Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune și frumoase. Clubul oltean a primit, prin bănuții primiți, un uriaș balon de oxigen iar jucătorul o oportunitate de relansare a carierei, echipa din Kiev nefiind o echipă de duzină în Europa. Numai că, intrând pe contul de Tiktok al jucătorului, ucrainenii (și oficialii clubului dar și suporterii) au dat de o altă față a lui Blănuță: aceea de susținător inveterat al agresiunii Rusiei contra Ucrainei, ceea ce a nemulțumit profund întreaga țară. De fapt, ce făcea tavarișci Vladislav pe rețeaua de socializare? Distribuia la greu, materiale propagandistice create, bineînțeles, de alții! Cât despre o minimă verificare a informațiilor din clipuri, nici vorbă! În paranteză mai adaug aici faptul că prostia jucătorului moldovean a condus în final la un fel de spovedanie, spășire sau umilire publică, întrucât printr-un clip postat de către clubul care a dat bani grei pe el, Blănuță și-a turnat cenușă în cap cu găleata. Pe aceeași orbită de agitatori fără minte și postaci de serviciu se înscriu enorm de mulți români care, asemenea unor trepăduși de două parale, distribuie pe rețelele de socializare clipuri, texte sau devize susținând cu înverșunare anumite ideologii. De regulă pro sau anti Rusia. Sau, mă rog, anti sau pro Occident. E adevărat, și acești trepăduși au dreptul la o opinie. Dar de ce să nu-și posteze părerile lor? De ce să se transforme în cureaua de transmisie a unor vectori de opinie care de fapt, mizează exact pe aportul șobolanilor online ce rostogolesc pe net cu mare îndârjire, nimic personal, nimic original sau măcar izvorât cât de cât de mintea lor creață și îngustă ci numai și numai mesajele create, spilcuite și lansate din laboratoarele propagandistice ale unora? Ce vor să demonstreze aceste mici șenile care nu au alt rol decât acela de a mișca din loc înspre o direcție sau alta tancul diversionist estic sau vestic? Înțeleg, poți distribui, pentru divertismentul celor apropiați, glume, clipuri amuzante, muzică sau informații interesante. Dar să propovăduiești întruna și întruna pe pagina ta de FB sau TikTok numai și numai idei, hai să le spun politice, nu înseamnă altceva decât că ești un prost și un frustrat. Ce ai vrea tu, trepădușule de fapt prin aceste acțiuni? Să-i convingi pe cei din jur că tot ce gândeau ei e greșit (asta dacă aveau alte opțiuni ideologice) sau că au într-adevăr o judecată corectă, dacă îți împărtășesc ideile? Buuun. Și mergi mai departe. La ce-ți ajută? Cu ce îți schimbă ție viața faptul că mulți din jurul tău îți vor îmbrățișa ideile? Vei trăi mai bine? Vei fi băgat mai mult în seamă? Mă uit și la noi, pe plan local și văd o sumedenie de asemenea trepăduși care nu fac altceva pe paginile lor de pe rețele decât să distribuie materiale ori cu lideri pesediști, ori cu lideri liberali, ori cu lideri auriști. Un pârț dacă trage vreun lider, imediat trepădușul îi pune pâlnia la fund pentru a-l redistribui. Și dacă asta s-ar întâmpla din când în când, aș mai înțelege. Dar nu, domnule! Zilnic, de câteva ori, șeful de partid, parlamentarul sau primarul preferat își găsește loc pe pagina trepădușului de partid (că asta este de fapt, distribuitorul cel pătimaș!). Repet, înțeleg că mintea nu-l duce nici să scrie un text și nici să producă un filmuleț propriu. Sau să distribuie ceva util, distractiv sau interesant. Dar totuși! Să distribui numai și numai mesaje propagandistice mi se pare o mare gogomănie în condițiile în care nu se întrevede nici în două secole vreun avantaj sau vreo apreciere sinceră din partea cuiva. Pe de altă parte, simt și acești trepăduși nevoia de a fi băgați în seama și este de înțeles acest lucru. Dar de ce nu postezi, netotule, pe pagina ta o melodie frumoasă, un clip practic de curățat pomii sau de copilit roșiile? De ce nu pui acolo sfaturi utile sau fapte și evenimente din viețile unor mari personalități? A, de fapt tu pui, numai că „marile” tale personalități nu trec de genunchiul râmei, între senatorul X și academicianul Y, tu alegându-l cu ochii închiși pe politruc. Selectarea subiectelor pentru redistribuire pe rețele este fără îndoială o probă, un test edificator pentru titularul unei pagini. Bine zicea cineva că înainte de a fi inventat FaceBook-ul, de exemplu, știau doar cei apropiați cât este de prost unul sau altul. După, a aflat nu numai toată comunitatea ci toată lumea! Una peste alta, referitor la acești trepăduși, se poate lesne adapta o vorbă înțeleaptă întâlnită la români: spune-mi ce postezi ca să-ți spun cine ești. Din păcate pentru fotbalistul nominalizat la începutul acestor rânduri, vorba noastră înțeleaptă a trecut granița și a ajuns până la Kiev…
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
De Redacţia
0
                                     Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
                    Editorial
                    
