Se vorbește de o bună bucată de vreme despre gaura de aproape 50 de miliarde care se înregistrează la bugetul de stat. Analiștii, economiștii și finanțiștii o văd într-un fel, politicienii în altul, iar plebea se uită tâmp, ca boul la poartă nouă, ori de câte ori apare pe sticlă Ciolacu sau vreunul de-ai lui și prezintă soluțiile și căile de redresare a corabiei intrate bine de tot la apă. Fără a fi specialist sau mare cunoscător în ale bugetului, apreciez că soluția sănătoasă și extrem de oportună în acest caz nu este nici mărirea taxelor și nici jupuirea agenților economici, ci astuparea găurilor prin care s-au evaporat cele 50 de miliarde. De altfel, o logică elementară ne conduce, atunci când de exemplu intră un cui în roata de la bicicletă, la vulcanizare, în vederea astupării găurii și de-abia apoi punem mâna pe pompă să umflăm camera înapoi. Din păcate, ai noștri guvernanți au pus mâna pe pompă și umflă la greu, că deh, are atmosfera destul aer. Nici prin gând nu le trece să astupe întâi gaura, adică să reorganizeze din temelii sistemul bugetar, să înfăptuiască reforma administrativă, să elimine din decor agențiile, ministerele și celelalte organisme create doar pentru răsplătirea activităților de partid, să dea afară din administrațiile centrale și locale pe toți cei ce ard gazul de pomană, să elimine sporurile aiurea, să delimiteze clar activitatea la stat de cea în privat și exemplele ar putea continua. Nici să-i picuri cu lumânarea nu ar lua măsurile atât de necesare (e drept, și nepopulare!) mai ales acum, cu un an înainte de alegerile locale, generale, prezidențiale și europarlamentare. Cum mediul privat este întotdeauna o văcuță bună de muls, ce s-au gândit ei, aleșii neamului? Ia să le mai dijmuim noi veniturile la acești exploatatori burghezi și să acoperim cu ce luăm de la ei gaura de la buget. De cealaltă parte a baricadei, mulți oameni de afaceri fac tot felul de artificii financiare pentru ca firmele lor să iasă în pierdere la sfârșitul de an. În acest mod ei pot lua lesne poziția lui Ilie Moromete vizavi de fonciire atunci când li se solicită părăluțe: „N-am! Dacă n-am, de unde să-ți dau?” Și această speță dovedește haosul care există în economia românească, dar și în legislația aferentă. Spun asta întrucât, în mod logic, ar fi trebuit să existe o lege care să bage automat în faliment orice firmă care timp de 4-5 ani consecutivi înregistrează numai pierderi. Dacă tu, ca patron, nu știi să te oprești, te oprim noi, reprezentanții statului, deoarece mediul economic trebuie să fie sănătos și nu cu bube din astea create artificial în scopuri oculte. Dar, să revenim la imensa gaură din buget. Una dintre cele mai eficiente căi de umplere a punguței nației ar fi, fără îndoială, diminuarea cheltuielilor din administrațiile locale. O reformă administrativă făcută cu cap ar asigura niște economii uriașe la buget. Gândiți-vă de pildă la reorganizarea mediului rural și „calificarea” pe post de comună a așezărilor care, în total, pot aduna un minim de 4 sau 5 mii de locuitori! Ca să aveți o idee despre anomaliile existente în actuala organizare administrativ-teritorială, vă informez că în județul nostru sunt 11 comune cu populația sub 2 mii de oameni: Adășeni, Blândești, Brăești, Cândești, Concești, Cordăreni, Corlăteni, Dimăcheni, Lozna, Mitoc și Văculești. Așa spun datele statistice conform recensământului din 2021. Având însă în vedere continua migrare a locuitorilor din mediul rural, ori către oraș ori către afară, dar și „interesul” oficialităților locale de a umfla numărul de locuitori, este limpede că la ora actuală avem câteva comune în județ cu populația sub o mie de oameni. Adică tot cam atât cât are un bloc cu câteva scări. O reorganizare teritorială ar implica dispariția multor primării și, implicit, economii de milioane de euro anual. Din păcate, această cea mai eficientă cale de optimizare a bugetului nu va fi niciodată pe agenda partidelor, întrucât teama de a sta pe tușă o legislatură îi face pe ai noștri politicieni să nu miște nici măcar un deget în acest sens. Și uite-așa, am ajuns la frâna care, de 30 de ani, ne ține în afara drumului, în afara normalului, în afara Europei: lipsa voinței politice! România nu se va mișca din loc niciodată fără această voință politică. Cum am putea-o activa? Simplu: ținerea departe de urnă a mișcărilor politice care au demonstrat că nu o au și susținerea acelora care, deși nu au experiență sau vechime pe piața politică, ar putea debloca lucrurile. De altfel, dacă stau bine și mă gândesc, și experiența și vechimea unor partide reprezintă un serios handicap în așezarea României pe harta Europei și a lumii. Așadar, o echilibrare bugetară eficientă ar putea veni la pachet cu voința politică. Din păcate, nici Ciolacu, Ciucă, Câciu, Cîțu sau … Căcuțu nu sunt în stare de așa ceva. Toți, absolut toți sunt prizonieri ai unor sisteme formate pe cu totul alte principii decât acelea pe care le așteaptă nația. În concluzie, este foarte probabil ca pe viitor bugetul să fie o uriașă strecurătoare cu zeci, sute sau mii de găuri!
Despre strecurătoarea bugetară – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Trei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
Editorial
Sistemul unui joc periculos – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...
Editorial
Orașe construite din pix, pierdute de realitate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Conform unei vorbe de duh românești adaptată la vremuri și context, autoritățile au aflat ceea ce știa mai tot omul, și anume că mai...
Editorial
România te iubesc – Comune la stăpân – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...
Editorial
Școală fără orizont, copii fără viitor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă elevii sunt în vacanță, problemele sistemului de educație nu și-au luat concediu, prin urmare pe la ministerul de resort și nu numai...
Editorial
Balanță spartă – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
Editorial
Hora de la PSD – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...
Editorial
Oameni care sunt: Georgică Manole – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Există oameni care, fără să-și propună, devin repere. Nu pentru că ar striga „uitați-vă la mine”, ci pentru că se încăpățânează să creadă, să...
Editorial
Frustrații – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...
Editorial
Miracolul FILIT într-o țară ce începe să citească – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete și...
Editorial
Flatarea anestezică – Alexandru Cohal, cercetător
Redacţia -
Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....
Editorial
Butaforie politică – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...
Editorial
Să râdem, să plângem?
Redacţia -
„Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust.
De curând, s-a hotărât...
Editorial
Pensii speciale versus incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...
Editorial
Explozia unui stat aflat în descompunere – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...
Editorial
Erori vrute sau nevrute de comunicare – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Imaginea și modalitatea de comunicare reprezintă azi două tăișuri eficiente cu care politicienii trec supărător de ușor prin brânza electoratului. Dai bine în poză...
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4
°
C
9.4
°
7.6
°
95 %
0.9kmh
96 %
S
9
°
D
16
°
lun
13
°
mar
11
°
mie
12
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...



