Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul unui sistem extrem de putred. Din păcate, viitorul nu arată foarte optimist și asta pentru că trecutul e prea sumbru, prea plin de abuzuri și dispreț pentru ceea ce înseamnă lege și drepturile cetățeanului. Justiția din România a fost și este atât de oarbă încât a avut nevoie de cineva care să-i conducă echilibrarea balanței. Dosare grele plimbate între instanțe până a intervenit prescripția. Achitări „pe față” pentru furturi de miliarde, tratamente preferențiale și sentințe dictate de decidenți din sfera politicului. Halal independență!
Documentarul Recorder a arătat ceea ce se știa deja, doar că a venit cu dovezi și declarațiile unor magistrați dintre care unii au făcut-o asumat, cu fața și vocea lor, iar reacția societății a fost peste orice așteptări. Într-o săptămână „Justiție capturată” a strâns aproape cinci milioane de vizualizări, sensibil mai consistent decât o manea cu priză la publicul de profil. Bine, pe termen lung maneaua câștigă, dar să ne concentrăm pe realitatea din justiție.
După dezvăluiri a urmat reacția Curții de Apel București, respectiv conferința de presă care trebuia să spună „lucrurilor pe nume”. Asta a fost intenția, doar că s-a întâmplat altfel. Practic, conferința de presă a reușit performanța de a credibiliza și mai zdravăn dezvăluirile din documentar. Rolul mascaradei era de a convinge pe toată lumea că justiția e independentă, însă ce poți înțelege din „M-a sunat Lia. Mă duc să vorbesc”? Taman în momentul în care Liana Arsenie spunea că magistraților nu le spune nimeni ce să facă revine judecătoarea Ionela Tudor și „o spus că este exclus ca Predoiu să fi intervenit, nu a sugerat”. Dacă e să analizăm limbajul corporal, citea de pe o țidulă sau telefon. Mai are vreo valoare „Instanța nu a simțit că ar fi sugerat vreodată cineva ceva”. Scenariu de film cu și pentru proști, dar din păcate asta e realitate necosmetizată.
În locul măsurilor adecvate, cât se poate de necesare, reacția de la vârful Justiției e una brutală. Până la ora actuală Savonea și Predoiu nu au venit cu demisia, deși asta era reacția normală. În schimb s-a declanșat o amplă măsură de demonizare a celor de la Recorder și a magistraților care s-au trezit să fluiere în templul justiției. Și s-au găsit bube… Uite, vedeți cine sunt cei vorbesc de rău sistemul și pe Savonea? Uite câte prostii au făcut. Și de unde au bani cei de la Recorder? Milioane din donații? Păi se poate așa ceva? Cu ani în urmă, pe la televizor era un reportaj cu găinari. Locuitorii dintr-un sat, sătui să tot suporte furtișagurile unor indivizi din zonă au pus mână de la mână și au cerut expulzarea din localitate. Găinarii au luat fața camerelor, că doar ei chemaseră televiziunea să le apere drepturile și au găsit și justificare: „hoții au un păcat, dar păgubașii au mai multe”. Văd că situația se repetă, accentul căzând pe cei care au început să hâțâne la edificiul sistemului judiciar, așa, să vedem și noi cine sunt cei care protestează.
În realitatea românească e dificil de acceptat că cineva poate ajunge la vârf fără să deprindă perfida artă a compromisului. Așa funcționează toate sistemele din România, nu doar justiția. Meritocrația e doar un cuvânt din dicționar, fără aplicabilitate practică. Nu poți avansa decât dacă ți se atârnă tinichele de coadă, accesorii care vor zdrăngăni urât de tot atunci când vrei să părăsești cărarea bătătorită a corupției instituționalizate. Ori tocmai aici apare problema. De ce nu acceptăm că oameni care s-au săturat de compromis vor să se lepede de un trecut care nu le face cinste pot deveni mai buni în ceea ce fac dacă ingerințele politice și de altă natură dispar? Nu poți ajunge la vârf fără să fii murdărit, dar dacă ți se oferă posibilitatea să nu mai faci concesii, dacă tu ceri asta, e posibil să fii acea schimbare pe care o dorești în lume. Și poate că asta ar trebui să ne preocupe în momentul de față; până la urmă suntem poporul care i-a dat o șansă lui Iliescu, nu? Personal, nu cred că e cazul să punem egal între revolta magistraților generată de documentarul Recorder și revolta magistraților care nu vor să renunțe la privilegiile ilegale. Dacă există oameni care recunosc corupția și presiunile din sistem, poate că e cazul să le acordăm o șansă. Justiția e incapabilă să se reformeze din interior cât timp adunătura de la vârf nu dorește asta; speranța vine de la cei mici, prea puțini deocamdată pentru a declanșa căderea mastodontului cu picioare de oțel. Nu știu dacă e cea mai potrivită referire, dar în fotbalul românesc s-a vorbit odată de un „moment zero”. E cazul să vorbim despre așa ceva și în justiție, păstrând particularitățile de rigoare.
