După ce premierul Ilie Bolojan a spus într-un interviu recent pentru Bloomberg că țara este la un pas de incapacitate de plată, inconturnabilul Adrian Vasilescu, consilier și un fel de purtător de cuvânt al la fel de inconturnabilului guvernator al BNR Mugur Isărescu a ieșit imediat să-l contrazică pe șeful Guvernului. „Este vorba doar despre risc de incapacitate de plată, adică o ipoteză” – a spus Vasilescu. Incapacitate de plată înseamnă că țara nu mai poate să-și achite datoriile externe. Colac peste pupăză, ministrul economiei Radu Miruță anunță la fel de sentențios că nu mai are bani de salarii decât pentru două luni.
Suntem în august, a venit agenția Fitch, toate evaluările din țară duceau la o catastrofă, la faptul că România va fi degradată, că vom ajunge la nivelul de gunoi și ce ar mai fi urmat. Iată că nu s-a mai întâmplat. Agenția a făcut o evaluare și a lăsat rata acolo unde era, jos dar nu „junk” (gunoi). Adică România poate să își plătească datoria. Ceea ce îl contrazice grav pe Bolojan. Și ca să nu îl acuz fățiș că a mințit doar ca să inducă spaima și să justifice măsurile anunțate, admit că agenția de rating menționată și-a păstrat evaluarea tocmai în urma acestor anunțuri.
Radu Burnete, consilierul prezidenţial pe probleme economice, îi contrazice și el pe guvernamentali: „statul român nu are probleme cu banii şi în niciun caz nu are probleme în a se finanţa; este exclus să existe întârzieri la pensii şi salarii; poate peste vreun an-doi, dacă nu redresăm bugetul”. Informații corecte au și unii și alții, și cei de la Guvern și cei de la BNR și cei de la președinție. Pe cale de consecință, rezultă că premierul și miniștrii săi exagerează cu bună știință dimensiunile găurilor din bugetele ministerelor doar ca să poată implementa diverse măsuri pe repede înainte, cu consultări mimate.
Cam ce fel de măsuri? Sunt ele bine cumpănite, cu consecințe simulate pe programe exhaustive? Nu, nici vorbă. Par mai degrabă măsuri pritocite peste noapte de vreo doi-trei habarniști, că e plin Guvernul de ei. Iată una dintre ele: majorarea capitalului social la 8.000 lei, care vizează retroactiv toate firmele deja înființate. Majorarea de capital presupune actualizare de statut și menționarea modificării în Registrul Comerțului, care este operat de către stat. Taxa aferentă este de circa 40 euro. În România sunt aproape 700.000 de firme active. Mă rog, n-or fi având toate capitalul minim prevăzut de legea veche, dar uite așa Guvernul mai bagă pe furiș la teșcherea câteva zeci de milioane.
Consecințele sunt previzibile. Una dintre ele este că va exploda munca la negru. Micile firme de comerț sau de servicii abia se obișnuiseră să mai dea timid câte un bon pe ici pe colo. Ce vor face? Vor închide și ne vom întoarce cu toții la mica înțelegere de pe vremuri, cu meșteri tocmiți prin cunoștințe și nu pe baza prestigiului firmei. Pe termen scurt, se va reduce numărul de firme nou-înființate, iar pe termen lung, dacă nu vor urma reforme reale – cum ar fi, de pildă, simplificarea fiscalității – schimbările sunt și vor rămâne o simplă modificare de decor, dar nu de structură.
Este nevoie imperioasă de reforme și da, destul de urgent. Pachetul II de măsuri fiscale are și părți bune. Se schimbă modul în care sunt taxate profiturile companiilor multinaționale, se schimbă sistemul de eșalonare a datoriilor, precum și cel de funcționare al societăților comerciale. Dar, în acest moment, Guvernul cheltuieşte 88,5% din veniturile sale pe salarii și asistența socială (care include pensiile). Dacă se adaugă dobânzile la împrumuturi, nu mai rămâne niciun leu pentru investiții. Cu toate astea, nu am auzit de vreo măsură care să restructureze sutele de găuri negre în economia țării, însumate în companiile, regiile și agențiile statului. Și aici este problema căreia acest guvern nu-i face față: nu că face reformă, ci cum o face.
