Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine numără voturile. Adaptată, această idee ar suna cam așa: spune-mi cine plătește sondajul și de-abia apoi analizează rezultatele lui. Din start, nu știu cine a plătit ultimul sondaj politic dat publicității dar rezultatele lui chiar merită o analiză cât de cât obiectivă. Cele 40 la sută de procente care i se atribuie partidului numit AUR nu mă miră având în vedere scindarea în două a electoratului român. Dacă în urmă cu niște ani, populația cu drept de vot se încadra într-un sistem de…joc 3-3-3, azi formula s-a modificat: 4-4-2. Ce înseamnă aceste cifre? În prima variantă, aproape o treime dintre români era de stânga, o altă treime, cumva, de dreapta și în sfârșit, cealaltă treime, independentă, nu agrea niciuna dintre cele două tabere, sancționându-le pentru călcatul în gropi cu absența de la vot. Radicalizarea societății românești în numai câțiva ani a produs modificări notabile în structura electoratului român. Astfel, din pământ din piatră seacă au apărut brusc, precum spuma mării la stabilopozii de la Eforie, un electorat suveranist și unul globalist, partea neutră diminuându-se cu aproximativ 10 procente. Analizând tendințele și direcțiile de acțiune ale votanților, constatăm azi că într-adevăr, AUR-ul a cooptat cam 40 la sută din electorat. De unde provin votanții AUR nu e greu deloc de ghicit din moment ce partidul stat PSD a pierdut în ultimii ani peste 15 la sută dintre votanții săi. Așadar, umflarea acestui partid care în urmă cu o legislatură se învârtea în jurul cifrei de 10 în ceea ce privește procentele, se datorează în mare parte pesediștilor radicali care s-au ținut ca rahatul de izmene de PSD doar pentru faptul că partidul se autointitula de stânga și privea oarecum cu simpatie către Est. În momentul în care trupa nășită de Iliescu s-a autodeclarat proeuropeană, radicalii din PSD s-au aciuat imediat lângă Simion, Georgescu și ai lor, adică lângă suveraniști. Din capul locului vreau să vă avertizez că noțiunea de „suveranism” care azi are ca antonim „globalismul”, s-a îndepărtat bine de tot de sensul știut, precizat în Dicționarul Explicativ al limbii române. Așa stând lucrurile, normal că procentul din dreptul AUR-ului a crescut precum Făt Frumos din poveste. Dacă mai adăugăm aici și ceva firimituri de pe dreapta (citiți „oportuniști”!) dar și din zona neutră, găsim explicația clară și fără echivocuri a umflării acestei formațiuni politice. De partea cealaltă, a globaliștilor (iarăși vă sfătuiesc să nu luați în seamă definiția lor trecută în DEX!) s-au adunat cei care văd în Europa un refugiu de a scăpa de influența rusească. Astfel, s-au adunat de-a valma sub stindardul globalismului, social democrați, liberali, progresiști, creștin-democrați și alte curente mai vechi sau noi. În această zonă, a globalismului tendința este clară: pro Europa, pro Occident, pro America, pro UE. La suveraniști, sub masca ortodoxiei, a conservatorismului și a unui patriotism de neînțeles (două cincimi din țară ne-au fost înghițite taman de muscali!) lumina vine de la răsărit, Moscova și parțial Beinjing-ul reprezentând pentru adepții radicali și îndârjiți ai acestui curent, cam ce însemna Farul din Alexandria pentru navigatorii din antichitate. Între cele două forțe (ambele evaluate cam la 40 la sută din totalul românilor) se zbat neutrii care nu mai înțeleg nici ce e bine și nici ce e rău și nici în ce parte să apuce deși, dacă e s-o luăm logic, mai degrabă poziția lor se apropie mai mult de globalism și mai puțin de suveranism. Și asta întrucât la AUR și la cele două mișcări politice care îi țin trena (POT și SOS) au ajuns deja toți radicalii din România. Radicali care numără în componența lor următoarele specimene: privilegiați ai sistemului comunist (sau urmași ai lor!), nostalgici care nu-și mai regăsesc locul în societatea de azi, tineri exuberanți care habar nu au în ce fundătură ne-au băgat rușii, radicali nemulțumiți de guvernările greșite de până acum, oportuniști avizi de funcții și privilegii. Așa stând lucrurile, mi-e greu să cred că rândurile suveraniștilor se vor îngroșa în viitor. Efectiv nu mai au de unde să aspire adepți. La PSD e cam gata rezervorul cu antioccidentali iar în zona neutră, e puțin probabil să mai existe aventurieri dornici de experiențe necugetate. Pe de altă parte, având în vedere discursurile politice ale conducătorilor suveraniștilor dar și acțiunile lor radicale și lipsite adeseori de logică, de toleranță dar burdușite cu șovinism, ură împotriva celor care nu sunt ca ei din punct de vedere religios, politic, rasial, sexual etc. o depășire a acestui procent de 40 la sută ar putea echivala cu un dezastru, cu violențe, acțiuni revanșarde. Adică cu ceva asemănător cu frământările din România de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Ceea ce n-ar fi bine deloc. Concluzionând, cred că sistemul actual (4-4-2) este periculos și nu ne va duce la Campionatul Mondial. Mai degrabă un 3-3-3 restructurat din rădăcini…
