Este foarte posibil ca în toamnă Ilie Bolojan să fie debarcat de pesediștii din coaliție. Că alții n-au cum să o facă. Nici liberalii, nici useriștii și nici udemeriștii nu par a fi deranjați atât de tare de reformele lui Bolojan, așa cum sunt alde Grindeanu și Stănescu. Cu siguranță sindicatele, aceste vârfuri ascuțite și eficiente ale lăncii roșii, vor bate trotuarele din fața Palatului Victoria și vor cere, „spre binele membrilor lor” (pe dracu! – n.a.) demisia premierului pus pe reforme. Orice s-ar întâmpla, ceea ce a început Bolojan, adică stârnirea rahatului, nu va trece ca un iz de iasomie pe la nasurile românilor, din simplul motiv că s-a scormonit într-o cloacă plină ochi cu mirosuri pestilențiale, unde de peste trei decenii nimeni nu a avut curajul măcar să dea o geană, așa, de rutină. E clar, instituțiile statului au fost și sunt niște vaci de muls pentru politicieni. De la țâța lor au supt rude, prieteni, amante, soții sau…asociați în ale jafului. Faptul că organigramele ministerelor, agențiilor, regiilor, societăților comerciale de stat sau altele sunt umflate cu pompa, constituie doar o parte a întregului conglomerat de fecale. Salariile nesimțite sunt încă o parte, iar rolul lor în societate, complet viciat, întregește un ditamai rahat cu moț sau cu ochi. Dintre instituțiile statului care papă bani cu nemiluita și nu lasă nimic în urmă o să amintesc aici una celebră cumva, și anume ANI. Această instituție a fost creată taman pentru a supraveghea corectitudinea în societate. Și ce să vezi? Organismul înființat cu un scop precis și anume verificarea declarațiilor de avere și de interese nu a reușit niciodată să observe un exemplu cras de incompatibilitate și anume legătura bolnavă, cercul vicios în care se află legislativul și executivul din instituțiile statului adică, mai exact, consiliile de administrație și managerii. După cum bine se știe, un membru dintr-un consiliu de administrație este remunerat cu un procent din leafa managerului. De regulă, 20 la sută. Tot după cum cum bine se știe, leafa managerului este aprobată de către membrii consiliului. Și atunci, cum să nu fie de acord politrucul X sau Y cu umflarea salariului managerului, când de pe urma unei asemenea măriri i se umflă și lui contul? Bașca cei cu două sau chiar trei apartenențe în CA-uri! Bine că din banii aceștia total nemunciți (o ședință de maximum 2 ore pe lună, cu cafele, glume, pișcoturi și la final semnarea statului de plată!) o parte mergea și în zona politică este o altă fațetă, la fel de gravă ca și cea prezentată. Mulți vor spune că așa este legislația și au perfectă dreptate. Și uite-așa, mergem din problemă în problemă, din șanț în viroagă, iar atunci când apare cineva care vrea să îndrepte volanul, iute i se dă peste mână! În aceste condiții când legislația e varză, hoarda de parlamentari, în loc să se apuce să îndrepte cât de cât anomaliile care deja dau în spic, ori strălucește prin absență de la ședințe ori se apleacă înspre niște probleme de doi bani. Este atâta de lucru la corectarea erorilor legislative încât, parlamentarii noștri, dacă s-ar apuca de acest domeniu și ar lucra șapte zile pe săptămână din șapte, opt ore pe zi, tot nu ar termina într-o legislatură să elimine toate prostiile după care societatea românească se ghidează de peste 3 decenii. Și atunci, ne punem o altă întrebare, la fel de firească precum și cea legată de incompatibilitățile nedepistate de către ANI? La ce ne folosesc cei 10 parlamentari botoșăneni? Da, ați citit bine, deși până acum eram obișnuiți cu numărul 9, din această legislatură, prin redistribuire, Botoșaniul are un deputat în plus. În plus și la propriu și la figurat că nimic nu se vede în urma lor. Doar praf și pulbere. Sau absențe buluc de la ședințe! Revenind la instituțiile statului, consider că cel mai nociv rol pe care acestea îl joacă pe scena publică din România este însuși faptul că acționează exact pe invers. Adică fac ce nu trebuie și nu fac ce trebuie. Și asta de 34 de ani încoace! Paradoxul cel mai sinistru este că, în loc să se corecteze din mers, sistemul se adâncește tot mai mult în propria mocirlă. De ce? Pentru că această stare de lucruri convine tuturor celor care își trag seva și privilegiile din haosul legislativ și din confuzia instituțională bine întreținută. România oficială a devenit un uriaș mecanism de autosabotaj. Așa s-a ajuns ca țara să aibă 1.200 de agenții și instituții „de stat” care doar consumă și multiplică documente, fără să rezolve vreodată ceva concret. Și atunci, ce reformă vrem? Ce eficiență visăm? Cu cine să o facem? Cu parlamentari decorativi, cu funcționari care umplu programul cu „ședințe tehnice”, cu pilele infiltrate în orice structură decisivă? Iar când apare un individ, ca Bolojan, care, de bine, de rău, încearcă să bage mătura într-un cotlon, apar vuvuzele de partid care îi cer demisia. O țară de proști și nebuni condusă de șmecheri și hoți care fredonează în surdină un vechi refren autohton: astăzi nu contează ANI, numai Dacia și banii…
