Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre respectiva lege se poate spune fără a greși că e gândită exact cu partea dorsală! De regulă, în mintea omului de rând, o lege ar trebui să respecte niște principii extrem de clare în ceea ce privește necesitatea, corectitudinea, etica, echitatea și moralitatea. Primul principiu la legea cu pricina, adică necesitatea, derivă clar din lipsa totală a tuturor celorlalte. Sistemul salarial din România noastră nu este nici corect, nici etic, nici echitabil și nici moral. Și ca să nu credeți cumva că vorbesc pe de rost, vă voi aduce niște argumente care nu pot fi date la o parte nici cu buldozerul. Știm cu toții că salariile președintelui și al premierului României, net vorbind, se situează cu puțin peste valoarea de 5 mii de euro și se calculează înmulțind salariul minim cu 12. Buuun! Din punctul meu de vedere și probabil al multor români care folosesc din când în când materia cenușie, funcțiile amintite sunt cele mai grele, întrucât responsabilitățile sunt uriașe, de eficiența activității celor doi demnitari depinzând orice cetățean. Și atunci cum se poate să existe, la stat, salarii de peste 10 mii de euro (vezi BNR, ASF, ANRE, Transelectrica, Nuclearelectrica, Cuprumin, Tarom, CFR, Poșta și altele). Ce munți doboară, ce văi umplu directorii acestor instituții de iau lunar un purcoi de parale? În multe cazuri, falimentul bate la ușă, iar conducerea se scaldă efectiv în bani. Ce lege a salarizării funcționează în aceste cazuri? Numai că trăim în Absurdistan! Și ca tacâmul să fie complet, fiecare dintre beneficiarii acestor sinecuri afirmă cu mânie revoluționară că salariul pe care îl primește este conform legii. Ei, drăcie și cu legea asta! Chiar nu poate fi încropită o lege clară, fără echivocuri și șopârlițe care să fie axată pe corectitudine, echitate și moralitate? Și ca să vedeți ce sistem parșiv de salarizare (de fapt, de acordat beneficii uriașe clientelei de partid!) gândiți-vă numai la faptul că leafa unui director este stabilită de consiliul de administrație format din niște membri care, culmea, beneficiază de o indemnizație de 20 la sută din cât primește respectivul mahăr. Se creează așadar un cerc ultra vicios, în interiorul căruia unii cetățeni români sunt mult mai egali decât alții și pleacă de la respectivul loc de muncă, lunar, cu cardurile pline doldora de bani. Și dacă ar fi numai aceste venituri! Dar nu! Ei primesc o mie și una de sporuri, vacanțe gratuite (de fapt plătite de populime!), indemnizații și prime de obiectiv și așa mai departe. Aproape că mi se face milă de conducerile de la Tarom, CFR și Poștă care, fără nicio performanță managerială notabilă probabil, nu primesc aceste bonusuri. S-a ajuns până acolo încât în unele agenții sau instituții de stat onor conducerile beneficiază de niște carduri de cumpărături cu sume uriașe pe care preafericiții sorții le utilizează cum vor ei, după ale lor necesități. Nu-i așa că e de noaptea minții? Revenind la salariul de președinte și premier, logic ar fi ca nimeni să nu aibă venituri mai mari în sistemul de stat. Apoi, decalajul dintre modul în care este salarizat același post în Capitală și în restul țării este o altă discuție interesantă. Și dacă noul premier Bolojan își dorește să facă ordine în acest subiect, atunci una din primele măsuri ar trebui să fie restructurarea din temelii a Curții de Conturi, întrucât această instituție cunoștea dezmățul uriaș, pe banii statului, care se practica în respectivele agenții, ministere, regii și alte instituții dar sub acoperământul unei legi aberante n-a mișcat nici un deget pentru corectarea unor așa anomalii. S-a ajuns așadar într-un punct crucial și toată această afacere murdară cu banii nației are, clar, doi numitori comuni: PSD, secondat îndeaproape de PNL! Iată de ce bucureștenii numără în rândurile lor cei mai mulți milionari din România. Peste 90 la sută dintre ei s-au adăpat la țâța bugetară. Iată de ce în Valea Prahovei și pe Litoral afacerile cele mai bănoase, vilele cele mai somptuoase nu sunt ale localnicilor, ci ale „miticilor” de Dâmbovița care au secătuit bugetul țării. Că nu degeaba se spune că la Bucale se macină altă făină, pentru că cetatea lui Bucur e de fapt „Orașul cu miniștri”. Să nu se creadă cumva că aș avea ceva contra bucureștenilor. Dimpotrivă, am toată stima pentru cei cinstiți și corecți. În schimb, pentru îmbuibații sistemului am un dinte mare cam cât Mont Blanc. Cât Himalaya am dintele contra politicianului român care, deși din afara Bucureștiului, a dansat acolo pe malul Dâmboviței numai și numai după cum i-au cântat „miticii” cei cu gura la fel de mare ca și punga lor nesătulă!
