Lucrări de reabilitare sau sifonare de bani publici? – Dumitru MONACU, scriitor

Aproape 5 milioane de euro a încasat firma bucureșteană Sud-Est Construct  SRL pentru a renova prin PNRR „Valul Renovării”, clădirile aparținând Colegiului Național Mihai Eminescu. Și ca un făcut, în ajunul sărbătoririi zilei de naștere a patronului spiritual al edificiului de învățământ, Poetul Nepereche, o bucată de tavan dintr-o sală de clasă a căzut peste catedră și pe primele bănci. Din toată această daraveră, singurul lucru bun, ca să zic așa, constă în faptul că nimeni nu a fost rănit. În rest, ne apar în fața ochilor și a minții o mulțime de neajunsuri, de „făcături” care s-au învârtit în permanență, asemenea bondarului în jurul florii de păpădie, în preajma euroilor pompați de UE și sifonați la greu de către potentații zilei din orice colțișor de țară, nu numai din Botoșani. Acum, după ce s-a văzut din avion că lucrările au fost făcute de mântuială, se impun niște observații, niște concluzii de netăgăduit. În primul rând, o întrebare nu poate să ne lase în pace: de ce era nevoie de o firmă din București pentru o așa lucrare când există destui constructori pe meleagurile noastre? Apoi, vechimea în activitate a respectivei firme (fondată în 2020!) este de asemenea o ciudățenie care ar trebui clarificată de cei care au semnat contractul. Cu certitudine, ceva dă cu virgulă. Tot cu virgulă dă și insistența cu care un patron infractor botoșănean își bagă în față firma la orice lucrare publică. Păi dacă s-a dovedit că omul acesta are antecedente…„mito”logice cu Țurcanu, cu Gireadă, de ce firma sa încă se bucură de „atenția” factorilor de decizie locali? Chiar nu mai sunt constructori cinstiți, cu experiență, cu portofoliu bogat în județul Botoșani? Răspunsul e simplu și logic. În materie de sifonare a banului public, fie el european sau nu, se practică un sistem pervers de încrucișare. Nu, nu încrucișare din aia, anatomică sau cum o fi ea ci una eficientă rău de tot pentru cei implicați. Pentru a nu se mai stârni discuții, se practică un schimb perfid de firme. Adică de exemplu, la București, Oradea, Bacău sau Baia Mare se duc să lucreze firme din Botoșani iar la noi vin cei de pe acolo. În acest fel ni se servește o gogoașă mare cât roata carului despre corectitudinea și legalitatea contractelor cu statul. Acest sistem de încrucișare, normal că i-a regulat până la faliment pe mulți constructori locali care ar fi râvnit și ei la o feliuță din tortul PNRR-ului referitor la reabilitarea unităților de învățământ. Din păcate, se pare că măsluirea cărților de joc și folosirea așilor din mâneci se face atât de perfid, discret și natural încât cetățeanul de rând, beneficiarul lucrărilor, până la urmă, nu-și dă seama de cacealmaua care i s-a servit decât atunci când copilului său îi cade la școală, tavanul în cap. Asta ca să nu mai vorbesc de disconfortul părinților din acești ultimi doi ani când au fost nevoiți să-și plimbe odraslele prin tot orașul, la ore cel puțin ciudate dacă nu anormale. Iar ca tabloul să fie complet, lipsește doar replica finală, rostită de fiecare dată pe același ton ipocrit: „vom analiza situația”. Se va analiza, desigur, până când tencuiala se va întări din nou, iar memoria publică se va coji mai repede decât pereții proaspăt zugrăviți. Pentru că, în România, nu lucrările prost făcute sunt problema, ci faptul că ele ies la iveală. Nu hoția deranjează, ci zgomotul produs de prăbușire. Nimeni nu va plăti nimic, nici moral, nici material. Firma va merge mai departe, cu alte contracte, în alte orașe, cu alte plafoane care vor cădea „din motive tehnice”. Funcționarii care au semnat vor invoca hârtii, proceduri, avize și ștampile, iar politicienii vor jura că n-au știut, n-au văzut și n-au auzit. Toți vor fi nevinovați, ca într-o colivă administrativă în care vinovații dispar miraculos. Între timp, copiii vor învăța în continuare în clădiri renovate în dorul lelei dacă nu doar pe factură, profesorii vor face slalom printre improvizații, iar părinții vor fi sfătuiți să aibă „încredere și răbdare”. Încredere în cine? În aceiași oameni care au confundat reabilitarea cu spoiala și educația cu un paragraf dintr-un proiect PNRR? Eminescu scria că „nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Noi, în schimb, am învățat să ne obișnuim cu orice: cu lucrări proaste, cu bani risipiți și cu riscuri ascunse sub tavane. Iar asta nu mai e neglijență. E un mod de guvernare pe care îl acceptăm de peste trei decenii…