Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți. Aflat vineri în vizită la Iași, N. Dan a spus în esență lucruri corecte: Iașul cultural, Iașul academic, Iașul antibiotic; problema e că vorbele sale s-au înscris în lungul șir al ‘gesturilor fără conținut’ al politicii dâmbovițene față de regiunea noastră.
În mai bine de 35 de ani, politicianul de București s-a perfecționat în a-i vinde moldoveanului obiecte din propriile buzunare. Atâtea câte sunt, calitățile îi sunt lăudate una câte una, apoi puse la loc, spre satisfacția generală. Moldoveanul a aflat din nou ieri ce importantă e istoria locului, obiceiurile locului, oamenii locului, adică acele lucruri la care politicianul de la București nu are vreo contribuție. În schimb, discursul pe care-l așteptăm e: dragi moldoveni, am venit să inaugurez A8, să salut instituirea liniei de apărare militară strategică pe Prut și noua Divizie a Moldovei, darea în folosință a magistralei de Big Data cu noul hub de la Iași, mutarea Curții de Conturi aici, noul spital regional ieșean, instituirea unui Fond național de dezvoltare regională pentru Moldova etc.
Suntem în situația antropologului uimit ce oază de cultură a găsit în acest ‘bon sauvage’, cum poate el supraviețui doar cu paie, natură, tradiții și superstiții. Nu că moldovenii nu ar fi – ca toți românii – pricepuți în a externaliza responsabilitatea pentru criza în care se află regiunea. Problema e, printre altele, că refrenul „leagănul culturii românești”, odată internalizat, duce pe mulți moldoveni la a crede că acest lucru este mai important decât e. Ei bine, de fapt toate regiunile românești sunt „leagănul culturii românești”, așa cum toate regiunile italiene sunt importante pentru Italia, regiunile franceze pentru Franța ș.a.m.d. Consemnăm aici ceea ce e evident: pseudoadularea Moldovei conduce pe termen scurt la anestezierea moldovenilor și pe termen mediu-lung perpetuează dependența lor de centru, menținând regiunea într-o poziție periferică, împiedicându-i emanciparea social-economică.
Pe de altă parte, strategia flatării anestezice nu e o premieră moldoveană. E în fapt parte a unei retorici naționaliste prezente pe mai multe meridiane, care are rolul de a masca inegalitățile dintre regiuni și de a anestezia revolta regiunilor sărăcite.
Pe teritoriul italian, atât Berlusconi cât și Matteo Renzi obișnuiau să facă vizite de lucru în Sicilia în care nu economiseau laudele la adresa patrimoniului cultural local, deși problema principală a sudului era lipsa investițiilor centrale în infrastructură și șomajul ridicat (peste 20%). Sicilia era pentru aceștia „inima Italiei”, „patrimoniul etern” al țării ba chiar al umanității ș.a.
Lăudarea ritualică a regiunilor periferizate din vestul Țării Galilor și din nordul Angliei a fost cunoscută în anii 1980. Pe fondul unei de-industrializări masive, Guvernul britanic obișnuia să mascheze nerespectarea promisiunilor privind linia de mare viteză HS2 spre Nord și în general eșecul investițiilor în aceste zone prin promovarea compensatorie, la nivelul discursului oficial, a farmecului istoric al orașelor din Nord, a frumuseții Parcului Snowdonia.
Să amintim și de Andaluzia, cea mai săracă regiune din Spania. Regele Juan Carlos, precum și premierii spanioli, vizitează des Andaluzia pentru festivaluri culturale (ex. Feria de Abril), lăudând flamenco-ul și arhitectura maură ca „sufletul Spaniei”.
Nord-estul Braziliei cunoaște o poveste similară. Președinți brazilieni precum Fernando H. Cardoso laudă muzica samba și arhitectura colonială, guvernul federal nu pierdea nicio ocazie pentru a celebra Nordeste ca „inima autentică” a Braziliei, prin muzica sa vibrantă (forró), prin dansuri și bogăția culinară. Astfel, în gura celor responsabili, sărăcirea regiunii Nordeste rezultă a fi mai degrabă o problemă naturală decât un rezultat al falimentului propriilor politici centraliste.
Un bilanț. Pe de o parte avem în aceste țări probleme structurale persistente în economia regiunilor periferizate, pe de altă parte vedem cum politicieni centraliști vizitează regiuni defavorizate pentru a celebra evenimente simbolice, mai ales culturale, lăudând excesiv și compensator patrimoniul local. Asta nu duce însă prea departe. Aşa cum studiile arată (v. printre alţii, Cerniglia şi Saraceno [2020], „A European Public Investment Outlook”), cel puțin în Europa politicile de promovare a patrimoniului ca soluţie de regenerare regională până acum s-au dovedit a avea efecte nule atunci când nu au fost însoțite de intervenții masive ale statului în zonele periferizate. Așa stând lucrurile, până când Moldovei nu îi va fi dedicată o strategie națională de dezvoltare pe termen lung care să răspundă la problemele sale structurale, gesturi goale de conținut precum vizita de ieri a președintelui N. Dan la Iași nu fac decât să dezamăgească și mai mult cetățenii din regiunea Moldova și să rarefieze și mai tare coeziunea comunitară de care România are nevoie.
