Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident, eram în stradă.
Mă gândesc la cei care au ieșit atunci în fața gloanțelor, nu ca mine, sau la cei care au murit, când văd zilele astea pe net o grămadă de clipuri de pe conturi false, care povestesc ce bine era pe vrea lui Ceaușescu.
O nostalgie a existat tot timpul după epoca „de aur”, cei mai mulți își regretau de fapt tinerețea. Ce nu exista era un mijloc de propagare prin care poți schimba istoria, la propriu. Acum există și se numește mediu online, mai exact, rețele sociale
Am tot scris că mi se pare ireal să uiți cum ai trăit, să nu știi prin ce a trecut România în perioada comunistă, să crezi că o calfă de cizmar cu patru clase era un om politic genial.
Dincolo de astea, de ce ne întoarcem așa de des cu fața spre comunism ca o salvare, de ce uităm, de ce credem toate tâmpeniile? E probabil un complex de factori combinați, pentru că o fi manipulare pe rețele sociale, dar nu ajunge doar asta.
Dar să le luăm pe rând.
Protocronismul. O definiție simplă ar fi „un curent ideologic și cultural care susține că anumite fenomene, idei sau realizări universale au apărut pentru prima dată în propria țară, înainte de a fi fost „descoperite” de restul lumii”. A devenit foarte influent în perioada comunistă (în special în anii ’70 și ’80), sub regimul lui Nicolae Ceaușescu, fiind folosit ca instrument de propagandă naționalistă. Are trei direcții principale:
- Vechimea și Continuitatea – accent exagerat pe civilizația dacică, dacii erau mult mai avansați, au fost „motorul” civilizației.
- Prioritatea Invențiilor – românii au anticipat mari descoperiri științifice sau curente literare universale înainte de marile puteri ale lumii.
- Autohtonismul: O respingere a influențelor externe, considerând că poporul român s-a format și a creat valori în mod izolat și superior față de vecini.
Nu Călin Georgescu a descoperit primul că poporul român e excepțional, ci oamenii lui Ceaușescu. Iar înaintea lor, legionarii lui Zelea Codreanu, de unde se inspiră guru Călin.
Pe scurt, românii vor să le spună cineva că sunt extraordinari, drepți, onești și extrem de inteligenți, comparativ cu alte popoare.
Obliterarea istoriei și eșecul școlii. Pentru că noii conducători ai României erau foști comuniști, istoria comunismului a fost dată la o parte. Foarte mulți ani, manualul de istorie avea dedicate doar cinci pagini perioadei comuniste. Foarte, foarte greu (și extrem de târziu) s-au introdus istoria comunismului și istoria holocaustului, la zeci de ani după revoluție.
Așa că a apărut o istorie paralelă romanțată. Nu era chiar așa frig, nu ne era chiar așa foame, nu era chiar așa rău. Elevii respectivi au absolvit școala, au crescut și au votat cum știau ei mai bine. Copii lor la fel. Iar tinerii de acum cred că ar fi mai bună o dictatură în România, în proporție de 40%, conform unui sondaj din această toamnă. Halucinant.
Dacă la faptul că nu ne știm trecutul, mai adăugăm și un eșec sistemic al școlii, care a dus la 52% dintre români analfabeți funcțional, nu mai trebuie explicat nimic.
Comuniștii de rit nou și securiștii. Comuniștii din rândul doi au devenit noii politicieni, noii oameni de afaceri. Apoi i-au albit pe membrii Securității, care au devenit din cei care schingiuiau oameni, eroi ce apărau patria.
Ani de zile tot au apărut dosare despre diverși că au fost informatori ai securității, niciodată pe cine naiba informau. Am văzut doi moșnegi judecați că erau șefi de pușcării și cam atât. Nu a existat un proces al comunismului, mascarada aia în care Postelnicu spunea „Am fost un dobitoc” nu se pune.
Țările post-comuniste au făcut publice dosarele serviciilor secrete, au interzis ștabilor comuniști să facă politică, au făcut muzee ale comunismului, au documentat represiunea, corupția din comunism.
În România, nu. Au fost proteste pentru așa ceva, Iliescu a chemat minerii, o țară întreagă i-a înjurat pe protestatari și gata.
Escapismul. Enorm de mulți români au preferat să scape din viața lor fără viitor și au plecat din țară. Numărul lor este constant diminuat în acte de autorități. De fapt, la un calcul corect, sunt peste 5 milioane de români care trăiesc în afara țării. Cea mai mare migrație din lume, dacă scoatem țările în care este război.
Marea majoritate din cei plecați reprezintă forță de muncă instruită, de fapt asta am pierdut. Și cei mai mulți nu se vor mai întoarce niciodată.
Nu știu dacă plecarea a fost soluția mai ușoară sau mai grea, însă eu i-aș fi vrut în țară pe acei oameni, care aveau o școală, o meserie. Oameni care ar fi putut deveni un motor pentru schimbarea clasei politice, implicați în viața societății.
Capro-vecinismul. Comunismul promitea egalitate, spre deosebire de democrație, care promite egalitate de șanse. Evident, în comunism, unii erau mult mai egali ca alții. Dar să moară capra vecinului e un proverb foarte românesc și nivelarea din comunism era mai convenabilă, toți aveam aceleași mașini, aceleași haine. Iar dacă te deranja vecinul, puteai trimite o anonimă și venea Securitatea să-i sape grădina. Și asta i-ar face fericiți pe mulți.
Probleme din instituțiile de forță. Faptul că atât de mulți foști șefi din servicii secrete sau militari rezerviști sunt pro-ruși pe față, nu e un accident. Acolo este o problemă instituțională. Foarte mulți din structurile care ar trebui să păzească și să apere România au pariat pe Rusia și ar defila un făclii aprinse pe centru, cum spune profesorul Armand Goșu, dacă Rusia ar câștiga. Partidele suveraniste, Călin Georgescu, nu sunt inventați de ruși, ci de structuri ale statului român. Rușii doar au văzut poarta goală și marchează gol după gol. Iar grupurile astea, active sau nu, sunt actuali sau foști ce vor să vină sau să revină la butoane și să facă bani. Dar s-au săturat de regulile astea europene ale UE.
Conexarea acestor factori nu duce doar la regretul pentru Ceaușescu, ci la dorința de a avea o societatea asemănătoare, la depărtarea de democrație. Nu ne mai place viața noastră și ne uităm cu jind la comunism.
România a ieșit pe 22 decembrie 1989 dintr-un comunism cumplit, de tip nord coreean. Iar marele conducător, geniul Carpaților, Ceaușescu, de fapt, și-a urât cumplit propriul popor.
Un singur exemplu minor, cules din cartea „Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu” a istoricului Cosmin Popa. Cu siguranță cei de vârsta mea țin minte frigul cumplit din case, apa caldă două ore pe săptămână, uneori, în anii ‘80. Ei, economia făcută de Ceaușescu după ce și-a ținut poporul în frig, conform documentelor CC al PCR a fost de 6% din energia țării. Șase la sută! Dacă închidea două zile pe lună un mastodont industrial din ăla care producea ce nu cumpăra nimeni, putea să dea căldură și apă caldă la toată țara.
Asta era gândirea „marelui strateg”. La fel ca toate chestiile megalomanice pe care le-a făcut, totul trebuia să fie mare, de la baraje la Casa Poporului, absolut inutile, orice studiu minor de oportunitate îi arăta cum să facă trei baraje mai mici, care să producă de zece ori mai multă energie.
Însă, cu toate acestea, istoria începe iar să se repete. Și e și normal, dacă se învață de pe Tiktok.
