Suntem asaltați cam din toate mediile de amenințări și vești proaste: țara este în derivă, în pragul unui colaps financiar, se dublează prețul la energia electrică – ceea ce va duce la scumpiri în lanț ale tuturor bunurilor și serviciilor, justiția este o cârpă în mâinile politicienilor, o să ne trimită „ăștia” la război, iar avem inundații catastrofale, a crescut infracționalitatea, copiii se droghează și avem cel mai mare număr de analfabeți funcțional de pe tot continentul. Toate sunt mai mult sau mai puțin adevărate, doar că ăsta nu este tabloul real, ci doar suma nemulțumirilor populare.
În realitate nu suntem în criză. Șomajul e jos, cursul e stabil, băncile își văd de treabă, salariile au crescut cât de cât, iar statul încă își plătește datoriile. Economia nu duduie, dar măcar scoate niște sunete care par familiare. În mare, totul funcționează. România e ca o mașină care merge cu 130 pe autostradă, muzica la maxim, avertizorii de bord semnalează avarii, dar șoferul râde: „nu e nimic grav, becurile astea se tot aprind că-i electronică prea multă”. Dar ce ar afla dacă ar duce mașina într-un service bun și serios?
Că deficitul bugetar este mult prea mare. Cheltuim mai mult decât producem. De fapt, dacă România ar fi o gospodărie, ar arăta cam așa: venitul lunar e 5.000 de lei, dar cheltuielile sunt 6.000, dintre care 5.000 se duc pe întreținere, mâncare și datorii. În rest? Cumpărăm un jacuzzi și gadgeturi pentru copii. Dar nu-i problemă, ne împrumutăm. Cum vom plăti? Ce contează, vedem mâine.
Investiții? Stadioane noi în orașe fără echipe, clădiri fără utilitate, podețe peste râuri seci. În schimb, spitalele vechi cad peste pacienți, școlile au sobă pe lemne, iar cultura este o noțiune prohibită. Și inundații catastrofale în zonele în care localnicii țipă, scriu și sesizează organele de peste 15 ani să ia măsuri de apărare. Acum, în Harghita, administrația apelor dă vina pe administrația sării și reciproc. Șefimea din cele două instituții, înțesată de pile de partid și neamuri, se lăfăie în salarii imense.
Că veni vorba despre funcționari. Avem cu asupra de măsură. În timp ce în sănătate, educație și ordine publică este criză de personal, în administrația publică este o mare înghesuială. Avem șefi de cabinete, șefi de birou și șefi de șefi care aprobă ce-au semnat alți șefi. Activitatea celor mai mulți dintre ei se reduce la un singur scop: să rămână acolo.
La fondurile europene ne uităm ca la vitrina unei cofetării în care n-ai voie să intri. Absorbim bani europeni cum absoarbe gresia o picătură de apă. Invităm investitori, ăia vin plini de entuziasm și apoi fug de groaza spăgilor care li se cer. Ce auzim însă în discursul public? În loc de „da, avem probleme, iată ce facem”, îi auzim pe unii cum anunță încruntați că „vor lua măsuri” și pe ceilalți care zic că „totul merge bine, sunt bani”. Până la urmă, nici unii nici ceilalți nu fac nimic concret.
Adevărul este, ca de obicei, pe la mijloc. Nu suntem în criză dar, fără reforme imediate, vom ajunge. Cele anunțate de președintele Dan, mai ales cele din justiție și buget, trebuie făcute, nu doar anunțate. Este nevoie de reducerea deficitului, reformarea administrației, absorbția a banilor europeni și ordonarea investițiilor. Numai că distanța dintre vorbe și fapte nu este, de data asta, accentuată de lipsă de voință sau nepricepere, ci este obturată de zidul imensului aparat birocratic, susținut cu toate puterile de politicieni.
Avertizorii din bord nu sunt inutili, iar drumul pe care mergem are o grămadă de curbe periculoase. Care nu se pot negocia cu lozinci și artificii contabile. România nu e în criză, în crize sunt doar politicienii care spun că negociază acum viitoarea guvernare. În fapt, cu câteva excepții, ei negociază salvarea pieilor proprii, a neamurilor și pilelor, perpetuarea la putere și escamotarea răspunderii civile. Nicidecum soarta țării. Asta este adevărata criză și nu deficitul intern sau amenințările externe.
