Oportunitatea liberală – Dumitru MONACU, scriitor

După cum probabil știți și dumneavoastră, românii reacționează diferit atunci când sunt împresurați de nemulțumiri și dezamăgiri din partea partidelor. Astfel, unii dintre ei încearcă să înțeleagă fenomenul declanșator al acestora și de-abia apoi se poziționează în contextul dat, alții pur și simplu dau cu tifla partidului considerat vinovat și trec cu arme și bagaje în tabăra adversă, iar alții, mai radicali, nici nu mai vor să audă de cei care le-au înșelat așteptările. Cu siguranță, cei care susțin așa zisa mișcare suveranistă provin din ultima categorie. Pentru ei nu există nici jumătăți de măsură și nici cale de întoarcere către „dușman”. De partea cealaltă, în zona politică, cele două partide care, vorba din popor, au stârnit rahatul să pută, sunt fără discuție PSD și PNL. Alianța contra firii care s-a înfiripat între ele culminând cu „rotativele” care le asigurau preluarea pe rând, a conducerii țării, au stârnit un uriaș val de mânie în aproape orice român. Astfel, cele două partide au contribuit din plin la formarea unui curent antisistem care le-a venit mănușă unor factori externi ce își doreau intrarea României în sfera lor de influență. Și uite-așa, au fost umflați cu „nasos”-ul (adică pompă, în limba rusă!) alde Georgescu și alde Simion care, în ochii unor români mai puțin instruiți, au apărut a fi salvatorii nației, o eroare care se pare că fost cât de cât corectată la votul din 18 mai. Revenind la generatorii AUR-ului, adică PSD și PNL, în noul context politic cele două partide au mare-mare nevoie de reforme și restructurări din temelii. Dacă la PNL lucrurile au o oarecare direcție în sensul că posibilul premier va fi Ilie Bolojan, liderul reformator, la PSD necunoscutele sunt prezente la tot pasul, astfel încât ecuația restructurării nu poate fi rezolvată nici chiar de olimpicul Nicușor Dan. Din acest motiv, mă voi rezuma în rândurile următoare să mă focusez pe liberali care se află în acest moment într-o situație inedită și, cumva, favorabilă. Prin numirea ca premier a lui Bolojan, PNL devine extrem de frecventabil pentru politicieni, fapt care trebuie să constituie un puternic semnal de alarmă pentru liderii ce se vor ocupa de managementul partidului. Este absolut obligatorie aruncarea peste bord a tuturor colaboraționiștilor (cu PSD, desigur!), a fripturiștilor, a profitorilor, corupților, dar și a celor compromiși de-a lungul anilor din cauza atitudinilor și faptelor lor. În acest sens, mulți șefi de filiale trebuie ejectați, în locul lor fiind mare nevoie de oameni noi, nepătați. Dacă la Botoșani într-o oarecare proporție s-a rezolvat acest aspect, în multe județe trebuie efectiv tăiat în carne vie, pentru că nimeni nu se va da de bună voie la o parte, mai ales acum când guvernarea s-ar părea că trece pe strada lor. Revitalizarea partidului șifonat atât de tare în urma întorlocării cu PSD cunoaște în aceste zile o oportunitate nesperată care, cu siguranță, nu îi va mai apărea în cale multă vreme de aici încolo. Depinde așadar de Bolojan cum va gestiona schimbarea la față a PNL. De altfel, dacă restructurarea și reformarea nu vor fi ample, complete și rapide, la scrutinul următor liberalii vor fi istorie. Spunea Iftime în urmă cu câteva zile că dacă ar putea da timpul înapoi cu un an, nu s-ar mai implica în politică. O afirmație surprinzătoare mai ales prin prisma proaspetelor alegeri prezidențiale care ar trebui să reprezinte o mare provocare pentru liderul liberal botoșănean. Dacă situația s-ar fi prezentat cu PNL pe tușă, în afara guvernării, atunci, da, declarația aceasta ar fi avut o noimă. Dar așa, acum când liberalii sunt cumva în prim plan datorită preluării frâielor guvernării de către președintele lor Ilie Bolojan, e la mintea cocoșului că o așa oportunitate de renaștere din propria cenușă nu poate fi decât cel mai fericit și benefic lucru care i se putea întâmpla PNL-ului. Și dacă tot suntem în Botoșani, pe strada Teatrului, trebuie să subliniez faptul că la PNL managementul resurselor umane, acea politică de cadre dusă la nivel de artă la PSD de către Octav Cozmâncă, prezintă încă multe puncte slabe, multe zone neexploatate eficient. Adică, mai pe șleau spus, nu ajunge numai impunerea și lansarea în politica liberală a oamenilor din preajma președintelui filialei, la fel cum încă mai sunt de aruncat peste bord niște exponenți ai vremurilor trecute care actualmente nu fac altceva decât să se prezinte pe post de pietre de moară pentru organizație. Nu o să sugerez eu decapitări sau încoronări din simplul motiv că nu e treaba mea. Dar ca jurnalist sunt nevoit să subliniez și să conturez unele aspecte care, probabil, din interior ori nu se văd ori cineva crede că nu sunt importante. Așadar, oportunitatea de reformă și restructurare ivită în calea liberalilor are o componentă temporală extrem de clară: acum, ori niciodată!