După toate evenimentele politice din ultima vreme, locale sau naționale care sunt demne de a fi luat în seamă, se poate trage clar o concluzie: partidele tradiționale sau, mă rog, cele care au fost cel mai mult la cârma României postdecembriste, se află pe cu totul alte coordonate decât cetățenii. Pentru justificarea afirmației de mai sus este îndeajuns să aruncăm o geană către PSD. Alegerile care l-au uns pe Grindeanu președinte s-au desfășurat în aceeași notă cu care ne obișnuise partidul de când există el: un singur candidat, fără concurență, fără opoziție, fără alte bătăi de cap. În condițiile în care tinerii de azi și alături de ei alți mulți români dezavuează total stilul de politică postdecembrist, partidul roșu nu face altceva decât să perpetueze aceleași năravuri, aceleași practici vechi și retrograde. Asta la nivel central. La nivel județean, am constatat că unul dintre stâlpii de susținere ai social democraților, primarul din Mihai Eminescu, a comis-o rău de tot „în colaborare” cu același om de afaceri care a mai avut și în trecut probleme cu legea pe motiv de mită, parandărături și hoție din banul public. Și uite-așa, în loc să le fie temelie, edilul cu pricina devine gropar cu acte în regulă pentru PSD sau mai plastic spus, o piatră de moară agățată de aripile ce se voiau înălțătoare pentru partid. Iar decizia filialei județene de a o nominaliza pe fiica lui se înscrie în aceeași categorie de infantilism politic. De partea cealaltă, Valeriu Iftime, pe lângă faptul că-și proptește fiul la Cotroceni drept consilier al președintelui (exemplu de manual de trafic de influență, de nepotism, de pilă sau cum vreți să o numiți!) îl readuce în prim planul politicii locale pe fostul președinte liberal Florin Țurcanu, numindu-l consilier personal. Iarăși un exemplu de imaturitate politică întrucât Țurcanu, pe lângă faptul că a ieșit cum a ieșit din politică, reprezintă trecutul și nu viitorul partidului. Da, în urmă cu 10 – 20 de ani, Florin Țurcanu era un element determinant în zona rurală dar astăzi, este total depășit și nu datorită lui ci datorită lumii de la țară care nu mai rezonează absolut deloc cu vechile practici ale politicienilor. Radicalismul s-a instaurat nu numai la oraș ci și la țară, oamenii sunt clar, ori suveraniști, ori globaliști. Constatăm așadar că partidele nu au înțeles absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat la ultimul scrutin. Nu au înțeles că oamenii vor un altfel de politică, vor o schimbare din rădăcini în ceea ce privește partidele. Nu au înțeles, sau mai exact, nu vor să înțeleagă. Pentru că a înțelege ar însemna să se schimbe, iar schimbarea, în mintea lor, echivalează cu pierderea privilegiilor. Așa că preferă să rămână închistați în aceleași metehne, să-și dea unii altora funcții, contracte și aplauze false, convinși că electoratul e același de acum 20 de ani – ușor de dus cu vorba, impresionat de o sacoșă, de un kil de ulei, de o promisiune sau de un concert electoral. Numai că, surpriză!, România s-a schimbat. În loc să caute oameni competenți, cu viziune, liderii partidelor preferă fidelii și lingușitorii. S-a ajuns ca valoarea să fie un pericol, iar prostia – o garanție de stabilitate. În aceste condiții, cum să mai vorbim despre reformă, despre modernizare, despre o Românie europeană, când tot ce se întâmplă în teritoriu seamănă cu o feudalitate politică în care baronul local împarte și dreptate, și pâine, și contracte? În Botoșani, scena politică locală pare un film prost, reluat la nesfârșit, cu aceiași actori obosiți care joacă aceleași roluri fără vlagă. Fiecare partid are „omul lui de bază”, fiecare „om de bază” are rude și prieteni abonați la buget, iar fiecare campanie electorală e doar o altă repetiție pentru piesa intitulată „Noi schimbăm totul, dar nu schimbăm nimic!”. În timp ce la vârf se bat pe ciolan, la firul ierbii oamenii își pierd încrederea. Și nu doar în politicieni, ci în tot ce înseamnă viață publică. Asta e tragedia adevărată: că prin comportamentul lor, prin cinismul și aroganța afișată, politicienii locali și-au adus contribuția la distrugerea spiritului civic. Când vezi că, oricât te-ai strădui să fii corect, tot „șmecherul” câștigă, inevitabil te retragi în carapace, devii indiferent, taci. Și tăcerea asta e cel mai periculos semn al unei societăți bolnave. Din păcate, nici la nivel central, nici la nivel local, nu se întrevede vreo schimbare reală. Iar când vor rămâne singuri, vor da vina tot pe popor. În mintea politicienilor expirați, cetățeanul e de vină că nu-i mai votează, nu ei că l-au mințit. Și așa, în cercuri tot mai strâmte, politica locală își va continua drumul spre faliment moral, exact așa cum a început: cu surle, trâmbițe și mult, foarte mult praf în ochii lumii.



