Unde nu-i cap, vai de popoare – Dumitru MONACU, scriitor

Dacă ar fi să denumesc cumva această săptămână premergătoare turului doi, n-aș sta o clipă pe gânduri și aș numi-o „săptămâna neagră”. Pentru că atâta negreață, îndârjire, ură, intoleranță și nesăbuire am observat la românașii mei, încât dacă după scrutin ar începe un război civil, nu m-ar mira absolut deloc. Pentru a înțelege de ce s-a ajuns aici, trebuie să ne întoarcem cu niște decenii în urmă, când poporul, dus de nas precum boul la tăiere, a luat-o pe niște căi total eronate. Niște decizii luate aiurea, care, iată, ne-au băgat pe cel mai mocirlos drum de pe care aproape că nu mai putem ieși la liman. Două au fost deciziile greșite luate atunci, după 1989. În primul rând, nerespectarea și neaplicarea în practică a punctului 8 din Proclamația de la Timișoara (11 martie 1990) care prevedea interzicerea prin lege electorală a dreptului de a candida la funcții în stat a foștilor activiști și securiști, timp de trei legislaturi. „Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism” – așa se încheia punctul 8. V-ați imaginat vreodată cum ar fi arătat România de azi dacă erau respectate aceste prevederi? Vă spun eu: nu ar fi avut de unde crește AUR și nici independenții nu și-ar fi găsit locul pe listele electorale de azi. Ba mai mult, dacă țara noastră ar fi dorit să revină pe făgașul părăsit în 1945 (datorită nu numai tancurilor rusești, ci și calicilor și frustraților autohtoni, mulți dintre ei de origine evreiască!) atunci musai trebuia reinstaurată monarhia. Dar cum să fie de acord tovarășul Iliescu cu așa ceva? Drept urmare a început o campanie de discreditare a regelui Mihai, care s-a dovedit a fi extrem de eficientă. Manipularea, minciuna, demagogia, diversiunea și dezinformarea au fost elementele principale ale acelei campanii, care a avut ca efect final interzicerea accesului în țară a Regelui și creșterea uluitoare a numărului de români care nu acceptau ideea Regatului. Cel puțin în mediul rural, echipa de manipulare a iliescului a lovit…drept la țintă prin lansarea ideii că Regele le va lua țăranilor nu numai pământul dat înapoi de Iliescu (!?), ci și pensiile de CAP proaspăt obținute. Atât de convingătoare a fost mașina propagandistică neocomunistă, încât 90 la sută dintre țărani nici nu voiau să audă de Regele Mihai. Astăzi, la peste trei decenii de la acele erori, haideți să facem un simplu exercițiu de memorie, și anume cum ar fi arătat România de azi dacă era instaurată monarhia. Unul dintre marile avantaje ar fi constat în faptul că se eliminau cruntele dueluri fratricide din perioada campaniilor prezidențiale. Deci nici Nicușor și nici Simion astăzi nu ar fi fost adulați sau înjurați de aproape jumătate dintre români. Apoi, Regele situându-se deasupra politicii, ar fi numit (constituțional, desigur!) premierii în mod transparent și corect și nu în urma unor jocuri și negocieri de culise având ca scop perpetuarea unor grupări de cele mai multe ori, parapolitice. Fiind direct interesat ca ai lui urmași sau moștenitori să aibă și ei parte de o Românie în stare de funcționare, cu siguranță interesul național ar fi reprezentat scop primordial în deciziile luate. Cât privește povara financiară a unui sistem monarhic, nu vă faceți nicio grijă, nu ne-ar fi costat Casa Regală mai mult decât o președinție. Numai dacă vă pomenesc de Iohannis, deja sunteți de acord cu mine! Pe plan extern, trageți o geană către monarhiile din Europa și analizați-le nivelul de trai, gradul de civilizație și cultură sau alte criterii care oglindesc nivelul de bunăstare. Pentru cei care nu le știu, le voi reaminti: Spania, Suedia, Norvegia, Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Luxemburg, Andorra, Liechtenstein, Monaco și Vatican. Cu excepția Vaticanului, care are alte particularități, toți monarhii din celelalte state se înrudesc sub o formă sau alta, întrucât această politică de înrudire a fost cultivată tocmai în sensul că sângele apă nu se face. Așadar, buna înțelegere, colaborarea și întrajutorarea dintre monarhii trece mult mai departe decât un simplu articol de tratat interstatal. Din păcate, am fi putut beneficia de toate aceste oportunități dacă punctul 8 de la Timișoara ar fi devenit articol de lege. Șmecheria și tenacitatea unora versus îndârjirea și prostia altora (mai clar spus, conducători versus popor!) au condus la acapararea cvasitotală a puterii de către foștii comuniști și securiști care au împletit împreună, din mătase roșie, frânghii groase și frumoase cu care ne-au legat la stâlpul istoriei ca neam și ca stat. Glumind, desigur, românul este obișnuit să fie acolo sus, un tătuc. Ei bine, Regele ar fi putut să-i satisfacă (și!) această ciudată înclinație. Una peste alta, constatăm că erorile din capul statului afectează grav poporul și nicidecum pe protagoniștii cu gulere albe. Mai plastic spus și parafrazând o veche zicală românească, unde nu-i cap, vai de…popoare!