spot_img
miercuri, decembrie 24, 2025
AcasăEditorialProstia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor

Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor

Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt ura și intoleranța. Ultima reuniune a acestei nedorite familii s-a desfășurat pe plaja Bondi din Sydney, Australia unde doi exaltați, tată și fiu, s-au apucat de corectat creația lui Dumnezeu adică au încercat să schimbe lumea așa cum este ea acum. Nu-i vorbă, că în decursul existenței umanității s-au găsit mulți netrebnici dornici de „restaurare”, dintre ei, cel mai cunoscut fiind Adolf Hitler care, după cum știți, s-a dedicat unui scop nebunesc de-a binelea și anume exterminarea evreilor. La noi la români, legionarii lui Codreanu și ulterior ai lui Sima au avut același scop: „eliberarea” țării de evrei. M-am tot gândit zeci de ani la acest subiect și întotdeauna răspunsul a fost același: ura și intoleranța provin din frustrare și invidie care, la rândul lor își au rădăcinile în neputință, neștiință și lipsă de voință. Întrebarea laitmotiv care derivă în acest caz este următoarea: de ce îi urăsc unii pe evrei? Ce rău le-au făcut evreii celorlalți oameni de s-a ajuns până aici? Oricât de cârcotaș și dus cu pluta ai fi trebuie să recunoști câteva caracteristici ale acestui popor. În primul rând, evreii sunt uniți și solidari unii cu alții, această trăsătură provenind probabil și din suferințele, reprimările și genocidul de care au avut parte de-a lungul istoriei. Apoi, una dintre cele mai accentuate trăsături ale lor derivă din continuitatea, perseverența și dorința părinților de a-și da copiii la școală. Au avut, n-au avut cu ce, părinții evrei și-au cheltuit economiile familiei sau surplusul nu pe palate, nu pe țoale, nu pe fanfaronade ci pe studiile copiilor. Iar sacrificiile lor în acest sens au dat omenirii o pleiadă de savanți, doctori, profesori, arhitecți, ingineri, artiști. Evreii au înțeles de multă vreme ceea ce de exemplu, noi românii nu înțelegem nici astăzi: că fără școală nu poți ajunge decât prin șanțuri și viroage. Exista pe la începutul veacului trecut ideea unora că evreii iau locul în universități, românilor. Total fals întrucât fiii de țărani dotați cu glagore-n cap erau ținuți acasă la coada vacii sau la coarnele plugului. Tendințele și perceptele acelor vremuri erau adânc înrădăcinate în mințile unora, dovada clară fiind vorbele lui Ștefan a Petrei redate de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”: „Școală?…ce-i trebuie școală? Are cine să-i tragă ciubotele!” Ei, la evrei situația era cu totul alta. Prioritară era și este școala! De aceea poporul evreu a dominat și domină lumea. Culmea e că niciunul dintre liderii antisemiți nu au sesizat acest aspect. Probabil frustrarea și invidia le-au încețoșat mințile într-un asemenea hal încât, în loc să militeze pentru școlarizarea țăranilor ei erau preocupați de lichidarea și exterminarea celor cu școală, adică a evreilor, lovind astfel indirect în interesele țărănimii care aveau în evrei niște parteneri de comerț constanți și siguri. Acest fapt nu îl cunosc din cărți sau din filme ci de la familia mea, bunicul apoi tatăl, până prin 1950 fiind oarecum dependenți de banii obținuți de la evrei pentru produsele agricole sau servicii prestate. De altfel, relația dintre cele două părți era una destul de relaxată și amiabilă, orice tranzacție încheiată fiind oarecum mulțumitoare și pentru țăran și pentru evreu. În acest context, se poate trage concluzia că politicile antisemite propagate de unii în prima jumătate a secolului trecut au fost efectiv paralele cu realitatea. Nu evreii erau de vină ci neputința, neștiința și nevoința unor lideri politici de a restructura și eficientiza societatea. Ca o paralelă sau, mă rog, o parabolă putem invoca nepriceperea unui bărbat căruia îi pleacă nevasta de acasă. Nu dispariția amantului rezolvă povestea ci revizuirea atitudinii lui vizavi de femeie și adoptarea unui comportament care să-i țină femeia acasă. Altfel, azi trebuie eliminat unul, mâine altul și tot așa! Așadar, Hitler, Mussolini, Zelea Codreanu și alți lideri antisemiți au confundat voit sau nu, cauza cu efectul și urmările au adus urgie mare pentru zeci și sute de milioane de oameni. Iar culmea culmilor în ceea ce privește mersul prin bălării îl constituie așa numitul curent suveranist de azi care dacă ar consta doar în patriotism, conservatorism și tradiționalism ar fi ok. Numai că, xenofobia, antisemitismul și alte asemenea apucături demne de comuna primitivă cresc și se dezvoltă pe multe tarlale așa zis naționaliste din lumea largă ceea ce înseamnă că spre deosebire de deșteptăciune, prostia chiar nu are nicio limită. Dovada este că până și în liniștita și îndepărtata Australie, doi nebuni și-au ratat viețile pentru un efect și nu o cauză! Păcat, omenire a mileniului III!

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
98 %
3.8kmh
100 %
mie
1 °
J
-2 °
vin
2 °
S
-0 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.

EDITORIAL

E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...