Proștii statului – Dumitru MONACU, scriitor

Știrea apărută în urmă cu câteva zile în presa ieșeană conform căreia un cunoscut medic botoșănean își va înghesui în punga-i dodoloață încă 400 de mii de euro proveniți de la statul român ar fi trebuit să ridice niște semne de întrebare din partea legiuitorilor de pe Dâmbovița. Din păcate, aceștia nu pot ridica niște umeri care se mulează mult mai mult pe semnul întrebării decât pe acela al exclamării. Evocarea medicului care s-a cocoțat la un moment dat ba în cârca PNL, ba în cârca PSD nu este decât un palid exemplu de situație absurdă în care statul plătește erorile de management ale unora. În aceeași situație de „beneficiari” ai hotărârilor judecătorești regăsim extrem de mulți români care au cochetat cu politica și și-au înfipt adânc clonțurile în cașcavalul nației. Faptul că demiterile ilegale constatate de instanță conduc aproape toate la despăgubiri salariale pe care cei dați afară (ilegal, motivează instanța!) le primesc, ar fi trebuit de multă vreme să provoace niște schimbări de substanță în acest mecanism ruginit și înțepenit al actualului sistem legislativ. Pentru că banii care ajung în pungile celor „oprimați” politic nu provin din altă parte decât din buzunarul cetățeanului și nu din cardul celui care a comis ilegalitatea. În aceste condiții, e limpede că fiecare dintre noi, cetățenii, suntem un fel de proști ai statului din moment ce plătim ce nu am consumat! Apropo de consumat, există o directivă clară în domeniul protecției consumatorilor prin care se stipulează că nici un individ nu trebuie să plătească ce nu a folosit sau consumat. Or în această situație când i se umple punga lui X sau Y în urma unei hotărâri judecătorești și când nu cel vinovat plătește ci noi, cetățenii, nu este un abuz cras din partea statului român? Acest obicei balcanic, învechit, incorect și ilegal de a plăti proștii oalele sparte de către băieții deștepți trebuia de multă vreme extirpat din cutumele politicii de pe Dâmbovița. Iar bisturiul potrivit ar fi constat într-o lege clară a răspunderii manageriale, o lege care să stipuleze drepturi dar și îndatoriri ale miniștrilor, secretarilor de strat sau directorilor instituțiilor de stat. Adică, folosind exemplul din debutul acestor rânduri, suma de 400 de mii de euro să fie plătită de ministrul Costache întrucât instanța a hotărât că el l-a demis ilegal pe medicul botoșănean. În continuare, dacă ministrul ar fi avut dubii asupra corectitudinii hotărârii instanței, ar fi trebuit să apeleze la un for internațional și în caz de câștig, completul de judecători să plătească ei, suma fixată. La fel, toate despăgubirile stabilite de CEDO ar trebui să fie plătite de către judecători, magistrați și nicidecum de noi, proștii statului! Nu ar fi logic și normal așa? Iar pentru cei care gândesc doar în interiorul propoziției „a greși e omenește” vin cu soluția în plic: asigurări de malpraxis! Și pentru miniștri, și pentru directori, și pentru judecători, și pentru medici. Toți cei care, prin activitatea lor ar determina cutremure în viața oamenilor ar trebui să scoată din buzunar niște bănuți pentru a se asigura în caz de greșeli, voite sau nevoite. Astfel, nu ar mai fi o problemă financiară pentru stat faptul că judecătorul a dat o condamnare eronată, că medicul a greșit diagnosticul sau că directorul și-a concediat subalternul. Concluzionând, legiuitorii noștri ar trebui să emită două acte normative (sau unul, incluzând tot ce trebuie): legea răspunderii personale în orice domeniu și obligativitatea asigurării factorilor decidenți contra erorilor profesionale. În ceea ce privește răspunderea, legislația în vigoare atinge cumva domeniul dar cu siguranță nu-l cuprinde în totalitate din moment ce statul plătește sume consistente la orice gogomănie comisă cu voie sau fără de către factorii decidenți. Și apropo de concedieri, ar trebui revizuit și Codul Muncii întrucât concedierea unui angajat al statului, oricât de indolent, leneș și incapabil ar fi, este cu adevărat piatră de moară pentru conducătorii de instituții care doresc performanță. Așadar, este nevoie de o sumedenie de legi și reglementări care să pună pe un traseu normal călătoria României în viitor. Din păcate, aleșii noștri dezbat orice prostie de lege acolo, în Parlament, în afară de cele ale căror necesitate și utilitate se vede cu ochiul liber de pe Marte!