Despre frustrați – Dumitru MONACU, scriitor

Dacă e să ne luăm după explicația din DEX, prea mare lucru nu ar fi de spus despre frustrare, din moment ce verbul din care derivă, a frustra, este sinonim cu a lipsi pe cineva de un drept sau de un bun. Și totuși azi, frustrarea sare din tiparul lingvistic cunoscut și tinde să devină un fel de boală modernă care afectează o mulțime de oameni, fiind, după depresie, pe locul al doilea în ceea ce privește numărul celor atinși de această maladie non trupească. Într-o societate în care plăcile tectonice numite familie, educație, sănătate, administrație și altele din această zonă sunt mereu într-o mișcare browniană, e limpede că mentalul oamenilor este afectat de cutremure de anvergură materializate prin erupția puternică în exterior a unei lave periculoase, năclăită în ură, numită frustrare. Frustrarea apare de obicei la indivizii ratați care au dat chix în anumite activități și care, în momentul contactului cu semeni ce au în spate niște realizări, niște performanțe chiar, devin automat agresivi, intoleranți, porniți să maximizeze niște contre născute doar în mintea lor apăsată de neputințele și eșecurile repetate. Din acest motiv, consider că nu există oameni buni și oameni răi, ci oameni care pot și oameni care eșuează. Spun asta întrucât am constatat că un om care s-a remarcat cu ceva în domeniul lui de activitate, în societate, în familia lui sau în zona hobby-urilor sale, nu poate fi rău din simplul dar cuprinzătorul motiv că a cunoscut aprecierea celor din jur, fapt care elimină în mod automat răutatea, invidia, ura chiar. Nu veți vedea așadar, niciodată un om bun atins de frustrare. În schimb, looserii, invidioșii fără motiv sau ghinioniștii de serviciu vor fi mereu mânați de această uriașă forță distructivă numită frustrare în orice interacțiune cu semeni ai lor, cu excepția șefilor lor sau a persoanelor care îi domină. Față de aceștia din urmă, frustrații nu își arată adevăratele simțăminte dintr-un singur dar complex motiv: instinctul de conservare. De asemenea, ei între ei, looserii, găsesc adeseori căi de comunicare, plânsul unuia pe umărul celuilalt fiind extrem de întâlnit. Dar și în acest caz poate exista o problemă atunci când unul dintre ei reușește, măcar sporadic, să iasă din zona arderii gazului de pomană, din zona eșecurilor continue. În acest caz, agresivitatea partenerului de neputință poate cunoaște culmi nemaiîntâlnite. Cel mai rău în cazul frustrării este faptul că nu există antidot. Dacă în cazul depresiilor vizitele la psiholog sau chiar psihiatru pot elimina traumele acumulate în exces, în cazul frustrărilor nu se poate face nimic din exterior, individul atins de această molimă aflându-se în permanentă contradicție, sfadă sau chiar luptă cu el însuși. Și asta pentru că două entități, de fapt două „euri” nu ajung niciodată la un numitor comun, deci împăcarea cu sine, acest concept extrem de important pentru liniștea și pacea interioară a oricărui om, nu se poate produce niciodată. Agresivitatea nejustificată, „ciufuțenia”, pofta de conflict și ura, până la urmă, nu-și au izvorul decât în nerealizările frustratului și nicidecum în succesul celor din jur, așa cum o voce dogită din interiorul său îi tot șoptește atunci când interacționează cu cei din jur: „Și el e vinovat de starea ta!” Așa stând lucrurile, oricât de mult m-am străduit să găsesc o cale măcar de mijloc de aplanare a unor conflicte ivite din senin cu oameni frustrați, n-am ajuns la un liman. Singura lege nescrisă, dar extrem de uzitată în aceste cazuri, este o parafrazare a expresiei „cel mai deștept cedează”, adică atunci când sunteți agresați verbal, ideologic sau știu eu mai cum de către un frustrat, nu răspundeți! Lăsa-ți-l să fiarbă în sucul lui propriu de ură și invidie, pentru că nu veți ajunge niciodată la elucidarea problemei, a cazului sau situației care a generat poziția-i agresivă. Iar cel mai important aspect în această speță este, de bună seamă, identificarea cât mai rapidă a frustrării în partenerul de dialog, de muncă sau de distracție. Odată devoalat, frustratul, din nefericire pentru el, își va mai adăuga o tresă pe umeri, indiferența și ignorarea celor din jur. O tresă extrem de dureroasă pentru umerii lui care de prea mult timp nu mai cunosc poziția verticală!