marți, octombrie 28, 2025
AcasăInternaționalBani europeni pentru calamitățile de anul trecut

Bani europeni pentru calamitățile de anul trecut

Plenul Parlamentului European a aprobat, cu 645 de voturi pentru, 18 împotrivă și 30 de abțineri, raportul deputatului Siegfried Mureșan (PPE/PNL) privind alocarea a 8,19 milioane de euro pentru despăgubiri în urma inundațiilor care au afectat nord-estul României în vara anului 2018.

Ajutorul provine din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) care a fost creat special pentru a sprijini statele membre și cele candidate afectate de catastrofe naturale majore.

Banii europeni vor acoperi parțial cheltuielile cu operațiunile de urgență realizate de autorități pentru reconstrucția digurilor și a infrastructurii de transport.

România a mai beneficiat de finanțare prin intermediul FSUE de șapte ori în trecut, sprijinul Uniunii Europene ridicându-se la 119 milioane de euro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
14.4 ° C
14.4 °
12.6 °
47 %
5.6kmh
60 %
mar
13 °
mie
16 °
J
18 °
vin
17 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E pentru cultură generală, citești numele și apoi trebuie să ghicești chipul.

EDITORIAL

Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...