marți, august 12, 2025
AcasăEditorialIpocrizia, la români - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Ipocrizia, la români – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Chiar dacă a demonstrat că până și nemurirea are un sfârșit, fantoma lui Iliescu continuă să ne bântuie și o să facă treaba asta încă mult și bine. Au dreptate cei care spun că individul face parte din istoria națională, însă nu toți cei care au reușit să-și treacă numele în cărțile de istorie merită respectul și admirația noastră. Trecerea la cele veșnice a celui care a sabotat cu bună știință progresul țării a generat emoții și reacții, ceea ce e cât se poate de firesc, iar acestea au generat, la rândul lor, alte reacții. Un bulgăre de zăpadă ce s-a cam fâsâit și nu din cauza condurilor roșii de disconfort termic.

Faptul că președintele Nicușor Dan nu a dat doi bani pe ultimul eveniment în care a fost implicat Ion Iliescu i-a făcut pe mulți români să-și dea cu părerea și nu la modul cel mai civilizat. Cum, domnule, să nu participe la înmormântarea lui Iliescu? Că așa prevede legea și Iliescu a fost președinte de stat. Ce s-a mai aglomerat virtualul cu lături …

Personal, nu știu de existența vreunei legi care să oblige pe cineva să participe la funeraliile fostului președinte de stat. Nu suntem în Coreea de Nord, unde amărâții bocesc cu muci de fiecare dată când rămân fără conducător – de parcă nu ar ști ce îi așteaptă. Evident, nu jelesc sincer, ci bocesc mai degrabă de frica de a nu fi arestați pentru că nu și-au manifestat durerea tovărășește, așa cum se obișnuiește pe acolo. În România avem încă suficientă libertate, dar ipocrizia ne prisosește cu vârf și îndesat. Ipocrizia nu a fost adusă de comuniști, exista în societatea românească de când hăul și părăul. Suntem unul dintre puține popoare care defilează cu răposatul urmat de un întreg alai, venit nu atât din respect pentru cel plecat la cele veșnice, cât mai ales să aibă ce diseca până la următorul eveniment nefericit. Românul trebuie să știe cine anume bocește, cum bocește, ține să vadă dacă defunctul „arăta bine” și multe alte asemenea gingășii care fac viața mai frumoasă. Astea au fost distracțiile milenare ale mioriticilor. Încă mă mai bântuie o amintire din copilărie când o româncă verde, cu ochii ieșiți din cap la modul cel mai propriu, melița la poarta cimitirului. „Fa tu, fa, ai văzut? Fetele alea să nu verse nicio lacrimă pentru tac’su? Nici când l-o dat în groapă… Da’ unde se poate așa ceva? Ce rușine, fă, ce rușine…” Da, că în România disperarea, jalea și respectul trebuie să se manifeste după tipicul acceptat de popor. Nu faci cum e datina, ești nesimțit și câte și mai câte.

Nicușor Dan e așa și pe dincolo că nu a participat la înmormântarea lui Iliescu, așa au tunat hoardele de românași vigilenți. Așa, ca chestie… România nu e cât Canada, prin urmare se poate ajunge din orice colț al țării într-o perioadă rezonabilă de timp chiar și călătorind cu CFR-ul. Pe voi, ăștia care ați înfierat cu mânie proletară gestul președintelui, cine v-a împiedicat să vă prezentați ultimul respect pentru Iliescu? Aveați timp și răstimp să ajungeți la București, dacă nu cumva erați deja acolo. E nesimțire să ceri de la cineva ceva ce tu nu ești dispus să oferi. Pentru că, în condițiile date, e mai puțin important dacă cineva a fost sau nu la coșciugul lui Iliescu, e important că tu, ăla care ceri conformare de la alții, nu ai fost. Zeci de mii de românași și-au vărsat fierea împotriva lui Dan, dar la înmormântare nu au participat decât vreo mie, cu tot cu cei care chiar îi datorau ceva lui Iliescu. Asta spune multe despre ipocrizia românească.

Dacă ipocrizia românească ar fi imortalizată într-un monument, un mausoleu cât Casa Poporului nu i-ar încăpea toate formele și fețele. Cazul Iliescu doar a mai scos încă o dată la iveală că ne pricepem să mimăm emoția, să fluturăm standarde morale în public, dar ne eschivăm de la aplicarea lor în viața reală. În fond, nu participarea sau absența de la o înmormântare ar trebui să cântărească în ochii istoriei, ci felul în care am reacționat atunci când încă mai era timp să cerem dreptate. Iar la capitolul ăsta, am preferat mereu să așteptăm să moară omul ca să ne aducem aminte cât de tare ne-a nedreptățit și ce mult trebuia respectat. Halal mentalitate!

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
18.3 °
68 %
0.7kmh
0 %
mar
26 °
mie
30 °
J
33 °
vin
31 °
S
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mare de credincioşi la proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi botoşăneni Cleopa şi Paisie de la Sihăstria.  

EDITORIAL

Previzibil, îndărătnicia PSD de a marșa la reforme, sabotarea „propriului” guvern și ieșirea de la guvernare se apropie cu pași repezi. Au anunțat-o și...

EPIGRAMA ZILEI

Omenirea, vrea-n Alaska Un summit de nota zece Iar cei doi, să-si dea jos masca Și să gândească la rece!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...