În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu, principala sursă de apă pentru Câmpina, Băicoi, Mizil, Moreni și alte localități, a fost golit pentru lucrări de decolmatare, iar ploile torențiale au făcut apa din lac inadecvată pentru tratare în vederea consumului casnic și industrial. Rezultatul: stația Voila a oprit furnizarea, spitalele și școlile au intrat în criză, iar centrala electrică de la Brazi – care asigură 10% din producția națională – a fost oprită parțial din lipsă de apă de răcire.
Cine e de vină? Răspunsul, deloc surprinzător, e o combinație letală de neglijență tehnică, lipsă de comunicare și aroganță instituțională. Administrația Națională Apele Române și Ministerul Mediului au decis să golească lacul abia toamna târziu, deși problemele erau cunoscute încă din vară. Au ignorat riscul ploilor și au amânat lucrările până când Codul Portocaliu a transformat totul în noroi. Hidroelectrica și Hidro Prahova au refuzat să pompeze apă murdară, deși au fost presiuni – un gest de minimă responsabilitate într-un lanț de erori umane.
Presa a fost unanimă: Europa Liberă vorbește despre „o bombă murdară cu ceas” moștenită din epoca comunistă și cârpită prost după Revoluție. Digi24 și G4Media insistă că e „100% eroare umană”, nu hazard. HotNews și Adevărul arată cum lipsa unui plan B a transformat o lucrare de rutină într-o criză de proporții. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, recunoaște „lipsa gravă de profesionalism” și cere demiteri – dar a refuzat să-și asume propria responsabilitate.
Pe rețelele sociale, furia e la cote maxime. Oamenii postează poze cu cozi la cisterne, cu găleți în fața blocurilor și cu meme-uri amare: „După 35 de ani de la Revoluție, tot la cozi stăm”. Se vorbește despre „sabotaj administrativ”, despre „experiment militar” sau despre „răzbunarea naturii”. Hashtag-ul #SalvațiBarajeleRO a apărut spontan, iar comentariile sunt împărțite între disperare și umor negru: „Ne-au luat și apa, ce urmează, aerul pe cartelă?” Unii vorbesc despre directivele europene de „renaturare” a râurilor iar alții merg până la a acuza că suntem victimele unui sabotaj provocat de interese economice uriașe din afara țării.
Guvernul a declarat stare de alertă prin CNSU și distribuie apă îmbuteliată din rezervele statului – 6.000 de litri pe zi, o picătură într-un ocean de nevoi. Centrala Brazi rămâne parțial oprită, prețurile la energie au sărit cu 14%, iar iarna abia începe. Lucrările de decolmatare vor dura șase luni, iar turbiditatea scade lent. Adică încă luni de zile cu apă pe cartelă.
Cazul Paltinu nu e doar o criză locală. E imaginea perfectă a unui stat care tratează infrastructura critică ca pe o moștenire comunistă de care scapă cu improvizații. Barajul, construit în anii ’70, e colmatat la 40-50% de decenii, iar investițiile de 8-15 milioane de euro necesare au fost amânate mereu. Acum plătim toți – cu apă rece, cu curent scump și cu încredere zero. În timp ce politicienii se ceartă cine dă prima demisie, oamenii din Câmpina, Moreni și Mizil stau la cozi cu găleata în mână. Și se întreabă, pe bună dreptate: dacă nu putem asigura nici apa potabilă, ce mai putem asigura?
Ce arată această criză? Ceea ce și noi semnalăm, aici, de ani de zile: politizarea tuturor structurilor tehnice, cu numirea unor habarniști, pile și amante, în posturi de care depinde buna funcționare a societății, birocratizarea excesivă care a creat o nouă realitate, aceea a fugii de răspundere – căci asta înseamnă munții de hârtii și dosare, pasarea răspunderii – atribuirea preferențială a lucrărilor esențiale, ceea ce generează furt, delapidări și execuții precare în cascadă, lipsa informatizării reale, care ar trebui să conecteze toate instituțiile care activează într-un domeniu. Pe scurt, un stat eșuat, ale cărui instituții le mimează pe cele consacrate în Europa, și care funcționează inerțial prin eforturile disparate a puținilor specialiști care mai rezistă pe poziții. Un întreg sistem care-și ucide, indirect – firește, cetățenii care-i plătesc existența, condamnându-se astfel, el însuși, la extincție.
