sâmbătă, noiembrie 8, 2025
AcasăEditorialTrei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor  

Trei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor  

Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În general, fiecare dintre noi este ori cu Estul ori cu Vestul. În ceea ce mă privește, am fost, sunt și voi fi pentru totdeauna un susținător zic eu, rațional, al tendințelor prooccidentale. Argumente am o mie și nu de ieri sau de azi ci de când am avut acces direct la istoria modernă a zonei în care m-am născut. O zonă marcată de evenimente dintre cele mai neplăcute provocate de idolii unora care nu numai că nu știu istorie dar nici nu vor să asculte argumentele concrete de netăgăduit care li se înșiră în față. Reprezint a treia generație din familia mea care a cunoscut pe propria piele „binefacerile” rusului în colțul meu de țară. Prima generație, a bunicului meu născut în 1881 a avut de suferit amarnic în ianuarie 1918 când la Spătărești în județul Suceava, vreo 500 de grăniceri din Regimentul 2 Grăniceri Fălticeni au respins și pus pe fugă câteva mii de soldați ruși care, aflați în retragere, țineau neapărat să treacă prin foc și prin sabie târgul care a dat țării cei mai mulți scriitori după București și Iași. Au fost lupte crâncene atunci, micuțul grup de soldați români fiind susținut din răsputeri de populația din zonă. În semn de omagiu pentru devotamentul și vitejia grănicerilor, la intrarea în Fălticeni dinspre Roman tronează un monument ridicat în anul 1922 prin subscripție publică. Despre atrocitățile și fărădelegile comise de către soldații ruși mi-a povestit bunicul meu într-o seară pe când aveam vreo șapte-opt ani și îmi aduc aminte și acum că mi se făcuse pielea de găină și toată noaptea am visat numai urgii, sânge și durere. Apoi, după niște ani, în 1944, în casa părintească din sătucul aflat la doi kilometri stânga de apa Moldovei, a funcționat cantina soldaților ruși care s-au încartiruit în zonă pentru a-i ataca pe românii de dincolo de apă. Câteva săptămâni familia mea (cinci persoane) a fost nevoită să se înghesuie într-o singură cămăruță, restul casei, acareturile, animalele și tot ce mai era pe acolo fiind la dispoziția rușilor. Calvarul acestei „conviețuiri” a luat sfârșit la începutul verii 1944 când tot satul a fost evacuat și dirijat undeva pe un câmp de lângă apa Sucevei, aproape de satul Bursuceni din comuna Dumbrăveni. Cred că nu trebuie să vă mai spun că numele acesta, Bursuceni, în satul meu căpătase dimensiuni de Paris, Londra sau New York! Tot poporul îl știa deși înainte de 44 nu cred să fi fost o duzină de oameni care să fi știut de existența unei asemenea localități. Despre tot ce s-a întâmplat în acea perioadă am aflat direct de la mama și de la tatăl meu, tineri căsătoriți care au fost nevoiți să-și facă…luna de miere pe malul apei Suceava. Nu dezvolt ideea întrucât mă cutremur și azi gândindu-mă la ce a fost și în plus, la câte informații am acumulat de la părinți, rude sau alți oameni din sat, mi-ar trebui multe volume să le expun. Și ca și astăzi, au existat și atunci în 1944 cozi de topor sau bărdițe care ori furnizau informații rușilor despre tot ce se petrece în sat sau în împrejurimi ori îi desfătau prin grajduri sau stoguri de fân, dovada fiind că anul în 1945 au venit pe lume vreo 5-6 copii cu sânge de muscal. Într-un cuvânt, rușii le-au luat oamenilor tot, animale, păsări, cereale, scoarțe și…feciorii (citiți cu accent pe penultimul „i”!). Ca să nu vă mai spun că în timpul „coabitării” sătenii au fost forțați să le sape kilometri de tranșee, dovada de necontestat regăsindu-se azi într-o zonă a satului numită „La tranșee”. În fine, anii au trecut și iată-ne în 1962, anul în care s-a încheiat procesul de colectivizare. O colectivizare pusă în practică de cozile de topor autohtone, după modelul sovietic. A fost marea dramă a oamenilor din zonă, dramă pe care am simțit-o și eu deși aveam doar 4 ani și jumătate. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri cum lacheii noului regim umblau din casă în casă, din ogradă în ogradă și le luau cu japca oamenilor caii, vitele, căruțele, hamurile, plugurile și tot ce aceștia foloseau pentru cultivarea peticelor lor de pământ.  Atunci, în acea zi de iunie 1962 a fost prima zi din viața mea în care am simțit că durerea și necazul unor oameni nu se reducea doar la ceea ce văzusem la înmormântări. După acei ani a urmat „epoca de aur” pe care am resimțit-o din plin. Am mai scris despre asta, nu o să vă mi plictisesc cu lista de neajunsuri la care am fost martor direct. Doar atât mai spun: tot sistemul care a generat atâtea catastrofe își avea originea de la Moscova. Concluzionând, pot spune că trei generații au dat piept cu uraganul estic și s-au lămurit. Generația a patra și cele care vor urma, de ce dovezi mai clare ar avea nevoie pentru a aprecia situația corect?

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
7.2 ° C
7.2 °
5.5 °
96 %
1.3kmh
59 %
S
9 °
D
17 °
lun
13 °
mar
12 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot i-ai vândut bijuteriile, măcar poți cumpăra niște flori la soție.

EDITORIAL

Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...