Sfârșitul și începutul lumii – Dumitru MONACU, scriitor

Despre sfârșitul lumii, despre cum, ce și când va fi s-a scris și s-a vorbit atât de mult, încât fatidicul an 2000, cel care urma să fie ultimul din evoluția și existența omenirii, nu mai este privit azi ca o limită, ci pur și simplu ca o bornă oarecare. Imediat ce am trecut în mileniul 3 și nu s-au întâmplat cataclismele distructive, oamenii au venit cu o altă găselniță: 2012 ar fi punctul final al omenirii pentru că data de 21 decembrie marchează sfârșitul calendarului mayaș. A trecut și anul 2012 și iată că a mai apărut o dată limită: 2033, întrucât atunci se împlinesc două mii de ani de la ridicarea la ceruri a Domnului nostru Isus Hristos. Pe lângă aceste 3 borne temporale mult vehiculate de către oameni în ceea ce privește sfârșitul lumii, au mai existat încă alte zeci sau poate sute, toate fiind creațiile și plăsmuirilor unor vraci, șarlatani, oameni duși cu sorcova sau pur și simplu, naivi. Totuși, dacă e să apelăm la rațiune, la logică și la pragmatism, atunci trebuie să acceptăm că anul 2000 este limita de timp corectă în ceea ce privește sfârșitul lumii. Da, în urmă cu 22 de ani, o lume a fost schimbată cu alta. Tot ce am trăit, am visat, am iubit și am urât noi, cei născuți în mileniul doi, a început să dispară în mod accelerat încă din primele mijiri ale mileniului trei. Valorile în care am crezut s-au disipat în neant precum fumul, regulile pe care le respectam au fost înlocuite de anti reguli, tot, absolut tot ce credeam a fi trainic și dăinuitor pe vecie a luat drumul dispariției sau, în cel mai bun caz, al unor modificări structurale la 180 de grade față de perceperea noastră, a celor din ultima generație a mileniului doi. A spune că lumea dispărută a fost mai bună, mai corectă sau mai completă decât cea instalată după 2000 este o afirmație riscantă, care în secunda doi ar stârni o sumedenie de atitudini contra din partea Generației Z. Nu, nu este vorba de Z-ul lui Putin inscripționat pe tancuri, ci de modul în care au fost numiți cei născuți între anii 1997 și 2012, proveniți din părinți aparținând Generației X, adică a noastră, ultimii supraviețuitori ai vechii lumi. Referitor la modul în care Generația X privește lumea de azi sunt extrem de grăitoare cuvintele marelui star francez Alain Delon, care spunea: „Eu urăsc acești oameni. Totul este fals, totul este imitație. Nu există respect, nimeni nu-și respectă promisiunile. Numai banii au importanță. Eu sunt sigur că voi părăsi această lume fără regrete. Am cunoscut tot, am văzut tot. Dar, mai ales, urăsc această epocă, mă face să vomit.” O poziție radicală, care vine ca argument determinant în sprijinul ideii exprimate în acest colț de pagină, și anume că sfârșitul lumii s-a săvârșit în 2000. Așadar, în acest complex de factori sunt implicate trei generații, și anume generația X, generația Z și tinerele mlădițe ale noii lumi. Probabil cea mai afectată de această schimbare de orbită a cursului omenirii este generația X, dar nu chiar în totalitate, o părticică din ea găsindu-și sensul, rostul și bunăstarea tocmai datorită schimbării regulilor și cutumelor, mai exact spus, datorită schimbării lumii vechi cu alta nouă. Probabil la aceștia se referea în declarația sa Alain Delon, întrucât generația Z deja este intrată în rolul ei de exponent al noii lumi sau, să folosesc un termen des uzitat prin cancelariile statelor, al noii ordini mondiale. Și dacă tot am folosit termenul „noua ordine mondială”, trebuie musai să vă fac cunoscută o mare taină. Un fel de secret al lui Polichinelle: tot ce se întâmplă azi în lume, adică războiul ruso-ucrainean, Covid, criză energeticăg dar și alte rele care vor urmag nu au ca scop decât definitivarea și fixarea „pe post” a lumii noi care s-a născut în 2000, după obștescul sfârșit al celei vechi. Globalizarea, acceptarea prin legi a homosexualității (apropo de asta, nu am înțeles legătura dintre fotbal și comunitatea LGBT manifestată la CM de fotbal din Qatar, cadru unde doar sportul ar fi trebuit să fie factorul comun al celor 32 de state participante și nu numai!) dar și alte asemenea politici induse forțat în mentalul popoarelor nu au ca scop decât desprinderea rapidă și sigură de lumea sfârșită în 2000. Cum s-ar spune, o nouă lume, o nouă viziune despre existență sau, parafrazându-i pe concetățenii lui Delon din urmă cu sute de ani, „Le Roi est mort, Vive le Roi!”