Mai sunt doar câteva zile până la alegeri, deci nu ar trebui să ne mire că s-au încins rețelele sociale. Pe de o parte avem propaganda partidelor și nu numai, pe de altă parte îi avem pe cei care chiar cred în ceea ce spun și ce susțin și țin morțiș că părerea lor este mai bună și mai avizată decât a altora. De cele mai multe ori avem de-a face cu persoane cu prea mult timp liber, pe care ar putea să-l folosească întru desăvârșirea educației, dar e mult mai comod să-l petreacă butonând telefoanele. Normal ar fi să alegem având în vedere faptele, declarațiile și acțiunile candidaților și nu publicitatea deșănțată de care au parte și, mai ales, „susținerea” de care se bucură din partea unor personaje mai mult sau mai puțin obscure, dar ce mai e normal în țara asta? În această ciorbă de prost gust a nimerit și actorul Mălaimare, care s-a gândit că e cazul să-și susțină candidatul preferat ceva mai fățiș decât era cazul. Se cam știe cum a procedat. La ce val de susținere și-a luat, e de mirare că teatrele din România nu sunt pline ochi. Acum ceva vreme, un italian îmi povestea cum, în orașul lui cam cât e Fălticeniul pe la noi, funcționează două teatre, săli de expoziție și altele. La noi, dacă ar fi ca actorii de la Mihai Eminescu să trăiască doar din banii încasați din vânzarea biletelor…
E drept că, pe lângă susținerea unora care habar nu au cum arată un teatru la interior, Mălaimare și-a luat cu hate de la mulți alții, majoritatea la fel de amatori de cultură ca și susținătorii, doar că asta l-a cam deranjat pe actor, așa că a anunțat că se retrage de pe Facebook pentru totdeauna. O totdeauna care a durat câteva ore, după care s-a gândit că n-ar fi rău să bage un mesaj duios din care lipsește orice urmă de asumare. A spus el chestia aia cu canalul, dar ce vină au bieții studenți de la Iași care și-au chemat mamele de la sute de kilometri distanță să-i vadă cum interpretează pe scenă în compania lui? Așa, ca chestie, cei de la Iași s-au gândit să dea cu anulare spectacolului „La margine de Copou” mai întâi pe motiv de condiții meteo nefavorabile, apoi pe motiv de declarații. „Ce am văzut eu în ochii acelor copii nu vreau să vă spun, dar era multă tristețe și multă înțelegere a faptelor”.
Cu alte cuvinte, nemernicii care i-au anulat spectacolul sunt doar niște indivizi fără inimă, lipsiți de orice calități umane și care lovesc în meseria lui Mălaimare, nu în el ca atare. Și a mai urmat un mesaj cât se poate de neasumat, dar care lovește în alții. Cu alte cuvinte, nu s-a retras, ba e cât se poate de vioi. Și, dacă tot nu s-a retras, putea să bage un mesaj de scuze față de copiii și nepoții celor care și-au pierdut viața prin lagărele comuniste, inclusiv la Canal. Mălaimare behăie – ăsta e cuvântul cel mai potrivit – că nu poți lovi în dragostea unor tineri pentru teatru, dar nu a avut nicio problemă să lovească în memoria celor care au suferit chinuri dincolo de imaginația omenească doar pentru că cineva a decis că sunt dușmani ai poporului și i-a trimis să ispășească vini imaginare la acel Canal la care, fără doar și poate, Mălaimare a făcut trimitere. Dacă partea cu „în canal” se poate spune că a fost interpretată tendențios că ar fi fost legată de evenimentele din Decembrie de la Timișoara, când cenușa victimelor a fost aruncată efectiv în canalizare, a doua pomenire a Canalului – „sau la canal” – nu lasă loc la niciun fel de interpretări și e rușinos că un om care se pretinde erudit de-abia așteaptă ca cei care nu gândesc ca el să ajungă acolo unde au suferit și au murit oameni fără nicio vină.
Într-o lume în care fiecare a ales rețelele sociale ca scenă pe care să-și joace rolul, Mălaimare a coborât de pe scenă nu din respect pentru public sau pentru martirii temnițelor comuniste, ci pentru a-și proteja ego-ul. Când confunzi scena cu tribuna de partid și aplauzele cu like-urile de pe Facebook, rezultatul e o caricatură de actorie și o jignire adusă atât meseriei tale, cât și memoriei unor oameni care au murit fără să fi avut vreodată parte de vreun spectacol. E ușor să plângi teatral în fața unor studenți, dar mult mai greu să recunoști că ai greșit. Până atunci, rămânem cu tristețea din ochii copiilor și cu teatrul ieftin al unei retrageri de câteva ore. Cortina poate să cadă. Actorul nu s-a schimbat.
