Nu sunt bani, suntem în criză și trebuie să luăm măsuri dure pentru a ieși la liman. Numai asta auzim zilele astea și acele măsuri despre care guvernanții și liderii de partide spuneau că nici măcar nu s-au discutat – deși au apărut informații în spațiul public – se pare că vor fi aplicate, și încă cu celeritate. Nici vorbă de prorogare – un cuvânt ce va deveni tot mai asociat cu drepturile cetățeanului de rând. Da, domnule, ai drepturi așa că o să le primești, dar nu acum, ci mai încolo, în viitorul cât se poate de îndepărtat.
Printre multele măsuri nepopulare se numără creșterea TVA la carte. Mai crește TVA și la bilete pentru muzee și cinematografe, dar pentru moment vreau să mă aplec ceva mai îndeaproape asupra birului pe carte. Se știe că românul nu e foarte interesat de citit. O treime dintre români nu au citit în viața lor o carte, dar asta nu-i împiedică să creadă cu tărie că suntem un popor de esență superioară. Tiktokăreală, nu buchiseală.
În medie, românii cumpără doar o carte pe an. De citit se citește și mai puțin, deoarece media asta e făcută adesea cu cititori care cumpără câteva zeci de cărți și nu apucă să le citească pe toate. Abia în 2023 piața de carte din România a sărit de suta de milioane de euro. În 2024 a fost de o sută douăzeci de milioane de euro, ceea ce poate părea încurajator, iar în 2025 guvernanții așteaptă ca piața să gonfleze din nou, cel puțin cu procentul cu care va crește TVA la carte. Pentru că ăsta este calculul celor de la butoane. Creștem TVA la carte pentru că ăia care cumpără cărți o să le cumpere oricum, ceea ce e destul de aproape de adevăr. Cititorii pasionați fac toate eforturile necesare și fac plinul bibliotecii. Cine are de citit, cumpără cărți indiferent de câte taxe bagă statul, să parafrazez celebra dumă cu „cine are de învățat învață oriunde”. Personal, nu am renunțat la achiziția de carte nici în perioada curbelor de sacrificiu puse la cale de Băsescu din același motiv ca și butonatorii de azi: protejarea categoriilor privilegiate. Pentru privilegiați se vor găsi mereu bani, însă nu același lucru se poate spune despre drepturile cetățeanului mărunt.
Săltarea TVA cu patru procente va aduce bugetului vreo patru milioane de euro, adică vreo douăzeci de milioane de lei. Partea de necontributivitate a pensiilor speciale (adică speciala ca atare) scoate din buget aproape un miliard jumătate pe an. Mai pe șleau, eliminarea pensiilor speciale ar economisi la buget o sumă de vreo șaptezeci și cinci de ori mai mare decât poate livra creșterea TVA la carte. Care ar fi decizia corectă? Normal, TVA mărit la carte…
Așa, ca şi chestie, o mare parte din piața de carte e reprezentată de manualele școlare. Care nici ele nu vor fi scutite de creșterea TVA, prin urmare încasările la buget vor fi din categoria suveica prostului. Statul ia de acolo unde dă, așa că săltarea TVA la carte nu e cine știe ce afacere pentru buget. E vorba de o manevră de un cinism feroce, prin care oamenii care investesc bani în educația personală vor fi spoliați pentru ca statul să aibă parale pentru susținerea căpușelor speciale și – de ce să nu o spunem deschis? – a celor care nu citesc nici să-i pici cu ceară și din cauza asta îngroașă rândurile asistaților social.
E foarte aiurea ce se întâmplă. S-a vorbit de măsuri nepopulare, dar deocamdată e vorba de decizii de-a dreptul cretine. Cât timp guvernanții nu se ating de privilegiați, ignoră evaziunea fiscală și corupția, orice măsură măsură nepopulară e, de fapt, un abuz grosolan.
