Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și disciplina. Fără disciplină și rigurozitate nu se poate mișca nimic înspre bine în peisajul mioritic. Și cum motorul principal al dezvoltării este managementul de calitate, rezultă clar că acest deziderat nu poate fi atins fără reformarea din temelii a partidelor politice. Că vrem sau nu, partidele sunt fără doar și poate, generatoare de progres sau, așa cum este la noi, de regres. Haosul din societatea românească își are așadar obârșia în indisciplina, corupția, diletantismul și debandada din interiorul partidelor. Deși toate aceste „calități” sunt extrem de dăunătoare, azi mă voi referi doar la indisciplina de partid, o caracteristică pregnantă a lumii politice, parafată nu numai prin statute dar și prin lipsa totală de reacție a conducătorilor politici în cazurile flagrante de derapaj. În acest sens, îmi vine acum în minte o epigramă prin care se conturează foarte clar poziția politrucilor atunci când e vorba de membri și de nemembri de partid.: „La tribună-au vorbit toți / Și au combătut de zor: / „Ai noștri chiar de sunt hoți, / Sunt cinstiți, nu ca ai lor!”. Se vede clar că există un protecționism inexplicabil în partide care, macină încet-încet încrederea electoratului în respectiva formațiune. Ultimul exemplu de derapaj grosolan în ceea ce privește ideile și concepțiile de viață îl consemnăm în dreptul deputatului AUR Dan Tănasă care, prin declarația sa rasistă referitoare la muncitorii străini (în special nepalezi și srilankezi) a depășit cu kilometri linia roșie a discriminării rasiale. Iar faptul că respectivul deputat nu e politician de rând, ci vicepreședinte și purtător de cuvânt, constituie elemente extrem de agravante pentru gruparea politică din care face parte. Dacă vă mai spun că în Camera Deputaților este (culmea!) președinte al „Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați”, probabil vă cruciți! Trecem acum în altă zonă politică, cea liberală, unde găsim rădăcinile, de fapt tentaculele unei alte caracatițe și anume jaful consemnat la achiziționarea microbuzelor școlare. Fiul președintei Organizației de Femei a PNL Prahova, Vlad Mircea Papuc și a lui mămică (Rodica Mariana Papuc) au pus la cale o sifonare abjectă a banului public alocat de către UE prin PNRR pentru sprijinirea învățământului. În complicitate cu președinți de CJ-uri, cu primari și reprezentanți ai Ministerului de profil, cei doi liberali prahoveni (bine, fiul se autodenumește om de afaceri!) au băgat adânc gheara în punga nației. Dacă exista ceea ce clămpăneam eu la începutul acestor rânduri, adică disciplina și rigoarea de partid, toți cei implicați ar fi trebuit să fie excluși în secunda doi pentru a nu întina imaginea partidului. Dar ce să mai întinezi când murdăria fizică și morală a copleșit deja respectivele formațiuni politice? În același context – al lipsei disciplinei de partid – pot intra fără dubii și migratorii politici, adică acele persoane care schimbă total structura parlamentară pe durata unui mandat. Dacă plecarea la o altă formațiune s-ar solda cu excluderea automată din Parlament și înlocuirea cu următorul de pe listă, ar fi șanse ca între două cicluri electorale să existe o anume constanță în configurația parlamentară. De asemenea, dacă un politician parlamentar este exclus din partid (așa cum s-ar cuveni în cazurile grave prezentate mai sus) automat ar trebui să fie înlocuit și din forul legislativ. Adică exact ca la consilierii locali sau județeni. Că doar și ei sunt aleși numai că disciplina de partid e într-un fel la vârf și în cu totul alt fel la firul ierbii. În acest context generat de o crasă indisciplină de partid este imposibil ca o coaliție să funcționeze mai mult de un an și asta pentru că, prin declarațiile așa-zis politice, membrii respectivei asocieri se împung mai ceva precum cornutele pe imaș. La PSD, de exemplu, la nivel de vârf se susține cu multă ardoare participarea la guvernare în coaliție dar individual, membri marcanți, fac niște declarații de se dărâmă podul de la Brăila! Ce înseamnă asta? Indisciplină sau strategie? Ar trebui să știm și noi, plebea, ce și cum. Ordinea și disciplina sunt musai două orbite pe care trebuie să se înscrie toate partidele. Altfel, haosul se va extinde precum volbura, precum scaieții pe un pământ lăsat în paragină. Acum să nu credeți că nu este haos instituțional în România! Există suficient dar nu uitați o vorbă de duh cu rădăcini în matematică (chiar, ce mai face Nicușor Dan, gata concediul?) oricât ar fi un rău de rău există unul și mai rău. Bine, în matematică era vorba de epsilon. Așadar, faceți-vă ordine în partide, stimați domni președinți, reformulați statutele și regulamentele că nu se mai poate. Voi dați tonul societății și după cum se vede, numai armonie, unitate, coerență și disciplină nu este azi la români!
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
Editorial
Provizoratul, o permanență – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...
Editorial
Istoria care se repetă prea des – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident,...
Editorial
Adevărul spus pe față, pedepsit din spate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul...
Editorial
Strâmbul drum de la politică la justiție și retur – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente....
Editorial
Patrioții și hoții – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
De când a apărut documentarul „Justiție capturată” al celor de la Recorder urmăresc reacțiile „patrioților” de care s-a umplut România în ultimii ani.
După apariția...
Editorial
Bisturiul postelectoral – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din orice punct de vedere ar fi analizate alegerile parțiale din 7 decembrie, concluziile nu sar departe de așteptări. Despre prezență, destul de mică,...
Editorial
Între PR, intimidare și vânătoare de vrăjitoare mai e loc pentru justiție? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Seismul din Justiție e încă în desfășurare, dar e departe de a produce efectele așteptate și cât se poate de necesare, iar asta nu...
Editorial
A cui este vina? – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Documentarul „Justiția capturată” al Recorder a produs un șoc public legitim. A pus în fața societății o întrebare grea: cum se face că, în...
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Editorial
Anatomia unui misecuvenism național – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...
Editorial
Sistemul, între politica banului și banul politicii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...
Editorial
Corupția ucide din nou – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Botoșani
cer acoperit de nori
-3.3
°
C
-3.3
°
-3.4
°
92 %
1.7kmh
98 %
J
-2
°
vin
2
°
S
-0
°
D
-1
°
lun
-1
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Redacţia -
Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.
EDITORIAL
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




