudalism, comunism sau capitalism!