Tema asta cu homosexualitatea este unul din punctele propagandistice ale unora și nimic altceva. Oriunde în lume sunt homosexuali. Și albi și negri și roșii și galbeni. În orice religie sunt homosexuali, ba mai mult, în unele lăcașe de cult această deviație fiind sinonimă cu normalitatea. Și printre bărbați și printre femei există această meteahna. De când lumea și pământul! Statistic, între 5 și 8 la sută dintre oameni sunt homosexuali. Declarați și asumați doar 1, maxim 2 procente. Adică mult mai puțin de…pragul electoral! Adică insignifiant. Și atunci de ce atâta tevatură? Întrucât Vestul este mai tolerant cu acești oameni, “democrații” Estului au gândit ei că acesta este un călcâi al lui Ahile al civilizației occidentale și dă-i cu propaganda! Că vin gheii, că adoptă copii, că…că… Totul așadar e propagandă. Iar tu, ăla care ești pornit pe acești nefericiți, câți ai cunoscut din ăștia la tine, la Pocreaca? Câți copii români (și nu numai) știi tu că au părinți gay asumați? A, vei spune că încă nu s-a ajuns acolo dar preventiv, trebuie să fii contra. Șezi ghinișor pe fundul tău că nu pozițiile și părerile tale dau sensul lumii. Și încă ceva: vreți nu vreți, omenirea va avea întotdeauna, indiferent de propagande și reguli, același procent de 5-8 la sută de homosexuali. Adică de exemplare deviante. Și nefericite, că așa sunt, până la urmă, oamenii pe invers. Ce ar trebui să facem? Simplu: să-i lăsăm în treaba lor, în nefericirea lor, să nu-i popularizăm la TV, în presă și pe rețele pentru că nu există altă variantă. Așa cum un afemeiat n-o să se poată apuca de un bărbat tot așa niciun homosexual nu va putea deveni hetero. Indiferent de legi, canoane, presiuni, propagandă… De aici ar trebui, poate, să coborâm puțin tonul și să urcăm nivelul rațiunii. Nu cu furci și torțe se lămuresc lucrurile, ci cu mintea limpede și cu un minim exercițiu de bun-simț civic. Problema nu este existența homosexualilor – asta e o realitate veche cât lumea – ci folosirea lor ca instrument de luptă ideologică, de ambele părți ale baricadei. Unii îi flutură ca sperietoare electorală, alții ca medalie de virtute progresistă. Între cele două excese, omul concret dispare, iar zgomotul ia locul gândirii. Statul, dacă ar fi cu adevărat stat, n-ar trebui să educe orientări, ci să garanteze drepturi și să impună limite clare. Dreptul de a trăi cum vrei, atâta vreme cât nu-i obligi și pe alții să trăiască la fel. Limita apare exact acolo unde propaganda – de orice culoare ar fi ea – încearcă să transforme excepția în normă, discreția în paradă obligatorie și toleranța în dogmă. Pentru că toleranța impusă cu forța nu mai e toleranță, e conformism mascat. Societățile nu se destramă pentru că există minorități, ci pentru că majoritățile sunt manipulate să creadă că viața lor depinde de ce face o minoritate. E o veche șmecherie politică: când n-ai soluții pentru inflație, sărăcie, educație sau sănătate, inventezi dușmani simbolici. Azi sunt „gheii”, mâine vor fi alții. Important e ca lumea să se certe pe teme emoționale, nu pe facturi și impozite. La fel de falsă este și ideea că o civilizație se măsoară după cât de vocal își expune diversitatea. Uneori, civilizația înseamnă exact contrariul: capacitatea de a trăi unii lângă alții fără a simți nevoia să se valideze zilnic în piața publică. Viața intimă, indiferent de orientare, nu devine mai respectabilă doar pentru că e afișată obsesiv și nici mai condamnabilă pentru că e discretă. Așadar, nu suntem în fața unei „invazii”, ci a unei hiperbolizări interesate. O temă măruntă, transformată artificial în mare bătălie culturală. Iar când praful propagandistic se va așeza, procentul va rămâne același, lumea va merge înainte, iar cei care au urlat cel mai tare vor căuta alt subiect de scandal. Pentru că fără scandal, unii n-au aer.
P.S. Să nu mă faceți soroșist, userist, profrancez, globalist sau chiar…homosexual. Vă garantez că nu sunt nimic din toate astea așa cum nu sunt suveranist, naționalist sau încâlcit în dogme. Sunt doar un observator al lumii înconjurătoare, liber și despovărat de doctrine…
