Teatrul de stat și actorii săi principali – Dumitru MONACU, scriitor

Referitor la direcțiile, tendințele, modalitățile și scopurile guvernării unei țări, din capul locului vreau să lămuresc un lucru extrem de simplu, dar complicat până la cer de către cei interesați: niciodată nu se realizează și nu se pune în practică voința poporului, ci numai anumite fragmente nevinovate care coincid cu aspirațiile și ideologiile liderilor. Expresia de genul „ce vrea, când vrea și cum vrea poporul” nu are ca acoperire decât o pojghiță subțire de pospai sub care sălășluiesc nestingherite ambițiile și poftele conducătorilor care își croiesc drumul către piscuri, în siajul rezultat din niște nevoi, provocate sau nu, ale celor mulți. De când există lumea și pământul, conducătorii națiilor, dictatori sau democrați, regi sau președinți, comuniști sau capitaliști (cam pe cale de dispariție amândouă aceste categorii!) progresiști sau conservatori, globaliști sau suverani, toți, absolut toți au avut în preajma lor oameni învățați, intelectuali de marcă, chiar somități în diverse domenii care au conceput și pus în practică bazele diverselor forme de guvernare. Intelectualii așadar, reprezintă vârfuri de lance care, cu vorba, cu cuvântul sau cu fapta, dau tenta legală și legitimitatea dorită de către lideri ce vor neapărat puterea. Dar, precum … colesterolul, intelectualii pot fi buni sau răi, adică integri și corecți sau vopsiți în culorile perfide dorite de finanțatori, adică de cei care urmăresc să ia sau să păstreze puterea. În cazul lor, al intelectualilor ce se învârt prin cercurile apropiate unei puteri indiferent de ce natură este ea, nu poate exista justificarea „m-am înșelat” sau „am greșit” întrucât această … „învârtire” se realizează de regulă pe bani grei deci totul este calculat și gândit în scopuri nu prea nobile, așa cum vor unii să ne îmbete cu tiradele lor. Pe de altă parte, intelectualitatea … cea bună este piatra de temelie a oricărui edificiu statal construit în interesul (și!) al cetățenilor. Așadar, expresii de genul „moarte intelectualilor!” nu pot fi decât urmările unor îndoctrinări ale plebei neșcolite, taman de către o altă parte de intelectuali chitită pe anumite interese proprii. În funcție de cantitatea și calitatea materiei cenușii a oamenilor din popor, anumite teze sau idei își găsesc culcuș la mansarda lor, iar dacă au fost implementate cu dibăcie de către intelectuali, acestea nu se mai pot sparge nici cu … picamerul, darmite cu vorba bună sau cu argumente cât de cât solide. În acest context trebuie privită lupta crâncenă care se dă acum, înainte de turul doi al prezidențialelor, între susținătorii lui Nicușor Dan și George Simion. Odată intrată o anume idee în țeasta unui om aflat ani de zile cu creierul în concediu, aceasta va căpăta valoare de adevăr universal. Îmi amintesc de mătușa Floarea de la mine din sat care avea un fecior, Costică îl chema, nu cu multe clase, dar cu o asemenea gargară pe el încât era în stare să convingă pe oricine de adevărul afirmațiilor lui. Orice gând, idee sau vorbă a lui Costică erau lege pentru mătușă. „Ce, Costică al meu, nu știe?” – acesta era textul cu ajutorul căruia ea își impunea punctul de vedere. Chiar și atunci când a venit de la medicul specialist care i-a recomandat să se opereze de bilă, mătușa Floarea le-a spus băbuțelor aflate pe banca de la poartă că respectivul doctor habar nu are, ea nu de bilă suferă, ci de ficat. „Ce, Costică al meu, nu știe?” – așa și-a lămurit ea prietenele despre diagnosticul pe care fiul ei i-l pusese înainte să meargă la spital. Cam în acest registru ar trebui să-i înțelegem pe oamenii foarte siguri de ei. Adevărul, acest papagal vopsit funcție de interesele celui ce îl propovăduiește, reprezintă pentru oamenii de rând un țel, un scop către care se îndreaptă judecata lor. Și cu cât este vopsit mai colorat și mai țipător de către intelectuali interesați, cu atât mai mult va tinde către absolut credința cetățeanului că se află pe calea dreaptă. Este evident că o națiune nu se poate dezvolta, nu poate face față provocărilor de tot felul fără aportul intelectualilor care, prin Adevărul răspândit, arată poporului, Calea. Dacă acțiunile lor, ale acestor învățați sunt bazate pe principii corecte, atunci Viața celor mulți devine cu mult mai bună. Toată problema de fapt, derivă de la conducători, de la modul în care își doresc să păstorească o națiune, adică democratic sau dictatorial. Ba mai mult, atunci când națiunea este mică și nesemnificativă în fața marilor puteri ale lumii, concepțiile, ideologiile și direcțiile de acționare nu sunt de regulă rezultatul gândirii conducătorului cel umil ci al tartorului care conduce destinelelumii. Orice conflict și orice scrutin din lumea asta are după cortină pe unul sau chiar mai mulți lideri ai marilor puteri. Puteri care, prin propagandă, manipulare și diversiune creează anumite scenarii în care oamenii aparținători popoarelor mici joacă pe post de figuranți niște roluri uneori ridicole, dacă nu dăunătoare pentru neamul lor. Este un teatru ieftin, un teatru de stat și ai lui actorași…