Aveam aproape de toate. Facultate particulară de științe economico-tehnico-juridice și sanitare (Universitatea ”Radu cel Frumos” din Târgu-Frumos), masterat în domenii, slujbă acătărea (agent vânzări pizza la domiciliu cu rezultate remarcabile), apartament ANL (că în campania electorală am lipit câteva mii de afișe!), prieteni suspuși dar un singur aspect al vieții mă întorcea pe dos: femeile! Ori nu aveam noroc ori nu știam eu cum să le iau cert este că trebuia musai să schimb ceva. În comportament sau în CV. Prea mă pasau toate! Și toate, fără preluare, măcar! Ca să nu mai spun de cele care mă driblau mai abitir ca Dobrin sau Sânmărtean. Trebuia să schimb așadar ceva în viața mea. Eram convins că schimbarea îmi va rezolva toate problemele. Ca și în urmă cu trei ani când am câștigat la bingo-ul televizat o șapcă și o pereche de teniși chinezești, norocul mi-a surâs tot de pe micul ecran. Gina Pistol, Vica Blochina, Cruduţa şi alte asemenea … celebrități aveau același numitor comun în ceea ce privește viața lor privată: fuseseră cucerite de … șarmul fotbaliștilor. Evrika! Asta e! Mă fac fotbalist. Până la urmă, ce așa mare scofală? La ce se joacă în România, nu este o problemă să devin fotbalist iar afară nu sunt tentat să plec deci Pique, stai liniștit că nu ți-o iau pe Shakira nici măcar acum că ai lăsat-o pe liber! Fiind o fire mai pacifistă, mi-a fost destul de ușor să mă decid la ce echipă să joc. Echipa din localitate! Se potrivea perfect cu profilul meu. Nu băteau pe nimeni și în plus, dădeau foarte multe puncte de pomană! După ce mi-am rezolvat toate documentele m-am prezentat la echipă. Țin minte că odată cu mine venise și un jucător din Orientul mijlociu. Impresarul lui îl recomandase ca pe un atacant de excepție: ”Are un șut-bombă cum rar se vede !” Cum șutul lăsa de dorit, a fost refuzat. Norocul nostru că explozia acelui jucător nu s-a produs! Imediat ce am călcat pe gazon am renunțat la prima mea dragoste, politica. Din cauza cartonașelor! Nu mai suportam nici galbenul și nici roșul! De altfel, și în joc m-am delimitat de politică. Nu intram în combinații nici pe dreapta și nici pe stânga! „Ce post preferi ?” – m-a întrebat antrenorul. „Petru și Pavel. Că e mai redus…” – am răspuns. „Redus ești tu! Ai să începi în poartă! Vei sta între buturi! Ai înțeles?” „Doamne – mi-am zis – a dat norocul peste mine! Eu chiar la asta visam. Între buturi!” Bucuria însă, nu a fost de durată pentru că am luat-o pe cocoașă chiar de la prima evoluție. Un neisprăvit care se pretindea soțul … echipei adverse mi-a tras o lovitură liberă că nici nu am avut timp să reacționez. În plus, mai apăruse o problemă. Un coleg … fundaș (extrem de talentat, lovea ăsta mingea în toate felurile dar cel mai bine îi ieșea când dădea cu … ristul !) în loc să stea în fața mea, mereu îmi apărea în spate spunând întruna că mă … dublează, că acolo îi e locul. Apoi, faptul că am luat un gol direct din degajare, m-a făcut să-mi schimb postul. Cum a fost cu golul? Simplu : degajarea (din decolteul ei!) a fost foarte puternică, iar golul (din cardul meu), pe măsură! Drept urmare, am părăsit poarta și am încercat să joc în apărare. Dornic de a mă remarca, la primul contact am pornit de pe linia de fund, am combinat la mijloc după care am urcat sus, la finalizare. Am tras pe centru și, culmea! Am înscris! După meci, în vestiar le-am spus coechipierilor: „Asta e rețeta !” dar câteva zile mai târziu, medicul echipei m-a contrazis. Nu era aceea! Rețeta era cu … penicilină. Multă penicilină! Imediat ce am fost iar apt de joc, am fost titularizat în atac. „Altă viață!” – mi-am zis dar și în acest caz am avut probleme. La primul duel corp la corp am încercat să mă angajez în adâncime dar am constatat că nici dacă intru în prelungiri nu fac față cu fizicul meu! Drept urmare, am vrut să calmez jocul făcând un stop pe piept dar balonul mi s-a părut atât de tare încât m-am speriat. Mai ales când mi s-a spus că dacă se sparge plătesc nu unul, ci două! Adică niște mii de euro! Păi de unde, fraților sau mai exact … surioarelor? Așa că, m-am retras din fotbal. Nici nu vă mai povestesc ce a urmat! M-a căutat Valeriu Iftime să mă vândă lui Becali dar am refuzat categoric. Bine, am lăsat totuși loc de bună ziua spunându-i că peste ceva timp aș putea să antrenez FCSB-ul, doar am telefon mobil. De tot refuzul acesta cel mai tare s-a bucurat Croitoru pentru că a scăpat de concurență. Singura variantă de a ajunge antrenor, adică manager al vreunei echipei, ar fi fost o numire politică. Numai că eu m-am dezis total de politică din momentul în care am hotărât să-mi schimb viața, să am succes la femei. Or se știe, femeile din politică sunt aproape inaccesibile, măicuțe în toată regula, deci nu am ce căuta în acea zonă. Și apoi, la pregătirea mea, la CV-ul meu și la masteratele mele, singurul post care mi s-ar potrivi ar fi acela de ministru al femeilor. Că la Ministerul Familiei văd că sunt mari probleme și în plus, nu sunt eu bărbat în toată … Firea! Aștept așadar oferta domnului Ciolacu după ce reorganizează Guvernul și înființează Ministerul Femeilor. Sau măcar o agenție …
Să mai și râdem (1) – Fotbal și femei – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Boala turismului românesc– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...
Editorial
Între două capcane – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Guvernul României a bifat săptămâna trecută o victorie jenantă: chipurile, a rezistat la patru moțiuni de cenzură consecutive. În fapt, zisa victorie s-a concretizat...
Editorial
Rusia ne-a returnat AUR-ul. Atacul Rusiei asupra Poloniei, turnesol pentru Simion – Cristian Pantazi, jurnalist
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
Editorial
Mai întâi, omoară știrile. Apoi, fă ce vrei – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...
Editorial
Taxe europene, servicii românești – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...
Editorial
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Botoșani
cer senin
20.6
°
C
20.6
°
19.4
°
58 %
3.2kmh
4 %
mar
22
°
mie
18
°
J
18
°
vin
22
°
S
26
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Acum ceva timp, prezent fiind pe litoralul românesc, le-am spus câtorva cunoștințe că în anul următor se vor acorda în sfârșit promisele și răspromisele...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...