Societatea și economia românească sunt de multă vreme un depozit de probleme ce continuă să crească, să adune tot mai multe nereguli. O situație ce nu mai poate fi tolerată și din cauza căreia am ajuns unde am ajuns. Nu a trecut prea mult timp de când merita cât de cât să fii antreprenor. 3% impozit pe profit și 5% la dividende pentru microîntreprindere reprezenta un cadru economic cât de cât stimulativ. Spun cât de cât pentru că era loc și de mai bine. Din păcate, a fost loc și de mult mai rău, iar generalul Nicolae Ciucă nu a ezitat să facă pasul care nu trebuia făcut. Disciplinat, s-a sacrificat trăgând partidul după sine. 16% impozit pe profit și 8% impozit pe dividende. Na, să mai faci afaceri în România. Și, de parcă nu era de ajuns, măsurile lui Ciucă au dus la majorarea sensibilă a tarifelor practicate de contabili. E-factură, semnătură electronică și alte aberații. Lăsat naibii antreprenoriatul, pur și simplu nu merită implicarea.
Toate aceste măsuri și multe altele s-au luat pe motiv că evaziunea e imensă în țara asta și trebuia făcut ceva. Ce legătură au măsurile lui Ciucă și ale celor care i-au urmat cu lupta contra evaziunii fiscale? Cam aceeași legătură ce poate fi stabilită între rechinul alb și nisipul din Deșertul Sahara. Pentru că măsurile decise de guvernanți nu au lovit marea evaziune, ci l-au cocoșat și mai zdravăn pe antreprenorul cinstit, ăla care plătea și până acum toate taxele inventate de statul român să-i facă lumea mai dragă. Cel care nu elibera până acum factură nu mai poate de tâmpenia cu e-factura și SPV și alte tâmpenii. Oricum nu completează așa ceva, îl doare la bască. Pentru evazionist e mai ieftin să cadă la pace cu inspectorii decât să respecte legea. Și că tot am adus vorba de inspectori, președintele ANAF, Adrian Nicușor, a recunoscut că angajații din subordine preferă să-i calce mai des pe micii contribuabili, ăia care nu au spate asigurat, în timp ce marii evazioniști sunt evitați cu încrâncenarea cu care bețivul respinge apa. Oficial, pentru că activitatea e mai simplă și că oricum inspectorii primesc același salariu. Cu alte cuvinte, explicații există.
Pentru bugetul statului ar fi mult mai benefic dacă ANAF s-ar ocupa de marile companii, nu de buticari. Când un inspector e plătit cu câteva mii de lei pe lună pentru a identifica o evaziune de trei sute de lei, e clar că avem o problemă foarte mare. Când un inspector ANAF petrece ore întregi pe OLX pentru a-l identifica pe evazionistul care-și vinde cărțile din bibliotecă, nu putem spune că omul are prea mult timp la dispoziție, ci că îl risipește aiurea, iar prejudiciul recuperat nu justifică investiția, respectiv salariul pomenitului inspector.
Reforma duce cu gândul la România care-și bate un cui în talpă și apoi se miră că șchiopătează. Nu trece o săptămână fără să aflăm că s-a inventat un nou bir sau că au crescut cele precedente. Se vorbește prea mult despre creșterea taxelor și prea puțin despre eradicarea răului adevărat, respectiv evaziunea uriașă din unele domenii. Măsurile lui Ciucă au închis o mulțime de firme, iar evaziunea nu a scăzut, ba dimpotrivă.
Pentru că evaziunea aia mare, de miliarde, e de neatins. Uneori nici nu are nevoie de conexiuni în sfera politicului, e de ajuns să aibă intrare la cine trebuie. Dar vai de buticarul de cartier sau de liberul profesionist care vinde două traduceri pe an ori de pensionarul care-și vinde biblioteca pentru că moare efectiv de foame. La ăștia statul își încordează mușchii și se comportă de parcă ar fi vorba de Pablo Escobar, dar nu ăla din tinerețe, pe care îl pupau toți în dos, ci Pablo ăla de la apusul vieții, când nu mai reprezenta decât un vânat lipsit de apărare. Eficiența asta a statului, supraevaluată la doi bani, ne costă pe toți, mai mult pe ăștia mici decât pe ăia mari. În loc să facă lumină în cazul evaziunilor de miliarde, statul cotrobăie sub pernele micilor contribuabili și după ce mai bifează niște controale penibile, miniștrii și specialiștii guvernului ies pe ecran și ne asigură că s-au luat „măsuri ferme”. Măsuri ferme, e adevărat, dar cu cine? Cu țânțarii, evident. Elefanții nu sunt pomeniți decât în anchetele jurnalistice.
