Iubitorii de animale, de fapt cei care au în preajma lor câini, știu foarte bine că atunci când patrupedul se lasă pe spate pentru a fi mângâiat pe burtă, e semn al încrederii totale față de bipedul de lângă el, e semn de supunere totală față de acesta. Ei bine, exact așa ar trebui să reacționeze partidele politice la întâlnirile, dezbaterile și negocierile cu Nicușor Dan, adică să arate o supunere totală, ținând cont de faptul că ele, toate cele patru partide din discuție, au contribuit fiecare, proporțional cu timpul petrecut la butoane, la situația de rahat în care se află azi România din punct de vedere economic sau, mă rog, financiar. Cei care vă gândiți că nu e democratică o așa atitudine vă reamintesc situația economico-financiară a României din ultimele două decenii: 2010, datorie publică 182 miliarde lei (31% din PIB), în 2015 datorie publică 269 miliarde lei (37% din PIB), în 2020 datorie publică 498 miliarde lei (47,7% din PIB), în 2025 datorie publica 966 miliarde lei (54,8% din PIB)! În aceste condiții de țopăială, haos și desfrâu bugetar, ce democrație, ce legi sănătoase ar trebui să mai funcționeze? Niciuna, doamnelor și domnilor! Biciul pe ei, asta este singura măsură care mai poate drege ceva! Așadar, stimați domni reprezentând PSD, PNL, USR și UDMR, când mergeți la Cotroceni, puneți-vă cozile între picioare, faceți-vă mici, acoperiți-vă colții, lăcrimați-vă ochii și așezați-vă, în semn de supunere totală și supremă, cu burta în sus! Ce pretenții mai puteți voi avea când peste 80 la sută dintre voturi nu au fost pentru voi? De unde 80? Simplu. 50 la sută sunt voturile obținute de Nicușor Dan pe persoană fizică și nu pe partid. Iar din cele peste 45 % de voturi obținute de George Simion, vreo 30 la sută nu au însemnat decât greața, mânia și revolta concetățenilor noștri sătui de „rotative”, escroci, panglicari, gargaragii, ariviști, hoți și dobitoci, adică de partidele tradiționale și drept urmare, aceștia s-au refugiat, de-al dracului, în tabăra unui lider umflat cu pompa de niște păpușari care, simțind pulsul țării, s-au alăturat curentului antisistem. Despre ceilalți 15-20 la sută dintre votanții lui Simion, prefer să nu spun nimic sau pur și simplu să invoc un text biblic: fericiți cei săraci cu duhul! Într-o asemenea situație, când barca este plină cu apă din cauza găurilor și distanța până la țărm nici nu poate fi măcar apreciată, este limpede că se impun de urgență două măsuri concrete. Nu contează așadar cine este cârmaciul, și nici cine are în dotare vâslele, ci cu totul altceva e important. Absolut toți pasagerii (citiți toate partidele!) trebuie să participe cu toate forțele de care dispun, la două acțiuni ce nu pot fi nici neglijate și nici minimalizate: astuparea găurilor și eliminarea din barcă a apei adunate care duce inevitabil la scufundare, linia de plutire fiind de prea multă vreme sub nivelul mării. Și întocmai ca și în cazul unei ambarcațiuni, dacă se vor astupa găurile care generează risipa bugetară, dacă se vor elimina atâtea și atâtea sinecuri acordate pentru merite zero, atunci da, are rost să muncim la aruncarea apei din interior peste bord. Tradus în limbaj economic, dacă se va elimina risipa atunci va fi eficientă și măsura de colectare de bani la buget prin reechilibrarea unor taxe, impozite sau altele așijderea. Auzeam zilele trecute niște „oameni de bine” care condamnau faptul că s-au scos de la naftalină niște institute de cercetare care papă o grămadă de bani și nu întorc societății nimic. Spun aceiași omuleți că și așa cercetarea, dezvoltarea în România sunt subfinanțate, o eliminare a unor institute din peisaj fiind de neacceptat. Da, într-o mână au dreptate „oamenii de bine”, dar după părerea mea umilă ar trebui ca orice institut de cercetare și dezvoltare, la câțiva ani măcar, să vină cu ceva nou, revoluționar pe piață, care să aducă ceva bani la bugetul supt al țării. Că așa, numai să dai bani pe salarii, utilități și altele și să nu întorci niciodată nimic, e simplu tare. Și eu pot să-mi fac un institut de studiere a semnelor de pe ouăle încondeiate sau de calcul precis al vitezei de creștere a ierbii în anotimpul ploios. Bun, cercetez, consum bani și mai ce? Mai nimic, adică. Revenind la poziția partidelor în această ecuație (dacă președintele era filolog sau jurist probabil în loc de ecuație foloseam „sintagmă” sau „speță”!) țin musai să subliniez că ele își pot spăla cât de cât imaginea prin colaborarea necondiționată înspre binele țării. Și așa cum o orchestră are un dirijor indiferent ce instrumentiști valoroși ar fi acolo, așa și cu Cotroceniul nostru. Nicușor Dan este așadar dirijor, iar instrumentiștii trebuie să interpreteze o partitură. O partitură ajustată și pusă pe portativ tocmai de ei, în urma discuțiilor concrete cu dirijorul. Asta le cere poporul partidelor care atunci când s-au aflat în barcă nu au făcut altceva decât să mânuiască bormașinile aducătoare de găuri mari. Sau militar vorbind, de tunuri mari. Dacă nu vor înțelege nici în al 13-lea ceas situația, vor da piept cu un uragan uriaș aducător de mari necazuri. Lăsați-vă pe spate, așadar, dați dovada de supunere necondiționată și salvați pluta de pe Dâmbovița cât încă se mai vede ceva din ea deasupra apei!