            Balanță spartă – Virgil COSMA, jurnalist
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Hora de la PSD – Cătălin MORARU, redactor șef
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Oameni care sunt: Georgică Manole – Dumitru MONACU, scriitor
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Există oameni care, fără să-și propună, devin repere. Nu pentru că ar striga „uitați-vă la mine”, ci pentru că se încăpățânează să creadă, să...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Frustrații – Dumitru MONACU, scriitor
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Miracolul FILIT într-o țară ce începe să citească – Ciprian MITOCEANU
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete  și...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Flatarea anestezică – Alexandru Cohal, cercetător
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Butaforie politică – Virgil COSMA, jurnalist
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Să râdem, să plângem?
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    „Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust.
De curând, s-a hotărât...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Pensii speciale versus incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Explozia unui stat aflat în descompunere – Ciprian MITOCEANU
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Erori vrute sau nevrute de comunicare – Dumitru MONACU, scriitor
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Imaginea și modalitatea de comunicare reprezintă azi două tăișuri eficiente cu care politicienii trec supărător de ușor prin brânza electoratului. Dai bine în poză...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Turnători versus oameni cu simț civic
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Recenta declarație a președintelui Nicușor Dan în legătură cu intenția de legiferare în CSAT a implicării SRI în procesul de combatere a corupției a...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Vine furtuna – Virgil COSMA, jurnalist
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    „Coaliția de guvernare” arată ca o căsnicie aranjată între două familii care se urăsc dar nu-și permit divorțul. PSD și PNL trăiesc împreună de...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Pentru protecția copiilor
                        
                        
                                                        ADMIN -                                                                                                             
                    
                    Acum mulți ani, la un liceu din Franța, am aflat cu surprindere că nu pot asculta elevii la clasă dacă spun că sunt obosiți....
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Miez și coajă prezidențială
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    Fără îndoială, în ziua de azi, imaginea vinde. Nu e nevoie de substanță, de conținut, de nimic. Pur și simplu pozezi frumos și ai...
                    
                                    
                    Editorial
                    
            Polița de fraier – tu plătești, tu repari – Ciprian MITOCEANU, scriitor
                        
                        
                                                        Redacţia -                                                                                                             
                    
                    De trei decenii și jumătate ne aflăm într-o neîntreruptă tranziție, iar reformele atât de necesare pentru progresul economic și social se înscriu în categoria...
                    
                                    Botoșani
			cer acoperit de nori
			
		
					10.1
					°
					C
				
				
						
						12.7
						°
					
					
						
						9.4
						°
					
				
					
					90						%
				
				
					
					1.9kmh
				
				
					
					100						%
				
			mar
						
							16
							°
						
					mie
						
							9
							°
						
					J
						
							12
							°
						
					vin
						
							13
							°
						
					S
						
							9
							°
						
					CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia - 
Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
                    HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
                    ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
                    MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
                    


