Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că specialii nu știu ce e aia prorogare. Mai greu cu măririle lefurilor pălmașilor și pensiilor de mizerie. Pentru amărâți nu se găsesc niciodată bani, se dă cu prorogare și eventual cu anulare. Pălmașii să aibă răbdare și să se descurce cum pot; țara plânge că nu are bani. Țara plânge, oameni buni, nu-i așa că vă arde la inimă când auziți astfel de vești, puse în mișcare mai ales de cei care beneficiază de privilegii nesimțite, ce nu se regăsesc nici măcar în țările cu economie prosperă, nu pe avarie, așa cum e cea românească.
Dar anii de dezmăț bugetar își spun cuvântul și s-a ajuns la fundul sacului, prin urmare e nevoie de măsuri dure. Măsuri care, în buna tradiție românească, îi vor afecta tocmai pe cei care n-au fost invitați la pizza aia mare pe care a consumat-o poporul, dar prin reprezentanți, să fie senzație de îmbuibare deplină, nu așa, doar ceva în stomac. Pachetul măsurilor de austeritate e foarte consistent și cele mai multe, dacă vor fi adoptate, vor produce mai mult rău decât bine, cum e tâmpenia – că nu poți să-i spui altfel – cu creșterea TVA pentru ziare (inclusiv electronice) și cărți, de la 5 la 9%. Nu destul că nu se citește în România, unul dintre motive fiind legat de prețul relativ ridicat al cărților, nu e suficient că presa independentă trece printr-o criză fără precedent, hai să rezolvăm pentru totdeauna cu jurnaliștii care deranjează. Ironic, nu? Presa a rezistat atacurilor găștilor de interese numite printre altele și partide politice, dar e posibil să fie pusă la pământ de creșterea TVA și de decizia de-a dreptul cretină a celor de la Poșta Română de a majora tarifele pentru distribuția abonamentelor.
O listă lungă de măsuri, cum spuneam, dar în care nici măcar nu se pomenește de eliminarea categoriilor privilegiate. E drept, se vorbește despre tăieri în sectorul bugetar, dar nimic despre reforma pensiilor speciale. În schimb, se bate monedă pe taxa de transfer bancar. Care nu e mare, doar între 1 și 3 lei per tranzacție, dar dacă se adună de la toți se strânge o căruță de bani. Da, dacă e vorba despre buzunarul cetățeanului nu e mult. Doi lei la mia de lei scoși din bancomat…
Statul nu se poate lipsi de doi lei de la cetățean pentru că are nevoie de bani. Bani pentru privilegii, care nu-s chiar așa de piatră de moară pe buget precum se spune. De mult timp televiziunile afiliate politic consumă tone de detergent cerebral pentru a ne convinge că, de fapt, dacă privim la scara bugetului național, pensiile speciale nu reprezintă cine știe ce mare cheltuială. Da, la prima vedere zecile de mii pe care le încasează un special pot părea mult, dar dacă ne raportăm la bugetul general nu e cheltuială așa de mare, la fel cum nu au fost nici avioanele lui Iohannis, nici palatul care i se pregătea.
Pensiile speciale nu sunt o cheltuială așa de mare, nu? Dar statul care își permite să le plătească se lăcomește la banul amărâtului. Hai să-i ciupim trei lei pentru o tranzacție cu cardul, ce dacă vrea să cumpere un mărunțiș de doi lei – dacă s-o mai găsi ceva la doi lei după impunerea măsurilor de austeritate. Și, dacă tot nu se mai găsește nimic la doi lei, ce rost are să ne plângem că statul ne ia câțiva lei la fiecare tranzacție?
Se vorbește prea mult despre CAS pe pensiile care depășesc două mii și ceva de lei și deloc despre ce anume o să primească în plus cei care vor plăti noua taxă. Se tace cu ticăloșie pe subiectul eliminării pensiilor speciale. Uite, Rareș Bogdan, acum e cel mai potrivit moment să împlinești promisiunea făcută acum… Acum de câte ori câte treizeci de zile?
Cât timp statul se va înverșuna împotriva cetățeanului mărunt, mimând cu fățărnicie grija pentru veniturile lui, dar îl va împovăra să poată susține liota de privilegiați, austeritatea va fi o poveste tristă, spusă din birouri unde nimeni nu-și taie privilegiile.
