Adam, Eva și merele de aur – Dumitru MONACU, scriitor

Circulă o poveste conform căreia, la începutul lumii, pe pământ orice cuplu se regăsea într-un măr, o jumătate din el reprezentând femeia, o jumătate bărbatul. La un moment dat, Dumnezeu a dorit să vadă cât sunt de dedicate cele două jumătăți și le-a despărțit aruncându-le în lumea largă, urmând ca părțile să se regăsească ulterior. Din păcate, extrem de puține jumătăți s-au potrivit perfect formând mărul inițial. Cele mai multe perechi s-au format cu găuri sau plinuri, întrucât singura jumătate cu care s-ar fi potrivit perfect ori era deja prinsă în alt măr ori căutarea ei necesita un efort prea mare dacă ținem cont că în jur, ușor și rapid, se găseau jumătăți care puteau substitui originalul. Povestea este plină de tâlc și reflectă o situație omniprezentă azi peste tot în lume, respectiv incompatibilitatea în cuplu. Dacă la douăzeci sau treizeci de ani cele două jumătăți par a fi potrivite, acest lucru se datorează în primul rând factorului sexual, care, așa cum se spune în popor, ține stâlpul casei. Numai că, odată cu trecerea anilor, găurile sau plinurile din măr se accentuează și incompatibilitatea capătă de multe ori dimensiuni periculoase, urmate de divorțuri sau și, mai rău, de acte de violență sau chiar crime. Din păcate, generațiile care au trecut prin aceste faze nu le explică urmașilor, cu subiect și predicat, ce se întâmplă pe traseul vieții, iar tinerii nu vor să audă sfaturi de la niște oameni care, pe undeva, și-au ratat viețile personale. Apoi, când sexul determină direcțiile înspre care se îndreaptă cuplul tânăr, ce nevoie de sfaturi ar mai fi nevoie de la niște rezerve scoase pe tușă înainte de minutul 90? Poziția tinerilor este eronată în acest sens, întrucât diferența dintre sex și dragoste este exact ca diferența dintre bradul din munte și pomul frumos ornat de Crăciun. Și uite-așa am ajuns la liantul universal al cuplurilor, dragostea, care în opinia unora este confundată cu sexul și se măsoară în partide, minute, poziții și așa mai departe, de parcă ar fi sport olimpic! Nu, nu este sport olimpic și nici nu trebuie privit așa. Sexul trebuie să fie dragoste, adică spectacol, muzică, lumină și culoare, să activeze plăcut și celelalte simțuri ale omului: privit, pipăit, miros, auz, gust. Pentru a se putea ajunge la acest nivel al compatibilității este nevoie în primul rând de o comunicare fără niciun fel de barieră. Vrute și nevrute, plăcute sau neplăcute, comode sau incomode, subiectele discutate de către parteneri trebuie să poarte întotdeauna ștampila unui accept total, neforțat și neiritabil. Să fie izvorâte din necesitatea de cunoaștere, de contopire mentală a celor doi. Evitarea unui subiect din motivul uzual că unuia dintre parteneri nu i-ar face plăcere să-l discute este un semnal de alarmă, având în vedere că în timp, percepțiile individului față de unele elemente ale realității ori se acutizează, ori dispar. Ideea care zace în capetele unora, conform căreia în timp vor schimba trăsături și concepții neagreate din recuzita partenerului … agreat este total eronată și păgubitoare. Partenerul nu trebuie să-și schimbe concepțiile pe care le are despre lume și viață, ci trebuie să fie înțeles și acceptat așa cum e. Aici intervine comunicarea. Ea poate nivela asperitățile și poate umple golurile care fac mărul imperfect. Dacă ea, comunicarea, este totală, completă, fără restricții și pe aceeași lungime de undă la 20 sau la 30 de ani, partenerii cuplului (bărbat și femeie, evident!) pot trăi cu ideea că și-au găsit perechea potrivită. Fără găuri, fără plinuri! Altfel, chiar dacă drumurile lor vor duce în continuare la același domiciliu, ideile, conceptele, sufletele și chiar inimile lor se vor depărta în fiecare zi cu o centimă, ajungându-se în final la situațiile nedorite pe care le-am expus mai sus. În concluzie, generația tânără, pe lângă preocuparea pentru … sportul olimpic de care aminteam mai sus ar trebui, înainte de a se înhăma la un parteneriat, să analizeze compatibilitatea mentală cu iubitul sau iubita. Și unde nu se … pupă concepțiile, să încerce să le armonizeze sau, dacă nu se poate, să caute o altă jumătate de măr. Cât acestea, jumătățile, sunt de aur și nu zbârcite sau putrede!