miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăInternaționalAtacuri armate în Germania soldate cu cel puţin opt morţi

Atacuri armate în Germania soldate cu cel puţin opt morţi

Cel puţin opt persoane au fost ucise miercuri seară în două incidente armate petrecute la Hanau, în apropiere de Frankfurt. Presupusul autor al atacului și încă o persoană au fost găsiți ulterior morți, ceea ridică bilanțul acestor violențe la cel puțin 10 decese.

Poliția a anunțat că suspectul a fost găsit mort la domiciliul său.

Poliția din Hanau a anunțat într-o postare pe Twitter că anchetatorii l-au găsit pe suspectul atacurilor de miercuri seara. El era mort în locuința sa din Hanau, iar alături de suspect polițiștii au mai găsit un alt cadavru, despre care despre care deocamdată nu au fost furnizate alte informații.

Autoritățile nu au dat niciun detaliu despre suspect și au declarat doar că „în prezent, nu există indicii privind alte persoane implicate”.

În mesajul postat de autoritățile germane nu se menționează nimic despre identitatea sau naționalitatea victimelor și se arată că deocamdată nu este cunoscut motivul atacului.

Potrivit Mediafax,agenția germană de știri DPA scrie că 11 persoane au murit în urma atacului, dar nu se știe dacă bilanțul include și cele două trupuri din casa suspectului.

Incidentele s-au petrecut în două localuri cu specific oriental. Primul atac armat s-a petrecut la ora locală 22:00 (23:00, ora României), într-un bar din centrul orașului. Trei persoane au murit aici după ce indivizii au deschis focul.

Al doilea atac a avut loc în cartierul Kesselstadt, într-un alt local, iar cinci persoane au decedat.

Orașul Hanau, din landul Hessa, se află la circa 25 de kilometri de Frankfurt și are în jur de 100.000 de locuitori.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
51 %
1.7kmh
75 %
mie
22 °
J
21 °
vin
20 °
S
24 °
D
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...