Circulă o poveste conform căreia, la începutul lumii, pe pământ orice cuplu se regăsea într-un măr, o jumătate din el reprezentând femeia, o jumătate bărbatul. La un moment dat, Dumnezeu a dorit să vadă cât sunt de dedicate cele două jumătăți și le-a despărțit aruncându-le în lumea largă, urmând ca părțile să se regăsească ulterior. Din păcate, extrem de puține jumătăți s-au potrivit perfect formând mărul inițial. Cele mai multe perechi s-au format cu găuri sau plinuri, întrucât singura jumătate cu care s-ar fi potrivit perfect ori era deja prinsă în alt măr ori căutarea ei necesita un efort prea mare dacă ținem cont că în jur, ușor și rapid, se găseau jumătăți care puteau substitui originalul. Povestea este plină de tâlc și reflectă o situație omniprezentă azi peste tot în lume, respectiv incompatibilitatea în cuplu. Dacă la douăzeci sau treizeci de ani cele două jumătăți par a fi potrivite, acest lucru se datorează în primul rând factorului sexual, care, așa cum se spune în popor, ține stâlpul casei. Numai că, odată cu trecerea anilor, găurile sau plinurile din măr se accentuează și incompatibilitatea capătă de multe ori dimensiuni periculoase, urmate de divorțuri sau și, mai rău, de acte de violență sau chiar crime. Din păcate, generațiile care au trecut prin aceste faze nu le explică urmașilor, cu subiect și predicat, ce se întâmplă pe traseul vieții, iar tinerii nu vor să audă sfaturi de la niște oameni care, pe undeva, și-au ratat viețile personale. Apoi, când sexul determină direcțiile înspre care se îndreaptă cuplul tânăr, ce nevoie de sfaturi ar mai fi nevoie de la niște rezerve scoase pe tușă înainte de minutul 90? Poziția tinerilor este eronată în acest sens, întrucât diferența dintre sex și dragoste este exact ca diferența dintre bradul din munte și pomul frumos ornat de Crăciun. Și uite-așa am ajuns la liantul universal al cuplurilor, dragostea, care în opinia unora este confundată cu sexul și se măsoară în partide, minute, poziții și așa mai departe, de parcă ar fi sport olimpic! Nu, nu este sport olimpic și nici nu trebuie privit așa. Sexul trebuie să fie dragoste, adică spectacol, muzică, lumină și culoare, să activeze plăcut și celelalte simțuri ale omului: privit, pipăit, miros, auz, gust. Pentru a se putea ajunge la acest nivel al compatibilității este nevoie în primul rând de o comunicare fără niciun fel de barieră. Vrute și nevrute, plăcute sau neplăcute, comode sau incomode, subiectele discutate de către parteneri trebuie să poarte întotdeauna ștampila unui accept total, neforțat și neiritabil. Să fie izvorâte din necesitatea de cunoaștere, de contopire mentală a celor doi. Evitarea unui subiect din motivul uzual că unuia dintre parteneri nu i-ar face plăcere să-l discute este un semnal de alarmă, având în vedere că în timp, percepțiile individului față de unele elemente ale realității ori se acutizează, ori dispar. Ideea care zace în capetele unora, conform căreia în timp vor schimba trăsături și concepții neagreate din recuzita partenerului … agreat este total eronată și păgubitoare. Partenerul nu trebuie să-și schimbe concepțiile pe care le are despre lume și viață, ci trebuie să fie înțeles și acceptat așa cum e. Aici intervine comunicarea. Ea poate nivela asperitățile și poate umple golurile care fac mărul imperfect. Dacă ea, comunicarea, este totală, completă, fără restricții și pe aceeași lungime de undă la 20 sau la 30 de ani, partenerii cuplului (bărbat și femeie, evident!) pot trăi cu ideea că și-au găsit perechea potrivită. Fără găuri, fără plinuri! Altfel, chiar dacă drumurile lor vor duce în continuare la același domiciliu, ideile, conceptele, sufletele și chiar inimile lor se vor depărta în fiecare zi cu o centimă, ajungându-se în final la situațiile nedorite pe care le-am expus mai sus. În concluzie, generația tânără, pe lângă preocuparea pentru … sportul olimpic de care aminteam mai sus ar trebui, înainte de a se înhăma la un parteneriat, să analizeze compatibilitatea mentală cu iubitul sau iubita. Și unde nu se … pupă concepțiile, să încerce să le armonizeze sau, dacă nu se poate, să caute o altă jumătate de măr. Cât acestea, jumătățile, sunt de aur și nu zbârcite sau putrede!
Adam, Eva și merele de aur – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Editorial
Anatomia unui misecuvenism național – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...
Editorial
Sistemul, între politica banului și banul politicii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...
Editorial
Corupția ucide din nou – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Editorial
Români de mii de ani, cetățeni de niciun minut – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Gata, s-a terminat. În prima zi din lună românii au scos tricolorul din dulap, l-au întins pe balcon să vadă vecinii cât de patrioți...
Editorial
Chiar e nevoie de CCR? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Orice lege care funcționează pe teritoriul patriei ar trebui să fie atât de clară și la obiect încât pentru orice cetățean român care dispune...
Editorial
Cine la cine a dat în cap?– Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Vrem-nu vrem, nu putem evita scandalul Moșteanu, fostul ministru al Apărării și vicepremier USR, care a demisionat după ce Libertatea a dezvăluit că a...
Editorial
Cine a arestat patriotismul – Cătălin Moraru, jurnalist
ADMIN -
„Bojolan pune impozite de banii românilor din bănci”. „Guvernul ajută moldovenii cu mii de tone de motorină în timp ce la noi se scumpește”....
Editorial
Când doi se ceartă, al treilea pierde – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recentul conflict dintre președintele Nicușor Dan și al lui (fost, de-acum!) consilier Ludovic Orban este catalogat de mulți drept o furtună într-un pahar cu...
Editorial
Cravata galbenă, cravata roșie – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Așa cum am promis, astăzi revin cu un fel de continuare a editorialului precedent. Cu o amintire din acele vremuri când oamenii se ajutau,...
Editorial
565 = 5! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Aproape sigur vă veți întreba din prima ce o fi cu acest titlu de editorial. Mai ales că din punct de vedere matematic nu...
Editorial
Cravata galbenă cu tricolor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Țin să precizez de la început că titlul editorialului nu are nicio intenție de a spune ceva aiurea de tricolor; e doar o aluzie...
Editorial
Între gestionarea crizei și un incendiu social – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Guvernul a lansat al treilea pachet fiscal-bugetar, prezentat drept soluția pentru redresarea economică. Oficial, este o strategie de stabilizare și creștere, menită să echilibreze...
Botoșani
nori împrăștiați
2.2
°
C
2.2
°
1.1
°
98 %
0.5kmh
28 %
D
5
°
lun
8
°
mar
9
°
mie
9
°
J
7
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




